Continuare a postării precedente „Toate silințele și toată bogăția însă la cheltui Neagoe pentru a da Argeșului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se așeza la Târgoviște lângă Domn, cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământ românesc. Marmură,«piatră cioplită și netezită și săpată cu flori»m, alcătuiește păreții prinși într'un pătrat, pe care-l întrerupe însă o ușoară umflătură de strane înaintea altarului. Ca și la Dealu se întâlnește brâul de împrejmuire, firidele, rozetele săpate în locul discurilor de smalț din Moldova, turnulețele din față, deasupra pridvorului răzimat pe doisprezece stâlpi,«streașinile cioplite cu flori», privazurile de uși și ferești «scobite și răzbătute prin piatră».” „Un panegirist (persoană care aduce laude, uneori exagerate)- aceștia au întotdeauna multe calificative și comparații la îndemână - cutează a face asemănare între biserica dela Argeș și Sfânta Sofie, pe care totuși o cunoștea, și adauge chiar că zidirea lui Neagoe era «cu frămsețea pe care pe de-asupra» minunatei zidiri bizantine.” Interesantă este descrierea pe care Iorga o face modului cum se făceau sfințirile de biserică. „Am sfințit acea biserică întru lauda Înălțării Domnului nostru Isus Hristos, și am chemat la sfințirea bisericii toată țara aceasta a noastră”. „la sfințirea mănăstirii Argeșului fură chemați toți egumenii din Atos, dintre cari nu era unul care să nu fi putut prețui binefacerile Domnului izvorâtor de milă: «lavra Țerii-Românești»,- Cutulmuz sau mănăstirea lui Hariton, Lavra bulgărească a Zografului, Lavra Rusească, a Pantocratorului și cele șeisprezece mănăstiri grecești își avură astfel păstori supt călăuzirea «protului» (egumen, stareț) Gavriil”. Sărbătoarea sfințirii a durat de la 14 la 17 august 1517. „Pentru prima dată un Patriarh de Constantinopol, Teolept, veni pe pământ românesc”. „Macarie era Mitropolit muntean acum, și el veni cu egumenii”. „Neagoe se îngriji, în același timp, de o reședință și o biserică potrivită pentru Mitropolit, în Târgoviște, unde îi făcu strămutarea, după învățătura dată odinioară de Nifon.” Iorga spune că:„această a doua Mitropolie era «mare și frumos zidită și că «nu se satură ochii tuturor de vederea ei». Vechea inscripție avea, se pare data de 30 Septembrie 1519, Macarie fiind însemnat ca Mitropolit, și ea mai spunea că Neagoe a dăruit ctitoriei sale satul Aninoasa.” Construcția bisericii a continuat și după Neagoe, de către Radu de la Afumați, fiind finalizată de Radu Paisie. „Numai după 1535 biserica a fost deci cu desăvârșire gata.” „Dincolo de munți, în sfârșit, prin dărnicia lui Neagoe, căpătară Românii din Șcheii Brașovului cea d'intâiu biserică a lor, Sf. Nicolae, căreia-i înnădi pridvor, pe urmă, petru-Vodă Cercel, și e sigur că preoții brașoveni, cari atârnaseră un timp de Vlădica necanonic din Feleac, Daniil, se numiau acum de Domn și se hirotoniseau de Mitropolitul din Târgoviște,care va fi avut înrâurire în toată Țara Bârsei.” Neagoe a împletit viața bisericească cu arta și literatura. „Neagoe – Vodă, al patrulea Basarab, a fost și cel d'întâiu scriitor bisericesc ridicat din mijlocul Românilor.” În tinerețea sa el a căpătat solide cunoștințe de limba și literatura slavonă căpătate se pare de la călugării mânăstirii Bistrița. Cunoștea nu numai Sf. Scriptură ci și momente din istoria omenirii păgâne și creștine, din istoria Romei Bizanțului și a țărilor slave. „Neagoe se hotăra a urma după pilda vechilor Împărați bizantini, a căror cunună de aur și-o punea pe cap în zugrăveala ctitoriilor sale, și a da coconului Teodosie sfaturi de cârmuire.” Sunt date extrase din cărțile literaturii sfinte, o prescurtare a poveștii despre Varlaam și Ioasaf, știri asupra vieții contemporane: pribegiile, luptele, soliile, cu „puțina glorie cumpărată și multele nevoi ce cădeau din bielșug, și loviau adesea mai greu capetele cele mai înalte.” După moartea lui Neagoe în septembrie 1521, prin domnia lui Radu de la Afumați lucrurile s-au schimbat în bine. „Radu - Vodă cel Nou se însură în Maiu 1526 cu Ruxandra, fata lui Neagoe, și ajunse astfel reprezentantul pe Scaunul domnesc al curentului pe care așa de mult îl întărise înaintașul său. Radu nu făcu nicio ctitorie nouă, dar orândui să se lucreze mai departe la lăcașurile rămase neisprăvite prin moartea lui Neagoe.” „Radu dela Afumați însușii, care, ca pribeag,căpătase dela regele Vladislav moșia Stremț lângă Geoagiul – de – sus, în apropierea Albei- Iulii, - mai târziu căpătă încă Vințul și Vurperul” „Mai sus de Geoagiu, spre munte, pe o înălțime la care se străbate numai cu greu, se vede o biserică în ruină, de mai multe ori reparată, căreia i se zice Rămeții. «Rămeții» nu înseamnă altceva decât ermiți, pustnici. Astfel călugări singurateci se aflau încă de pe vremea lui Matei Corvinul, în 1487, cum spune o inscripție deasupra ușii.” Acești călugări au fost ocrotiți de Radu de la Afumați, „făcând să se recunoască egumenului lor titlul episcopal.” În 1535 la tronul Tării Românești a ajuns Radu Paisie. Acesta a fost călugăr sub numele de Paisie sau Petru de la Argeș, unde a fost egumen. A finalizat lucrările la Mitropolia din Târgoviște. A mai construit „un frumos rând de pomenire de jur împrejurul pridvorului dela paraclisul Coziei.” „Tismana, înzestrată și de Craiovești și de Neagoe, fu zidită din nou, tot moldovenește, în vremea lui Radu Paisie. Mânăstirea Plumbuita și mânăstirea Mislea din Prahova au fost ctitorite tot de Radu Paisie. „Dintre urmașii lui Radu dela Afumați, dacă Moise-Vodă care se pare să fi luat pe fata acestuia, Zamfira, cea zugrăvită în paraclisul Coziei, n'a zidit nimic, fiica lui Moise, numită tot zamfira, așezându-se în Ardeal după tăierea tatălui său în lupta dela Viișoara, din 1530, făcu biserica din Dănsuș, cu pietre din ruinele Sarmisagetuzei. Tot ea a zidit din nou biserica Prislopului, a lui Nicodim, dându-i acum înfățișarea paraclisului dela Cozia.” „urmașul lui Moise, Vlad Vintilă, a întemeiat în scurta lui Domnie mănăstirea buzoiană a Menedicului, care se zice azi «Vintilă-Vodă». Tot sub Radu Paisie „ un Dimitrie Liubavici Logofătul, nepot al vestitului tipograf Bojidar Vucovici din Veneția, aduse înapoi tiparul în Țara – Românească, dând slovele lui în seama călugărului Moise.” Au apărut apoi:un „Molitvenic” în 1545 și un „Apostol” între1546-1547. În Moldova Dimitrie Liubavici scoate un „Evangheliar” între 1547 -1551.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu