ALCHIMIA NUMITĂ „PERIOADA IPOTETICĂ” A ISTORIEI METALELOR (II)

METALELE LA EGIPTENI

Alchimia se sprijină pe un ansamblu de lucruri practice cunoscute în antichitate, care se referă la prepararea metalelor, aliajelor lor și a pietrelor prețioase artificiale: exista un nivel experimental care nu a încetat să progreseze în cursul evului mediu, până la chimia modernă de astăzi. Este necesară cunoașterea acestora, pentru a arăta originea pozitivă a ideilor și visurilor alchimiștilor. Această origine trebuie căutată în Egipt, acolo unde alchimia a avut maeștrii săi, laboratoare și tradiții. Despre acestea a scris Lepsius (Karl Richard Lepsius 1810-1884, lingvist și arheolog specializat în egiptologie). Pe monumentele din vechiul Egipt se pot vedea figurate metale, fie ca pradă de război, fie ca tribut al popoarelor învinse; se recunosc în imaginile din morminte, în camerele de tezaur ale templelor, în ofrandele aduse zeilor. După Lepsius egiptenii distingeau în inscripțiile lor opt produse minerale în special prețioase, pe care le ordonau astfel:

Aurul , sau nub;

Asem, sau electrum, aliaj de aur și argint;

Argintul, sau hat;

Chesteb, sau mineral bleu, ca lapis-lazulit (piatră lazulit, un silicat de aluminiu, magneziu, fier și calciu de culoare albăstrie, utilizat ca abraziv);

Afek, sau mineral verde, ca smarald;

Chomt, airain, bronz, sau cupru;

Men, sau fier;

Taht, sau plumb.

Această ordine este constantă, se constată pe monumentele dinastiei din Teba și până în timpurile lui Ptolemeu (faraonul egiptean Tholomeus 305-283 î.Hr.) și ale romanilor. Aceste materiale diverse erau compuse din metale veritabile și pietre prețioase, naturale sau artificiale. Trecerea  în revistă a proprietăților lor, ne oferă un punct de plecare asupra anumitor idei teoretice ale alchimiștilor despre metale.

AURUL,  considerat ca cel mai prețios dintre metale, este reprezentat în halde, în pungi conținând pudră de aur și pepite naturale, obiecte lucrate cum ar fi plăci, bare, cărămizi, inele. Se distinge mai întâi aurul bun (pur), apoi aurul de rocă, adică brut, nerafinat, apoi anumite aliaje, electros sau electrum.

ARGINTUL

Este figurat pe monumentele egiptene sub aceleași forme ca și aurul, însă cu o culoare diferită. Numele său precede pe cel al aurului în câteva inscripții. Argintul se prepară în diferite  grade de puritate, destul de inegale. El era aliat nu numai cu aurul în electrum, dar și cu plumbul produs în tratamentul anumitor minereuri argentifere. Aceste grade diferite de puritate au fost remarcate și au dat posibilitatea anticilor să facă distincția între argintul fără marcă, fără titlu, asemon, și argintul pur, monetar, al cărui titlu (procent de metal nobil dintr-un aliaj) era garantat prin marcă sau efigie imprimată pe suprafața sa. Cuvântul grec asemon era confundat odinioară cu asem numele egiptean al aliajului electrum, asem fiind de asemenea o varietate de argint impur. În extracția argintului din minereurile sale, era obținut mai întâi argint fără titlu. Impuritatea sa confirma opinia că se putea reuși să dublezi cantitatea de argint, prin amestecuri convenabile. Era fără îndoială argintul fără titlu, pe care alchimiștii pretindeau că-l fac prin procedeele lor, fără să fie apoi purificat. În papirusurile din Leiden și în manuscrisele  grecești, cuvintele: «fabricarea de asemon» sunt sinonime cu transmutația (transformarea unui element chimic în altul printr-o nouă grupare a elementelor constitutive în atomi);  aceasta se produce plecând de la plumb, cupru și mai ales staniu. Colorând asemon se gândea că se obține aur: ceea ce rămâne este o varietate de argint brut, care conținea aur, cum s-ar spune electrum.

ELECTRUM SAU ASEM

Electros sau electrum, la egipteni asem, aliaj de aur și argint, se vede alături de aur pe monumente, el a fost confundat în mod greșit cu vermeil, cum s-ar spune cu argintul aurit care este colorat numai la suprafață.Uneori numele de electrum figurează singur pe monumente, în locul argintului. La alchimiști numele mistic „oameni de argint” este înlocuit în anumite împrejurări prin acela de „oameni de electrum”. Mai dur și mai ușor decât aurul pur, acest aliaj se pretează mai bine la fabricarea obiectelor prelucrate. Este privit adeseori ca un metal de aceiași ordin precum aurul sau argintul. Planeta Jupiter îi era consacrată după cum afirmau autorii din secolul al V-lea. Mai târziu electrum a dispărut de pe lista metalelor, această planetă a fost atribuită staniului. După progresul purificării metalelor electrum a căzut în dizgrație. Totuși, numele său a fost încă înscris în lista semnelor alchimiste, printre substanțele metalice. Cuvântul electrum avea la greci și romani un dublu sens: acela de metal și acela de chihlimbar galben (rășină fosilă de pin). Cele trei metale precedente prezintă faptul caracteristic unui aliaj cuprins de către egipteni în lista metalelor pure; asocierea cu bronzul și alama este în egală măsură asociată gândirii celor din antichitate.

SAFIRUL SAU CHESBET

Chelsbet și mafek sunt două substanțe prețioase, care însoțesc aurul și argintul în inscripții și care sunt strâns legate între ele. Cei patru profeți din Dendera (oraș în Egipt, remarcat prin criptele sale ornate cu pereții acoperiți de basoreliefuri cu caracter religios) purtând fiecare câte o cădelniță: prima de aur și argint, a doua din chesbet (albastru), a treia din mafek (verde), a patra din tehen (galben). Chesbet și mafek nu desemnau metale în sens modern, ci doar minerale colorate, al cărui nume a fost adeseori tradus prin cuvintele safir și smarald. În realitate, numele de chesbet sau chesteb se aplică la minereul albastru, natural sau artificial, cum ar fi piatra - lazulit, emailuri albastre și pudrele lor, pe bază de cobalt sau de cupru, cenuși albastre, sulfat de cupru etc. Chesbet este figurat ca un obiect prețios pe monumente, se zărește uneori in blocuri de formă patrulateră și având greutatea de multe  livre (1 livră are o greutate de 0,453 kg). Servește la fabricarea de ornamente, coliere, amulete, incrustații, care există în muzee.

SMARALDUL SAU MAFEK

Mafek, sau mineralul verde, numit smarald, jasp (rocă silicioasă) verde, email verde, cenuși verzi, sticlă de culoare verde etc. Figurează în mormintele din Teba, halde prețioase, amestecate cu aur, argint, chesbet; de exemplu în tezaurul lui Ramses al III-lea. Egiptologii au pus întrebarea de a ști dacă acest nume nu desemnează cuprul; opinie la care s-a gândit Champollion, și pe care Lepsius a respins-o. Confuzia apare după cum știm, din faptul că familia cuprului este generatoare de numeroase materiale albastre și verzi. Mafek este un smarald sau malahit (carbonat natural de cupru), sau un mafek artificial, care reprezintă emailuri și sticle colorate. Culoarea verde a mormintelor și sarcofagelor este formată dintr-un praf al unei materii vitrificate pe bază de cupru. Verdele de cupru, malachitul sau falsul smarald natural, era numit în grecește chrysocolle, cum s-ar spune sudură de aur. Era baza culorii verde la antici. El se găsea întotdeauna în minele de aur și argint, după cum spunea Pliniu cel Bătrân; însă cel mai bun exista în minele de cupru. Numele de smarald era aplicat de greci într-un sens mai larg decât mafek, la toate substanțele verzi. Cuprinde nu numai beriliu, care se găsește în natură în cantități mari, dar și granitul verde, utilizat la obeliscuri și sarcofage sub dinastia XXVI-a; (perioada târzie a dinastiilor egiptene, între 664 -525 î.Hr. numită perioada „saită”, după orașul Sais de origine a dinastiei); de asemenea putea fi și jasp verde. Aceste minerale au servit la tăierea de mari smaralde de 40 coți lungime, (Cotul la greci și romani era de 0,444 m) care se găseau în templul lui Ammon.  (zeu protector al orașului Teba, identificat cu zeul solar Ra, sub numele de Amon-Ra) Din contră, afirmă scriitorii din secolul XIX-lea  este o substanță vitrificată la care se raportează celebrele vase de smarald, cotate la un preț exorbitant, în timpul căderii imperiului roman precum și în evul mediu. Astfel în tezaurele regilor goți, în Spania, arabii vor găsi o masă de  smarald, înconjurată de trei rânduri de perle, susținută de 360 picioare de aur: aceasta amintește de poveștile din „O mie și una de nopți.” Se citează adesea marele platou de smarald, Sacro Catino (mâncarea sacră), jefuită de cruciați la asediul cetății Cezarea, în Palestina anului 1101 și care este arătată turiștilor în sacristia catedralei din Genova. (San Lorenzo) Se presupune că a fost adus lui Solomon de regina din Saba. Iisus Hristos a mâncat de pe acest platou mielul pascal, împreună cu discipolii săi. Se dezvoltau atunci confuzii vagi în ideile anticilor, ca și speranța că vor putea produce o imitație din ce în ce mai perfectă a substanțelor minerale, cu ajutorul timpului și acțiunii fenomenelor naturale. 

FRAGMENT DINTR-UN PAPIRUS ÎN CARE SE DESCRIE UN PROCEDEU DE TRANSMUTAȚIE  A METALELOR
DIN:   http:// www.bnf.fr. : M.Berthelot – „Les origines de l'alchimie” – Georges Steinhelil Éditeur - Paris 1885.