ALCHIMIA NUMITĂ „PERIOADA IPOTETICĂ” A ISTORIEI METALELOR (VII)

CEI CINCI MARI ALCHIMIȘTI (III)

RAYMOND LULLE

Ramon Lull în catalană sau Raymundus Lullus în latină s-a născut în 1232/1233 în Palma insula Majorca din arhipelagul Balearelor, loc de confluență între religiile creștină, musulmană și iudaică. A fost un filozof, poet, teolog și misionar având ca principală sarcină atragerea musulmanilor la creștinism. A fost unul dintre creatorii limbii catalanei literare, o limbă neo-latină, pentru a exprima cunoștințe filozofice, științifice și literare. A fost de asemenea un teolog franciscan. Operele sale literare, teologice și filozofice au fost scrise în catalană, arabă și latină. În peregrinările sale a vizitat Spania, Italia, Franța, Austria, a fost în Africa unde a fost condamnat la moarte (Tunis) scăpând de pedeapsă datorită unui savant arab care îi cunoștea lucrările. Primește în 1286 titlul de profesor universitar „magister” la Universitatea din Paris. A participat la conciliul de la Viena din 1311. Nu se cunoaște natura poziției sale față de pedepsirea cavalerilor templieri, pe care îi simpatiza, dar se presupune că dorea o nouă cruciadă și o nouă reformă ecleziastică. O serie din propunerile sale de formare a colegiilor pentru misionari în care să învețe araba, ebraica și limbile orientale au fost acceptate. Cererea sa pentru o nouă cruciadă a fost respinsă. Asupra morții sale există controverse. După unele surse a fost lapidat în Tunisia și a fost adus acasă la Majorca de genovezi, după alte surse a murit ca urmare a unui naufragiu în 1313 sau 1316. Lulle a fost beatificat și considerat sfânt de către biserica romano-catolică în Catalonia. În lucrarea sa „Liber de ascensu et descensu intellectus” („Carte despre ascensiunea și coborârea priceperii sau înțelegerii”) scrisă în latină la Montpellier în 1304 Lulle dezvoltă metoda „scalară” a gândirii. Autorul descrie „scările mistice” care determină „scările cunoașterii” care ar putea urca sau coborî în cazul unor scări largi. Pentru a urca este necesară o cunoaștere sensibilă privită sub cele cinci simțuri -  până la cunoașterea inteligibilă (cunoscută cu ajutorul gândirii logice, limpezi), apoi de la cunoașterea inteligibilă la cunoașterea intelectuală (activitatea minții, a intelectului). Prin mijloacele unui procedeu paralel și simultan celui precedent, se urcă de la particular la general, de la general la universal. Lulle stabilește nouă moduri care, împreună, permit pătrunderea în natura intimă a ființelor și fenomenelor naturale, evoluând gradual prin modalități succesive  astfel:               

Principalele sale opere: „Codicillius seu vade mecum” („Codice, în sens de culegere de documente, sau mergi cu mine”), „Testamentum”-(„Testament”), „Mercuriorum liber”-(„Fără mercur”), „Clavicula”-(„Clavicula”), „Theoria et practica”-(„Teoria și practica”), „Lapidarium”-(„Lapidat”),„Testamentum novissimum”-(„Ultimul testament”).

RAYMUND LULL „First Missionary to the Moslem”(„Primul misionar la musulmani”) by Samuel M. Zwemer - Frank & Wagnalls Company - New York and London -1902; După:http://www.archive.org/

ALBERT LE GRAND

Provine din vechea familie a conților de Bollstaedt, sub numele de Albert de Bollstaedt. S-a născut la 1193 (sau 1206 după alte surse) la Lauingen în Suabia (Swabia)  și a murit la Köln în 1280. A fost un călugăr dominican, filozof, teolog, naturalist, chimist și alchimist german, profesor de renume în secolul al XIII-lea. Dintre elevii săi a fost și Toma de Aquino (Thomas Aquinas sau Thomas of Aquin) călugăr dominican, teolog aparținând tradiției scolastice (sistem filozofic bazat pe dogmele bisericii creștine, pe raționamente abstracte și artificii logice). Albert le Grand a studiat medicina la Veneția și Padova, teologia la Paris și Köln. A fost episcop de Ratisbonne numit de papa Alexandru al IV-lea. Mai târziu a renunțat la această demnitate (avea multe de scris) și s-a retras la mănăstire până la sfârșitul vieții sale. Albert le Grand a fost interesat de alchimie mai ales în lucrarea sa „De mineralibus” („Despre minerale” -1256). Despre metale, el dezvoltă  teoria alchimiștilor a sulfului și mercurului, cu care el împacă cele patru elemente: Pământul, Apa, Aerul și Focul. Fiecare substanță prezentă în univers va fi constituită din una sau mai multe din aceste elemente, ceea ce explică caracterul lor mai mult sau mai puțin volatil, cald, rece, umed sau uscat. Biserica romano-catolică l-a beatificat (trecerea în rândul fericiților bisericii, o treaptă inferioară a sfinților) în anul 1622 și l-a canonizat (trecerea în rândul sfinților) prin papa Pius XI-lea în 1931, papă care l-a proclamat „doctor al Bisericii”. În 1941 a fost proclamat „sfânt patron al savanților creștini”. Principalele sale opere alchimiste: „Libellus de Alchimia”,-(„Cerere de alchimie”) „Concordantia philosophorum de lapide philosophico”,- („Concordanța filozofilor pietrei filozofale”) „Compositum de compositis”,- („Compus din compozit”) „Breve compendium de ortu metallorum”.- („Scurt rezumat al creșterii metalelor”) precum și opere complete: „Beati Alberti, Ratisbonensis episcopi opera omnia”, 21 vol. In folio, Lugduni 1651. – („Fericitul Albert, Operele episcopului de Ratisbonne”)

 

  

ALBERTUS MAGNUS „The verturs of herbes, stones and certayne beastes” („Virtuțiile ierburilor, pietrelor și anumitor fiare sălbatice”)
apărut în Marea Britanie 1604 După:http://www.farlang.com/gemstones/magnus-virtue-stones/