Fragmente din articolul meu apărut în:
„Revista de Turnătorie” nr.1-2 /2009
Descrierea primelor cărţi de metalurgie tipărite
Urmând un obicei al secolului XX, acela de a face clasamente, constatăm că în 1540, la Veneţia, a apărut „De la Pirotechnia” prima carte de metalurgie publicată în Europa. Autorul cărţii scrisă în limba italiană a fost Vannoccio Vincenzio Austino Luca Biringuccio sau Vannoccio Biringuccio, cetăţean al Sienei.
Pe locul doi, în ordinea cronologică a apariţiei 1556 se situează „De Re Metallica libri XII” scrisă în limba latină de Georgius Agricola şi apărută la Basel.
Această carte va fi prezentată în partea II a lucrării.
Agricola, pe numele său Georg Bauer a cunoscut cartea înaintaşului său italian, o apreciază dar remarcă stilul „confuz şi greu de urmărit”.
Vannocio Biringuccio (1480-c. 1539) a fost un metalurgist italian. El este bine cunoscut pentru manualul său, „De la pirotechnia”, publicat în 1540. În activitatea sa, a fost sprijinit de influenta şi numeroasa familie din Siena Petrucci Borghese. Astăzi unul dintre importantele monumente ale Romei aparţinând acestei familii se numeşte semnificativ Villa Borghese.
După cum se ştie mecenatul, protecţia ştiinţelor şi artelor în epoca Renaşterii a fost apanajul regilor Franţei, a unor principi în Germania, sau unor bogate familii nobile în Italia (ex. familia Medici din Florenţa), marile descoperiri geografice sunt legate de regii din spaţiul Spaniei (Castilia, Aragon).Tradiţia mecenatului a fost păstrată generaţii întregi.
Această carte este rodul unei bogate experienţe, pe care autorul din Siena a dobândit-o în practică, când el a fost responsabil al minei de fier din apropierea Sienei ca şi a unei mine de salpetru (azotat complex de amoniu, sodiu şi potasiu, materie primă pentru fabricarea prafului de puşcă), de asemenea responsabil cu arsenalul oraşului său. El a condus procesul de turnare a unor tunuri pentru Republica Veneţia şi mai târziu la Florenţa. Spre sfârşitul vieţii, în 1536, i-a fost oferit un loc de muncă la Roma de către Biserica romano-catolică, iar în 1538 a devenit şef de turnătorie şi director de muniţii al Statului Papal. [4,5]
„De la pirotechnia” este prima carte de metalurgie tipărită. Coperta primei ediţii din 1540 apărută la Veneţia este prezentată în figura 1. După aceasta, dovadă a interesului din acel timp pentru tratarea problemelor de înzestrare militară cum ar fi: pulberile explozive, sau turnarea tunurilor au urmat ediţiile din: 1552, 1558, 1559 apărute tot la Veneţia (o citadelă a tiparului din Italia) şi Bologna 1678.
Făcând o mică paranteză, presa tipografică pe care s-a realizat prima carte tipărită în ţara noastră la Târgovişte „Liturghierul lui Macarie” (în limba slavonă anul 1508), a fost adusă de la Veneţia.
Prezentarea acestei prime lucrări de metalurgie tipărite s-a făcut după ediţiile în limba franceză din 1556 şi 1572 în traducerea făcută de Jacques Vincent „maistru de foc” (pirotehnist) sub denumirea „La Pyrotechnie ou art de feu”. Prima ediţie poartă aprobarea regelui Franţei [fig.2] şi a fost editată şi tipărită de Claude Frémy editor, tipograf şi librar agreat (autorizat) de Universitatea din Paris (Sorbona).
Editorul arată în prefaţa lucrării importanţa pe care o are lucrarea şi necesitatea pentru care a fost tradusă:
„Naţiunea Franceză merită să aibă in limba sa traducerea: pentru binele şi utilitatea pe care numita naţiune poate să o aibă, să descopere cauza celor mai bune opere de foc şi noutăţile pe care le conţin.
După ce a fost stimulată şi recomandată de amintiţii prieteni pentru lucrurile de mai sus ca şi din toate timpurile, eu port bunăvoinţa naţiei mele am luat la mână opera făcând traducerea acestei Pirotehnii.”
Titlul exact al lucrării după coperta prezentată în fig.3:
„PIROTEHNIA SAU ARTA FOCULUI, CONŢINÂND ZECE CĂRŢI ÎN CARE SUNT AMPLU TRATATE SUB TOATE ASPECTELE DIVERSITATEA MINEREURILOR, TOPIREA ŞI PREPERAREA METALELOR, FORME PENTRU TURNAREA ÎN DOMENIUL ARTILERIEI, CLOPOTE ŞI ALE PIESE: PENTRU DISTILERIE, MINE, CONTRAMINE, OALE, GHIULELE, RACHETE, LĂNCI ŞI ALTE FOCURI DE ARTIFICII REFERITOARE LA ARTA MILITARĂ ŞI ALTE LUCRURI CARE DEPIND DE FOC.
Compuse de Seigneur Vanoccio Biringuccio din Siena şi traduse din italiană în franceză de către Maistrul de foc Jaques Vincent”
Cartea este ilustrată cu 94 gravuri făcute în lemn şi tratează principalele metale cunoscute în acea epocă: Au, Ag, Cu, Pb, Sn, Fe precum şi Hg sau S.
Nu vom insista asupra noţiunilor de minerit şi metalurgie extractivă, pe care autorul le prezintă în detaliu, ci asupra elementelor care descriu turnarea de piese, din care cele mai importante şi reprezentative sunt clopotele şi tunurile. În fragmentele reproduse din carte am căutat să păstrez în traducerea din franceza secolului XVI stilul arhaic al traducătorului ediţiei franceze.
Prezentarea turnării pieselor la nivelul secolului XVI
Astfel în „Prolog cartea VI a Pirotehniei sau despre arta de a reproduce prin turnare” autorul aduce un elogiu artei turnării metalelor şi oamenilor care o slujesc:
„Eu cred cu certitudine că cea ce se seamănă poate să fie cu fruct, dacă eu nu mă ostenesc de a vă declara că arta de a reproduce (prin turnare) este necesară la multe efecte şi sunt provocat a face cauzei pe care eu vă arăt practica cunoaşterii metalelor, de a le topi şi reduce la ultimele perfecţiuni şi în final eu vă voi învăţa să le aliaţi. Va voi avertiza că această artă şi exerciţiul de a reproduce este puţin cunoscut persoanelor cu slăbiciune, le poate face acela care acţionează dacă tinereţea este întreţinută din interior. Încă trebuie să fie totul bine înţeles, acompaniat de o foarte mare judecată. Pentru raţiunea pentru care această artă este foarte stimată este că ea este la o mare proximitate de sculptură. Pentru a vă descrie totul eu va voi spune că de la început, până la sfârşit, eu găsesc munci foarte mari şi acţiuni ale spiritului şi a corpurilor în aceste operaţii. Pentru a avea în sine o certă aşteptare de noutate produsă prin grandoarea unei arte, dorinţa aşteptată de a converti osteneala în plăcere. Dacă muncitorul, cu afecţiune, nu se poate retrage din opera sa cunoscând foarte bine arta sa este nu numai legată de docţi şi virtuoşi, dar poate fi întrezărită ca fiind plăcută şi agreabilă celor slabi şi ignoranţilor. Pentru a concluziona, această artă este subiectul a multe inconveniente: dacă acestea nu sunt conduse cu o mare consideraţie şi diligenţă totul se va converti în nimic şi va avea un efect asemănător şi conform cu numele său. Pentru raţiunea despre care considerând că toate obstacolele sunt obişnuite eu prevăd cu laudă de a vă spune ca un om nobil, cu spirit gentil deşi plăcerea şi afecţiunea acestei arte nu trebuie să nu fie asociată căldurii, de care trebuie să suferi vara şi umidităţii şi frigului iarna. Vă avertizez că trebuie să fi tânăr şi puternic pentru a mânui lucruri grele precum bronzurile, fierul, lemnul, pământurile, apa, pietrele şi alte lucruri asemănătoare. Dacă se ia în considerare , se recunoaște în acestea o aparentă brutalitate care se exercită aici.... Ei au întotdeauna îmbrăcămintea plină de praf şi pe jumătate arsă”
Foarte interesant articolul.
RăspundețiȘtergereFelicitari!