ALCHIMIA NUMITĂ „PERIOADA IPOTETICĂ” A ISTORIEI METALELOR (I)

Ținând cont de tradiția postărilor mele sub titlul: „carte veche” mă voi referi la surse bibliografice din secolul al XIX-lea și chiar mai vechi referitoare la metale la ceea ce se numea în acel secol: „perioada ipotetică” a istoriei metalelor.

Alchimia este o știință ocultă apărută în Egiptul antic și răspândită în evul mediu, care urmărea găsirea „elixirului vieții” pentru a obține tinerețea veșnică și a „pietrei filozofale” miraculoase cu care să prefacă toate metalele în aur. Această știință trebuie plasată în cadrul său istoric, dacă se dorește înțelegerea adevăratului său caracter filozofic; această lucrare este mai ales necesară pentru o doctrină în parte reală, dar și mistică. Este necesară compararea afirmațiilor din textele primilor alchimiști cu credințele religioase și mistice ale orientului, în primele secole ale erei noastre (surse egiptene babiloniene, gnostice «curente filozofice care îmbină teologia creștină cu filozofia elenistică și alte idei religioase orientale» și evreiești). Mărturiile istorice se referă la textele cronicarilor și a altor autori autentici greci, latini și arabi, texte susceptibile să controleze afirmațiile scriitorilor alchimiști și de a fixa data primelor lucrări din acest domeniu. Între aceste lucrări se remarcă „papirusurile din Leiden” cele mai vechi și mai certe cercetări egiptene relativ la transformarea metalelor.

ORIGINILE MISTICE ALE ALCHIMIEI

Sfintele Scripturi amintesc că  demonii de un anumit gen au început cu femeile. Vechile și sfintele Scripturi spun că anumiți îngeri, din dragoste pentru femei, au coborât pe pământ, au învățat pe oameni tainele naturii; din această cauză au fost pedepsiți de cer și condamnați la un exil perpetuu. De la aceasta se trag Giganții. Cartea în care ei învățau artele lor se numea Chêma: de la numele Chêma aplicat artei prin excelență.  Astfel vorbea Zosimus Panopolitan (un grec egiptean adept al practicilor alchimiei din secolul al IV-lea î.Hr., unul din primii care utilizează numele de „chimie” în sensul de „secrete sacre ale artei”), cel mai vechi dintre chimiștii autentici, care au expus originile chimiei, în cartea sa Imouth (dedicată zeului egiptean Imhotep) carte adresată surorii sale Theosebie. Alții ne spun că aceste taine ale naturii rele și inutile transmise de către îngerii căzuți soțiilor lor erau: arta otrăvurilor, secretele metalelor și incantațiile magice. (Tertulian cca.150-230, controversat scriitor creștin timpuriu) În „Cartea lui Enoch” unul dintre cele mai enigmatice manuscrise descoperite la Marea Moartă considerată un text apocrif (nerecunoscut între scrierile religioase canonice) Relevant este fragmentul din capitolul 8: 
„1.Azayel i-a mai învățat pe oameni să facă săbii, cuțite, scuturi, platoșe, oglinzi, brățări și podoabe, cum să folosească vopselele, arta de a-și înnegri sprâncenele a folosi pietrele prețioase și tot soiul de spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat.

2. Nelegiuirea s-a întins, depravarea s-a înmulțit, creaturile călcau orice ordin și distrugeau tot ceea ce le ieșea în cale.

3. Amzarak i-a învățat tot felul de vrăjitorii, de farmece și însușirile rădăcinilor, Armes i-a învățat  arta de a dezlega vrăjitoriilr, Barkayal i-a învățat arta de a urmări stelele, Akibeel i-a învățat semnele, tamiel i-a învățat astronomia și Asaradel i-a învățat mișcările lunii, și oamenii pe punctul de a pieri, au murmurat și glasurile lor s-au ridicat până la cer. Tertulian spunea:„Ei au dezvăluit secretele metalelor, au făcut cunoscute virtuțile plantelor și forța incantațiilor magice, ei descriau aceste doctrine singulare care se întindeau până la știința aștrilor.” Tertulian asocia magia, cu astrologia și alchimia. Această asociere era provenită din Egipt. Papirusurile din Leiden descoperite la Teba completează și precizează aceste apropieri între alchimie, astrologie și magie, căci ne arată că alchimiștii adăugau artei lor formule magice proprii în scopul concilierii și forțării voinței zeilor sau a demonilor, ființe superioare care se presupunea că intervin în cursul lucrurilor. Cu trecerea timpului, aceste asocieri au devenit mai nuanțate. Astfel că în secolele X –XI  apare un grup de lucrări, un fel de enciclopedie pur chimică, separată de magie, astrologie și de domeniile medicale. Din cele mai vechi timpuri  a existat părerea referitoare la cei care se ocupau cu extracția metalelor că au fost reputați magicieni. Transformările materiei, care pornind de la o formă, o fac să dispară până la existența specifică a corpurilor, par să depășească măsura puterii umane; o încălcare a puterii divine. Știința metalelor și aliajelor poate fi falsă, sau poate fi pusă în practică de un bun meseriaș. Spiritele mistice au întotdeauna tendința de a considera știința naturii ca un sacrilegiu, pentru că induce oamenilor dorința de a rivaliza cu zeii.
După: http:// www.bnf.fr. : Louis Figuier „L'Alchimie et les alchimistes”- Librairie de l'Hachette et C^ie Paris 1860, Alb. Poisson - „Cinq traités d'alchimie”- Bibliothèque Chacornac - Paris 1890 și M.Berthelot – „Les origines de l'alchimie” – Georges Steinhelil Éditeur - Paris 1885.

Câteva cărți din sec. al XIX-lea despre alchimie