sâmbătă, 15 iunie 2013

MIHAI EMINESCU




POEZIA LUI EMINESCU
 de Alexandru Vlahuță

 Tot mai citesc măiastra-ți carte,
 Deși ți-o știu pe dinafară:
 Parcă urmând șirul de slove,
 Ce-a tale gânduri seamănară,
 Mă duc tot mai afund cu mintea
 În lumile de frumuseți,
 Ce-au izvorât, eterni luceferi,
 Din noaptea tristei tale vieți...
 Și te-nțeleg te simț aproape:
 Cu-aceeași suferință-n față,
 Cu ochii gânditori și galeși,
 Satul de trudnica-ți viață.
 A, nu mă mir că ți se dete
 O zodie atât de tristă,
 Că, zbuciumat de-atâtea patimi,
 Râvnești pe cei ce nu există,
 Și că potop de negre gânduri
 Se strâng și ți se zbat sub frunte:
 Pe veci întunecații nouri
 Sunt frații vârfului de munte!
 O, dacă geniul, ce scoase,
 Că din adâncul unei mari,
 Din fundul inimii zdrobite,
 Comoara asta de cântări,
 Nu te-ar fi ars zvâcnindu-ți tâmpla
 De flăcările năbușite,
 Ce-ți luminau ale gândirii
 Împărații nețărmurite,
 Și de-ar fi fost lăsat prin lume
 Să treci că orice om de rând,
 Ce lesne-ai fi pus frâu durerii
 Și răzvrătitului tău gând!
 Și cât de fără de pasare
 Ai fi privit atunci la toate
 Mizeriile-n cari lumea
 Ursită-i pururea să-noate!
 Dar ți-a fost dat să fii deasupra
 Acestor inimi seci și strimte.
 Și tu să-nduri toată durerea
 Pe care lumea n-o mai simte.
 Să plângi tu plânsul tuturora...
 Din zbuciumul eternei lupte.
 Să smulgi fulgerătoare versuri,
 Bucăți din inima ta rupte...
 S-aprinzi în bolta vremii aștri
 Din zborul tristului tău gând...
 Văpaie!... Ce-o să-i pese lumii
 Că tu te mistui luminând? 
După:http://poezii.ro-versuri.ro/Lui-Eminescu-poezie-Alexandru-Vlahuta.html