În
introducerea la versiunea franceză a lucrării în 4 volume: „TRAITÉ
COMPLET DE MÉTALLURGIE” de Dr. J. PERCY - PARIS 1864-1867, ing. E. PETITGAND și
A. RONNA au întocmit o succintă, dar elevată istorie a obținerii
și utilizării metalelor. În cele ce urmează voi continua să prezint
câteva fragmente semnificative referitoare la cele șapte metale cunoscute în
antichitate: aur, argint, mercur, cupru, fier, staniu, plumb și la aliajele
lor. Între paranteze am postat mici comentarii, menite să clarifice unele
noțiuni din textul de bază.
AURUL
Aurul prin strălucirea
sa, prin aspectul nealterat de trecerea timpului și prin utilizarea sa facilă,
a fost probabil primul dintre metale
descoperit şi prelucrat. Oamenii l-au cules mai întâi din albia torenţilor,
precum astăzi (în sec. al XIX-lea) în plasele americane, ei nu vor întârzia să-l smulgă din sânul munţilor. Primele
exploatări, după Agatharchides (istoric
și geograf grec care a trăit în secolul al doilea după Hristos), au avut loc în
timpurile eroice ai primilor regi ai Egiptului; fapt confirmat de Artemiodor
din Efes (geograf grec care a trăit acum 100 ani î.Hr.) în „Istoria Thebaidei”:
ele erau situate în Egiptul superior, nu departe de Etiopia, la hotarele
Arabiei. Aceste tradiţii sunt atestate de cărţile sfinte şi de textele cele mai
vechi de la Homer la poetul Lucain.(Poet latin care a trăit între 39-65 autor
al „Pharsale” o epopee a războiului civil între Cezar și Pompei în secolul I
î.Hr.) Asirienii îl exploatează în profunzime.
Semiramis (o regină legendară din Asiria) a avut ridicate trei statui de
aur în Babilon, din care una avea 40 de picioare (un picior=0,32m) înălţime şi
cântărea 1000 talents. (talent este o
unitate antică de măsură a greutății astfel: un talant grec attic 26kg, roman
32,5 kg, egiptean 27 kg, babilonian 30,3 kg. Talantul greu utilizat în timpul
Noului Testament avea 58,9 kg.) În faţa
acestor statui era o masă un altar din aur masiv de 40 picioare lungime şi 12
picioare lăţime, cântărind 50 talents. Regele
Solomon a primit într-un singur an 666 talents de aur (mai mult de 27 tone).
(Regele Solomon a primit într-un singur an 666 talents de aur (mai mult de 27
tone). („Vechiul Testament „Cartea a treia a Regilor, Capitol 10.14. Greutatea
aurului care-i venea lui Solomon într-un singur an era de șase sute șaizeci și
șase de talanți de aur) Aspectul casei din Liban era din aur pur, lux de remarcat la acest rege strălucitor („Vechiul
Testament „Cartea a treia a Regilor, Capitol 10.21- Și toate vasele făcute de
Solomon erau de aur; cele de spălat erau de aur; toate vasele din Casa Pădurii
Libanului erau de aur curat; de argint nu erau, căci argintul nu era luat in
seamă in zilele lui Solomon.) unde evreii poartă lanţuri, brăţări, coroane şi
mii de feluri de ornamente din aur fin. Minele cele mai productive de atunci
erau din ţinutul Ophir. După Herodot rapsodul călător, fenicienii înaintea sosirii în coloniile egiptene au
construit în Grecia topitorii pentru purificarea aurului recoltat din insula
Thasos şi din muntele Pangee din Macedonia.(după Tucidite, om politic și istoric atenian cca 460-398 î.Hr.) Acestea
erau cele mai vechi exploatări. În timpul lui Philip se raportau încă peste o
mie de talents. (Diodor din Sicilia)
Phrigia era o fertilă mină de aur. Strabon spunea: “În subsolul ţării
Abydenilor se găseşte oraşul Astyra posedând mine de aur astăzi epuizate”
Amintirea regelui Midas din Phrygia se leagă de studiile din secolul nostru (al
XIX-lea), acestea nu sunt obiecte de higienă ale acestui crai în Pactole care
au fost îmbogăţite cu paiete de aur cum
spune poezia, fluviul care despică versanţii munţilor. În Colhida, unde după
legendă a fost plasată Lâna de aur cucerită de argonauţi, cursurile de apă
aveau aceleaşi proprietăţi ca la Pactole, era sub coastele munţilor, cuprinse
în fundul pâraielor, de unde se culegeau părţi mai bogate în metal. Minele
acestui ținut erau atât de productive încât a fost suficient pentru a justifica
expediţia lui Phryxus şi multe alte afaceri. (Strabon). Sciţii după Herodot au
pus cupele din aur pur în mormintele regilor lor.
Aurul era abundent în
Roma împăraţilor. Pliniu (Gaius Plinius Secundus,
23-79, mai bine cunoscut sub numele de Pliniu cel Bătrân, a fost un autor antic
şi filozof naturale de o anumită importanţă, care a scris „Naturalis Historia”, o enciclopedie în care Pliniu a colectat o mare
parte din cunoştinţele timpului său. ) ne descrie că cei din preajma sa nu aveau frică să-şi
orneze caii şi carele; Nero îşi potcovea caii săi favoriţi cu potcoave de aur.
Ceea ce pare exagerat
adăugat acestor fapte imaginate de cei
din vechime, aurul a fost obişnuit în antichitate. El era simbolul soarelui,
astrul suveran, principele focului.
ARGINTUL
Argintul a fost, fără
îndoială, contemporanul aurului. Calităţile sale sunt apropiate acestuia din
urmă, căci a fost considerat unul dintre metalele nobile sau perfecte: metalla nobiliora auctorum. (metal autor de nobleţe).
Încă de la războiul Troiei, atenienii aveau ateliere pentru
reducerea celebrelor minereuri din Laurium (sulfura de argint) (Xenophon din
Atena, cca. 430 - 354 î.Hr. soldat și
istoric grec). Din spusele lui Theophrast şi
Pliniu aceste minereuri erau amestecate
cu un nisip roşu, strălucitor, din care se obţinea, la aproximativ 500
ani înainte de Hristos, cinabrul sau sulfura artificială de mercur. Într-un
extras din „Istoria Indiei” de Ctesias (istoric și medic grec din secolul V î.
Hr.), Photius raportează: „În această ţară argintul abundă şi minele de
argint sunt puţin profunde”, însă
Ctesias ne asigură că: „cele de la Bactriane sunt mai adânci.” „Încă de la primul
voiaj în Spania fenicienii produceau mai mult argint decât puteau să care cu
navele lor, de asemenea au înlocuit ancorele navelor din lemn încărcate cu
plumb, prin ancore învelite în argint masiv.”precizează Goguet. (Antoine Yves Goguet 1716-1758, istoric și jurist francez). Homer descrie pe Achille suspendând o
sabie de bronz pe umerii săi împodobită cu cizeluri de argint. Moise nu spune
nimic despre utilizarea argintului, el se limitează să menționeze cuprul și
fierul. (Geneza IV, 22 ) dar în timpul lui Abraham, el a devenit comun și un
important obiect de trafic (Geneza XIII,2 Avram însă era foarte bogat în vite,
în argint şi în aur)
Acest
patriarh a cumpărat pentru soția sa Sarah un mormânt la un preț de 400 shekels
de argint (Geneza XXIII,15) (1 siclu=14,54 g) Acest argint, aparent nu poartă
amprente (pt. autentificare), dar se vinde la greutate sub formă de bare sau
lingouri; astfel cum se petrec lucrurile în republicile din America de Sud
(sec. XIX-lea). Strămoşii ignorau, spune el plecarea (ducerea) aurului şi
argintului, fără a scăpa acest material, măcar lăsându-se o dovadă concludentă
vorbind de aurul din Betique: „despre aur prăjit şi purificat cu ajutorul unui
anumit pământ aluminos, rămâne un rezidiu care formează electrum.
Electrum
este un aliaj cu 20% aur şi 80% argint (Agricola pag.457. cartea X)
 |
| Georgius Agricola „De re metallica” în traducerea engleză a soților Hoover , Londra 1912 |
Dacă se
recoace acest rezidu care conţine argint şi aur, argintul se consumă şi aurul
rămâne la fund” (Strabon). Electre, care este în discuţie, era utilizat intens
de romani la statui. Pliniu confirmă procedeul de fabricaţie al acestui aliaj:
„se preferă să se amestece argintul cu aurul pentru a produce electre,
combinaţia cuprului cu aceste metale pentru a produce cuprul de Corinthe.”
Pentru
a estima cantitatea de aur, argint sau cupru conţinută într-o mină, anticii se
serveau de o piatră de atingere coticula sau lapis lydius , piatră lydiană.
Celebrul naturalist preconizează să folosească această piatră care dădea
rezultate de o admirabilă precizie. Argintul era
dedicat de către antici lui Phoebe; poeţii o numesc regina metalelor, unde
soarele sau Phoebus era regele.
MERCURUL
A
fost cunoscut din cele mai vechi timpuri, întrebuinţările în meşteşuguri erau
foarte răspândite. Egiptenii par să fie primii care îl utilizează: oxizii săi
erau folosiţi la pictură şi în alte compoziţii conservante (de protejare).Erau
odinioară în Grecia şi în Asia unde a
fost descoperit în împrejurimile Ephesului, mine de mercur a căror urme s-au
pierdut. După Xenophon cinabrul măcinat cu sorturile sale servea drept culoare
roşie sau purpurie atenienilor. Fenicienii care făceau un important comerţ, şi
cu 700 de ani îHr. Grecii îl importau din minele de la Almaden, reputate prin
productivitatea lor. Pliniu adaugă că în timpul său se extrăgeau peste 100.000
livre pe an, echivalent a 40 tone (100 livrae romane=112 livre engleze după
Agricola Apendix C pag.615); 1livra =0,4536 kg.)
Puţine metale de care au avut parte discipolii lui Hermes au făcut
obiectul celor mai multe cercetări şi decepţii. Mercurul era urmat de
principiul tuturor fiinţelor, sufletul tuturor metalelor, pe care el le-a
chinuit pentru că ei credeau că poate stăpâni acest suflet. Acestea sunt
circumstanţele pe care trebuie să le avem despre acest preţios metal. El pare
că a primit numele său de la planeta cu care anticii perşi îl compară, din
cauza naturii sale atât de apropiată de aceia a aurului al cărui astru este
soarele. Asimilând proprietăţile sale cu cele ale argintului de care îl
desparte strălucirea din cauza fluidităţii sale, el a fost numit hydrargyrum,argint viu. În
emblemele care odinioară erau utilizate
pentru reprezentarea corpurilor, s-au reunit pentru simbolul mercurului semnele soarelui şi lunii,
aurul şi argintul unite între ele şi susţinute printr-o cruce. Semnul aurului
era plasat în mijloc, deasupra cel al argintului care părea să coloreze pe
primul cu reflexele sale, ca o indicaţie a unei aceiaşi origini superioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu