ALCHIMIA NUMITĂ „PERIOADA IPOTETICĂ” A ISTORIEI METALELOR (III)

AIRAIN ȘI CUPRU

După chesbet și mafek, lista metalelor egiptene continuă cu un  metal adevărat, chomt, nume tradus de Lepesius prin cupru, bronz, airain, care se recunoaște prin culoarea roșie pe monumente. Champollion traducea același cuvânt prin fier. Această confuzie între airain și fier este veche. Deja cuvântul latin aes, airain răspunde cuvântului sanscrit ayas, care înseamnă fier. Aici egiptenii înțelegeau sub această denumire un metal pur, cuprul și aliajele sale, obținute mai ușor decât prin tratamentele metalurgice asupra minereurilor. Cuprul pur, este întâlnit cu raritate, cu toate că există în stare nativă: de exemplu, în depozitele din lacul Superior în America; el poate fi redus din anumite minereuri în stare pură. El se pretează rău la topire. (spun autorii din secolul al XIX-lea) În cele mai multe dintre cazuri, reducerea se operează mai ușor asupra amestecurilor care includ cupru și staniu (bronzuri), uneori plumb (molybdochalque al anticilor) și zinc (orichalque, alame), în diverse proporții relative. De aici rezultă aliaje mai fuzibile , cu proprietăți particulare, care constituie în special airain al anticilor, bronzul epocii moderne. Chomt este reprezentat pe monumentele egiptene în plăci groase, paralelipipede turnate (cărămizi) și în fragmente brute, nepurificate de topire. Muzeele includ oglinzi de bronz, încuietori,clești, linguri, cuie,  cuțite, pumnale, topoare și alte obiecte din bronz. Vauquelin (Louis Nicolas Vauquelin 1763-1829, farmacist și chimist francez, descoperitorul elementelor crom și beriliu care a fost izolat de germanul Friederich Woller) a analizat probe din aceste obiecte, semnalând proporția de 1/7 staniu din compoziția aliajului. Pierre Eugène Marcellin Berthelot (1827-1907 chimist, eseist, istoric de știință și om politic) a analizat compoziția a câteva oglinzi de bronz afirmând că bronzurile cele mai perfecte pentru aceste obiecte conține 1/10 staniu. Aici se adaugă orichalque, cuvânt care la vechii greci desemna toate aliajele metalice galbene care aminteau de aur prin strălucirea lor. Această denumire a fost utilizată de Hesiod, iar Platon  îl denumește metal prețios, devenit mistic pentru Aristot, iar după Pliniu cel Bătrân nu era recunoscut în natură. Acest nume se regăsește în timpul imperiului roman și în tratatele alchimiștilor greci pentru a denumi alama, aliaj din care se confecționau talgerele sau chimvalele, (vechi instrumente muzicale care constau  din două talgere care se loveau una de alta) precum și alte obiecte. Această denumire aproape de secolul al XIX-lea este modificată în „fil d'archal” (sârmă de aramă) după Rossignol („Les métaux dans l'antiquité” – Paris 1863): de la aurichalcum, archalcum și apoi archal. Numeroasele aliaje care se fabricau din cupru, ușurința cu care se puteau varia: duritatea, tenacitatea, culoarea, erau premize serioase să se nască speranța transformării cuprului în aur. De aici s-au născut rețetele de obținere a unui bronz de culoarea aurului înscrise în papirusurile din Leiden și în alte manuscrise. Se povestește că în tezaurul regilor Persiei se găsea un aliaj asemănător aurului, pe care niciun procedeu de analiză, în afară de miros, nu a permis să fie deosebit de aur. Mirosul propriu al acestor aliaje, asemănător metalelor primitive, a frapat pe cei care le prelucrau. Metalurgii acelor timpuri credeau că nu mai este mult de făcut, modificând una sau două proprietăți pentru a obține o transmutație completă și fabricarea artificială a aurului și argintului.

FIERUL

După chomt, este numit men, mai târziu tehset, aceasta din urmă denumire tradusă de Lepsius în fier. A fost o oarecare incertitudine legată de această interpretare, numele de fier nu apărea pe monumente, referitor la figurile obiectelor care păreau că sunt din acest metal. Fierul este rar și relativ modern în mormintele egiptene. Picturile din timpul vechiului imperiu ne furnizează de exemplu arme pictate în albastru, față de roșu sau brun clar pentru airain. La început, se limitau la acoperirea căștilor și a platoșelor din piele cu lame și inele de fier; ceea ce arată raritatea fierului. Nu este nimic surprinzător. Se știe că prepararea fierului, topirea și prelucrarea sa sunt mult mai dificile decât la alte metale. A fost cunoscut mai întâi sub formă de fier meteoritic. Epoca fierului urmează după altele în operele poeților. Utilizarea fierului a fost descoperită după aceea a altor metale, spunea Isidor din Sevilla (episcop hispanic care a trăit între 560- 636, a scris cărți de mare erudiție cu caracter general precum: „Etymologiarum Libri Viginti” «„20 de cărți de etimologie”» sau „De natura rerum” «„Despre natura lucrurilor”»).  Se cunoștea airain înaintea fierului afirma Lucrețiu în partea a V-a a lucrării „De rerum natura”. Massgeții (popor scitic care au trăit la est de marea Caspică în Turkestanul de astăzi, învingătorii regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare 559-529 î.Hr.) nu cunoșteau fierul după cum spunea Herodot; nici mexicanii, nici peruanii nu au cunoscut fierul înaintea sosirii spaniolilor. Gaston Maspero (cunoscut egiptolog francez, specialist în limbile orientale 1846-1916) afirma că există indici despre utilizarea uneltelor de fier la construcția piramidelor și că el însuși a găsit fier metalic în zidăria (blocurile de piatră) ale acestor edificii.

PLUMBUL

Taht sau plumb, cel mai obișnuit dintre toate, termină lista metalelor figurate de către egipteni. Sub acest nume se găsește nu numai plumbul pur ci și aliajele sale. Alchimiștii greci arată că plumbul este generatorul altor metale, la care el contribuia la producerea lor, prin intermediul unuia din derivatele sale, numit magnezie de către autori, la trei alte corpuri metalice din aceiași generație, este vorba de cupru, staniu și fier. Cu plumb se fabrica de asemenea argintul. Această idee a fost considerată foarte naturală metalurgiștilor de odinioară care extrăgeau argintul din plumb argentifer prin cupelație.

STANIUL

Staniul în mod ciudat nu figurează în lista lui Lepsius, cu toate că se găsea în bronzul vechilor egipteni. Poate pentru că nu știau să-l prepare în stare pură decât mult mai târziu, în epoca greco-romană. El era însă în uz curent în timpul alchimiștilor, cum mărturiseau rețetele din papirusurile din Leiden. Era una din materiile fundamentale utilizate pentru a pretinde fabricarea, sau transmutația argintului, după cum se subliniază în aceste papirusuri și în alte manuscrise. Se convine utilizarea termenului antic de cassiteros (din grecescul κασσιτερος- staniu), cuvânt al cărui sens s-a schimbat, precum cel de airain în cursul veacurilor. Homer spunea că cassiteros a fost un aliaj de argint și plumb, aliaj cere se produce cu ușurință în timpul tratamentului minereurilor de plumb. Mai târziu, același nume a fost aplicat staniului și aliajelor pe bază de plumb. Numele ebraic de bedil semnifica atât staniu, cât și plumb și cu certitudine aliajelor acestor elemente. După Pliniu cel Bătrân staniul se numea ca un sort de plumb alb argintiu, față de plumbul negru de fapt plumbul propriu zis. Strălucirea, rezistența la apă și aer, proprietățile sale intermediare între argint și plumb, sunt circumstanțe care ne explică de ce alchimiștii au luat adeseori ca punct de plecare staniul, în procedeele lor de transmutație. Una din proprietățile speciale ale staniului este „strigătul” sau „zgomotul” care se aude când el este îndoit. Geber (Abu Musa Jabir ibn Hayyăn cunoscut sub numele latinizat de Geber 721-815 chimist și alchimist, astronom și astrolog, filozof, fizician, farmacist, medic etc.) insistă pe aceasta, iar alchimiștii greci vorbesc deja despre asta. Aliajele staniului, cum ar fi bronzurile, orichalque (aliaje de cupru) și claudianon (aliaje de plumb), au jucat odinioară un mare rol. Se poate remarca că aliajele din antichitate poartă aceleași nume ca și metalele însele. Astrul asociat staniului la origine nu a fost planeta Jupiter, care a fost asociată mai târziu ci planeta Mercur.

MERCURUL

Mercurul care a jucat un mare rol la alchimiști, a fost ignorat de egipteni. Însă a fost cunoscut de greci și romani. Se distingea mercur nativ și mercur preparat printr-o distilare veritabilă descrisă de Discoride. (Pedanius Discorides 40-90, a fost un fizician, farmacolog și botanist grec) Lichiditatea sa nu se modifică la rece, mobilitatea sa extremă, care-l face precum ar fi viu, acțiunea sa asupra metalelor, proprietățile sale corozive și otrăvitoare sunt rezumate de către Pliniu cel Bătrân în două cuvinte: „liquor aeternus” (lichid etern), „venenum rerum omnium” (otravă pentru toate lucrurile). Numele său vulgar este argint viu, cum s-ar spune argint lichid. Metalul nu a luat numele și semnul lui Mercur decât în evul mediu. În papirusurile din Leiden descoperite la Teba în Egipt, numele de mercur se găsește asociat diverselor rețete alchimiste.

LUCRARE DESPRE ALCHIMIȘTII GRECI  APARȚINÂND LUI M. BERTHELOT -
PARIS 1887