„Mareșalul August von Mackensen este un om liniștit care nu-i place să pronunțe două
cuvinte, atunci când unul singur este necesar... Interviurile lui
Mackensen nu există…..von Mackensen rămâne limitat în singurătatea sa. El
primește și îndeplinește ordine. El comandă și dorește să se execute. Peste toate
acestea liniștea trebuie să domnească. Trebuie să-l lași în umbră. Este taciturn
însă el admite asta”
Paul Louis Hervier - „Silhuettes Allemendes” - Paris - Éditions de „La Nouvelle Revue” 1916
August von Mackensen
O revelație: mareșalul von Mackensen vorbește….
„Mareșalul Mackensen a
permis lui M. Wolfgang Foerster, „președintele Institutului de cercetări asupra
războiului”, să utilizeze notele, memoriile și scrisorile sale pentru o lucrare
destinată să facă cunoscută adevărata psihologie a acestui mare războinic. Aici
se va găsi o scurtă istorie a familiei sale. Apoi o corespondență a familiei
din timpul războiului din 1870-71: viitorul mareșal a văzut aici „agonia
napoleonienilor”. În loc să-și urmeze studiile la Universitatea din Halle, locotenentul de
husari cere să fie încorporat în armata activă. Restul interesează biografia sa. Capitolul amintirilor de război
începe printr-o descriere a campaniei din Polonia.” „Lucrarea atinge
preocupările noastre speciale începând cu campania contra Serbiei, în timpul
aceluiași an (1915). Mareșalul comandă de această dată un conglomerat de
germani, austro-ungari și de bulgari. Cu aceste trupe el trebuie să deschidă
calea către Constantinopol. Întâlnind pe
Conrad de Hötzendorf (comandant austriac), i-a acordat epitetul de „Wertvoller
Mensch” (om de valoare), ceea ce nu spune mult. El a cules tot ceea ce poate da frenezia speranțelor
ungurești la Temeschwar a-Timișoara: reclamă că i s-a aruncat cu flori în cap,
formă a entuziasmului cu care nu era obișnuit. Pentru relațiile cu regele
Bulgariei el are pe ducele de Mecklenbourg.” „Mackensen a fost primit ca eliberatorul
Galiciei de către Franz –Joseph (1848-1916). Împăratul-rege este „mai mic, lasă
să-i cadă un pic umărul drept și înclină capul spre piept” însă se prezintă cu
toate acestea „frisch” (proaspăt), cu o conversație plină de vioiciune. Planul
operațiilor este legat de Falkenhayn și de asistentul său, Höttsch. La început
austro-ungarii se eschivează: se amuză
bombardând pacificul Belgrad. Flotila dunăreană se distinge prin pârjolire.
La rândul său Mackensen nu are îndoieli. Datorită bulgarilor, se va sfârși cu
bine cu „națiunea războinică” a sârbilor însă, dacă românii și grecii nu vor fi
cuminți, „so werden wir suchen auch mit ihnen fertig zu werden.” (Deci, vom
încerca să le facem faţă). Mackensen a disciplinat pe combatanții aliați
austro-ungari și „i-a pus la treabă pe soldații bravului Țar Ferdinand (țar al
Bulgariei între1887-1918). A acționat astfel
în calitate de soldat și nu de diplomat. Mackensen prin Foerster aduce un
elogiu calității tunurilor germane cu care a câștigat multe bătălii. De
asemenea face următoarea remarcă:
„războiul va fi prelungit dacă România va interveni.” „Ea a făcut-o deja.”
Mackensen se simte din nou general de cavalerie precum Murat. (Joachim Murat
mareșal al Imperiului Francez din
1808-1815). Mackensen o va ține drept spre București. Stabilit pe Dunăre,
trebuie numai ca subordonații bulgari să arate încă odată talentul lor național
la baionetă, curățind fortărețele care i-ar putea stânjeni, Turtucaia și
Silistra. Generalul Falkenhayn a fost înlocuit de cuplul Hindenburg -
Ludendorff la Cartierul General german care a dat ordinul de a nu trece
Dunărea. Monitoarele austro-ungare au coborât pe Dunăre, sultanul trimite trupe
din Asia, mai mult sau mai puțin rezistente, căci ele nu aveau nici uniforme,
nici armament, nici instrucție, nici cai. Însă bulgarii, al căror șef Tochev
este un om excelent, dar timid, kleinmütig (mic și curajos), nu pot decide : ei
văd în față această armată rusă pe care sunt obișnuiți să o respecte. Cu toate
acestea sunt obligați să declare război. Este necesar ca ei să se arunce asupra
Turtucaiei, fortăreață incomplet
fortificată, cap de pod fără pod, depou de rezerviști slab înarmați și
prost comandați. Mackensen nu știa că
mijlocul de asalt utilizat de bulgari este sacrificiul, preluând Turtucaia și
masacrând apărătorii atunci când doresc, populația în majoritate bulgară i-a
ajutat, el credea că s-a produs o mare faptă de arme. Era sigur că efectul
moral va fi imens – din acest punct de vedere, are dreptate. Ca în 1915
bulgarii doreau Macedonia, acum ei nu doresc decât Dobrogea lor. Ceea ce trebuia să fie ca o simplă demonstrație să devină o realitate,
un război lung amenința să ocupe restul anului. Mai mult ardentul cavaler nu a
reușit să-și „arunce în mare” dușmanii.
Românii și rușii rezistă pe liniile lor de retragere fixate. Pentru că bulgarii
au ajuns aproape de gurile Dunării, va trebui ca apărarea românilor să se facă
în Carpați. Rezistența va fi feroce în
defileuri, cu zile bune și rele. (Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu