Păşim cu atenţie, pentru că fiecare pas poate fi un pericol, o gropiţă în asfalt, un cablu electric neizolat, un teribilist care se poate urca, din viteză şi din ricoşeu cu vre-un pom, pe trotuar. Călcăm adesea şi pe banalele capace de canal. Până în 1989 aceste se turnau din fontă cenuşie în turnătoriile ce aparţineau de „Industria locală” sau chiar în atelierele unor CAP-uri mai răsărite.
Astăzi, în plină dezindustrializare, capacele de canal sunt „obiecte de import”. Ne-am trezit în 20 de ani că nu mai ştim să facem nimic, aducem totul de afară.
Preţurile de import sunt de câteva ori mai scumpe, amplificate artificial de „comisioane”, de aşa zisele „firme distribuitoare”.
Iată că şi capacele de canal sunt din import. Exemplul dat de mine în imagine ne arată un capac de canal din Spania aflat pe un trotuar din cartierul meu.
Şi nu este un capac rezistent din carosabil.
Mâncăm pâine din făină ungurească, ca şi mălaiul pentru tradiţionala mămăligă, mere poloneze, struguri spanioli, sare din Turcia (într-o ţară plină de saline). Vindem şi noi ceva buşteni, lemn brut, dezgolind cu sălbăticie munţii şi dealurile. Nu mai ştim să facem nici mobilă!
Iată una din cauzele sărăciei noastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu