PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(II)

CONSIDERAȚII DESPRE INDUSTRIA BUCUREȘTIULUI 1923
Din „Enciclopedia României” vol. III Cap. 19. „Industrializarea României” pag. 801
se pot trage învățăminte importante asupra dezvoltării României din punct de vedere industrial valabile și pentru capitala București.
„Desvoltarea industrială a României a avut loc în trecut și continuă și astăzi sub impulsul a doi factori fundamentali. Un prim factor, material, determinat de forțele economice însăși ale țării: materii prime și generatori de energie de o extraordinară bogăție; apoi un al doilea factor, ideologic, ce rezidă în ideia - forță de naționalism și autarhie economică. Aceasta ,- încadrată fenomenului de linie seculară al descentralizării industriale în linia capitalistă mondială, sub forma industrializării tinerelor țări agrare, - a dat și industrializării noastre un avânt de mare putere.
Vom vedea în ce măsură ceilalți factori de producție –munca și capitalul - au contribuit de asemenea la industrializarea noastră și în sfârșit, întrucât debușeul – pe care știința economică îl alătură azi ca cel de al patrulea factor de producție – a fost la nivelul efortului producției industriale.
Dar stadiul industrializării noastre, numai sub unghiul parțial al rezultatelor contribuției cantitative la care am ajuns, datorită contribuției celor patru factori economici de mai sus, n'ar fi complet, dacă nu am privi lucrurile și din alte puncte de vedere, - covârșitor de importante pentru momentul și climatul economic, social și național actual, - și anume:
1.gradul de eficiență economică realizat de industrie, sub raportul cantitativ, calitativ și al prețurilor fabricatelor;
2. măsura în care utilajul industrial de azi satisface cerințele apărării naționale;
3. contribuția muncii și capitalurilor românești în sectorul industrialismului nostru.”

Situația industriei României (Enciclopedia României vol. III pag.813)

Se consideră o fabrică dacă avea peste 10 lucrători calificați sau să utilizeze peste 20 CP. Cele sub acești parametrii erau considerate ateliere de meserii și nu au fost înregistrate în lucrare.
Cerința de mașini și utilaje a Bucureștiului la nivelul anului 1923 constă din:
-mașini si unelte pentru prelucrarea lemnului;
-motoare, locomobile, semisatbile;
-instalații pentru fabrici de cherestea și tâmplarie mecanică;
-prese de căramizi si instalații complete pentru cărămidării;
-linii căi ferate inguste, locomotive si trucuri (vagoane);
-transmisii prin curele, roți, lagăre, cuplaje.
necesar era acoperit numai in mică măsură de producția internă.
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie şi materiale de construcţii. Bucureştiul anului 1923 se prezenta ca un oraş în plină dezvoltare cu o dinamică economică şi edilitară remarcabilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre creşterea populaţiei: de la 280.000 locuitori (1900), 450.000 locuitori (1920), la 560.000 locuitori (1930). Gheorge Potra arata că: "farmecul Bucureştilor de altădată a rezultat din felul cum s-au accentuat şi dezvoltat anumite instituţii caracteristice. Astfel pâlcurile de păduri interioare şi exterioare ale oraşului au devenit grădini publice, locuri de divertisment pentru locuitori".
La 1864 apare un atelier, cu acoperiş şi macarale de lemn, care va deveni turnătoria belgianului Louis Lematre. (astăzi Timpuri Noi)
Acesta a obţinut concesionarea turnării greutăţilor şi măsurilor, care până atunci se realizau în mod diferit de diferiţi producători.
În 1877 elvetinul Erhard Wolf a înfințat o fabrică numită "Metalurgia E. Wolf" pentru fabrcația focoaselor, care avea şi turnătorie. La început aceasta realiza piese din bronz şi alamă, iar mai târziu şi piese din fontă. Între anii 1900-1910 fabrica se dezvoltă prin fabricaţia de construcţii metalice, ferme de fier, rezervoare şi cazane cu abur.


Fabrica WolfÎn 1882 s-a infintat o turnătorie şi un atelier mecanic care s-au numit "Chiriac & fii" şi apoi "D.Voina - Maşini şi turnătorie" (astăzi "Aversa" SA)
În 1887 s-au infintat "Atelierele CFR Griviţa", reparaţii material rulant. Uzina "Vulcan" a fost fondată în 1904 ca o ramură a companiei austriece "Maschinen und Waggonbau Fabriks Aktiengesellschaft în Simmering"
Profilul iniţial a fost de producere de instalaţii complete pentru rafinării, locomotive cu abur, vagoane-cisternă, instalaţii de tăiere cu abur pentru lemn şi metal, cazane cu abur. Aceste instalaţii complexe aveau în componenţă multe piese turnate, din fontă sau din alte metale şi aliaje realizate în fabrică. În 1906 "Vulcan" a obţinut "Medalia de aur" şi "Diplomă de onoare" la Târgul Internaţional din Bucureşti.
În 1908 se constitue "Fabrica de maşini Vulcan" cu capital românesc şi străin.
Între anii 1910-1916 compania îşi dublează profitul, iar în 1911 se fac primele exporturi în Serbia, Turcia şi Bulgaria şi începe producerea de echipament termo- mecanic.
În 1912 fabrica avea 400 de muncitori, 10% funcţionari şi dispunea de 14% din capitalul investit în industria prelucrătoare de metal. După 1918 se constată o masivă venire în Bucureşti de meşteri din Transilvania şi Banat. Aceştia au creat noi cadre de muncitori calificaţi, prin forma cea mai utilizată atunci ucenicia la locul de muncă, sau şcoală
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie și materiale de construcții. Aceste fabrici cu capital privat erau în general bine organizate, cu un personal calificat şi disciplinat.
Fabricile erau în general integrate, produsele se executau în întregime în interiorul lor. Structura fabricilor era compusă din ateliere: debitare, forjă, turnătorie, cazangerie, prelucrări mecanice şi montaj.
Fiecare dintre aceste fabrici dispunea de uzină electrică proprie, care asigura necesarul pentru consumul propriu: iluminat şi mici acţionari electrice. Nu putem trece în această perioadă peste începuturile unei firme devenită mai târziu un pilon de bază a industriei bucureştene.
La 3 august 1921 s-a înfiinţat firma "Malaxa" -"Prima societate pentru construcţii de maşini" creaţie a inginerului român Nicolae Malaxa (1884-1965), pe care a condus-o direct, devenind în scurt timp de la un atelier modest de reparat material ruant, la o întreprindere europeană.
În anul 1923, Malaxa îşi extinde atelierul, construind din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan.
În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa construieşte fabrica de ţevi din oţel fără sudură (fosta Uzină Republica), care era la acea vreme cea mai modernă fabrica de tuburi laminate din Europa, aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare "Stiefel". Printre alte realizări în sectorul metalurgic se numără: oţelăria şi turnătoriile. Utilarea acestur investiţii din sectoarele calde s-a făcut cu cele mai moderne utilaje (cuptoare Siemens Martin şi electrice) şi au fost folosite cele mai moderne tehnologii ale timpului.


FABRICA MALAXA

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (VI)

Regina a iubit soldatul român, l-a îngrijit atât în timp de pace, dar mai ales în timpul războaielor balcanice, în zilele dramatice ale primului război mondial, când erau mii de răniți în lupte, sau măcinați de epidemia de tifos.
”Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel onorific al unui regiment de roșiori, - cinste la care am fost foarte simțitoare și care mi-a dat unele din ceasurile cele mai plăcute ale vieții.”

După:http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b69337802.r=ROUMANIE.langFR
„În de obște, soldații sunt dresați la automatism, ca niște păpuși care trebuie să se uite, să simtă, să lucreze întocmai așa…Dar pentru mine ei erau oameni, oameni cari-și aveau casele și măicuțele lor; fiecare -și avea speranțele lui, avea un lucru pe care i-l cerea inima, -un lucru de care doria; lucrul acela îl simțiam eu, și de aceia, când treceam printre dânșii, aclamațiile lor mergeau după mine, care-i înțelegeam ca oameni, și pricepeam că făceau așa pentru că țineau la mine, nu pentru că li se dăduse poruncă să facă așa.”

După:http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b6933773x.r=ROUMANIE.langFR
Nu putem să nu remarcăm omagiul adus de Regină oamenilor simpli ai țării pe care a păstorit-o țăranilor români, agricultori sau păstori.
„Dar totdeauna către cei umili, către țerani m'am simțit mai puternic îndreptată, datinele și obiceiurile lor m'au mișcat uimitor.
Simțiam o dorință de a-i cunoaște pentru a-i înțelege, de a fi primită fără neîncredere în mijlocul lor.

The Project Gutenberg EBook of Roumania Past and Present, by James Samuelson[EBook #18240]carte/romania%201882/18240-h.htm
Îmi era drag de spațiile largi în care locuiau, de mireasma bunului pământ în care -și înfigeau plugul; și am înțeles astfel și poezia prafului care li acoperia munca, neîncetatele lor silinți spre un ideal înfășurat în umbră, pe care nu-l înțelegeau încă deplin. Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi iubit eu. Mai adânc și decât copiii născuți pe brazda ei m'am împărtășit eu sufletește cu șesurile ei întinse, cu nesfârșitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiștele-i umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci și câmpii de grâu copt luminând ca aurul.”

The Project Gutenberg EBook of Roumania Past and Present, by James Samuelson[EBook #18240]carte/romania%201882/18240-h.htm
„Cei mai singurateci locuitori ai României sânt ciobanii, mai singurateci și decât călugării în chiliile lor, căci călugării se strâng în congregații, pe când ciobanii petrec luni întregi singuri numai cu câinii lor pe pustii vârfuri de munte.”
„Marea boltă albastră era a lor”
„Sunt făpturi cu aspre căutături acești ciobani, aproape tot așa de nepieptănați ca și dulăii lor. Singurătatea pare să li fi pătruns în ochi, cari te privesc fără simpatie, ca și cum ei ar fi pierdut obiceiul de a-i opri asupra feței oamenilor.”
Aceste rânduri au fost scrise în timpul refugiului familiei regale la Iași când România se mărginea la spațiul Moldovei.
„Acum cea mai mare parte din ce am avut, a trebuit să rămâie în mânile celor care-i vor fi fiind stăpâni aspri și fără milă, ale celor cari vor fi găsind mijloc de a scoate sânge și din pietre. Dar Dumnezeu vrea de sigur ca aceasta să fie numai o încercare fără trăinicie, ce s'a trimis asupră-ni ca să înțelegem mai bine cât am iubit acea țară și ce scumpă ni-a fost”
„Acum s'au trecut toate!... Mărețul castel al Regelui Carol a căzut în mâinile dușmanilor, care-l respectă, cred eu, pentru că și el a fost unul din seminția lor…”

După:http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft

„PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(I)

„PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”
Este o lucrare laborioasă a unui militar, maiorul Mihai C. Pântea realizată în anul 1923. Lucrarea poartă un motto din Virgiliu: „Labor improbus omnia vincit” -„O muncă perseverentă învinge orice.” Aceasta conține planul orașului format din 28 de planșe, indicatorul alfabetic al străzilor și o planșă generală de orientare.
Pare la început un lucru obișnuit, dar care conține informații prețioase pentru pasionații istoriei Bucureștiului, capitala României Mari la vremea apariției acestei cărți, despre: industrie, școli, spitale, transport în comun, poliție, teatre, cinematografe, parcuri etc.

Lucrarea aflată la ediția 3-a este prefațată de profesorul Nicolae Iorga care spunea:
„Puține orașe din lume au un călăuz așa de metodic ca acela pe care l-a dat Bucureștiilor nesfârșita răbdare a d-lui Maior PÂNTEA.”....„aceasta mă îndeamnă să reiau un vechi proect, acela de a da alor noștrii, sau mai ales străinilor, descripția pitorească și istorică a Capitalei, care va fi adusă la îndeplinire cu prilejul apropiatei apariții a unei noui ediții a acestei mult apreciate lucrări.”

Iată structura industriei Bucureștiului la nivelul anului 1923 prezentată în cele două tabele:
1. structura generală pe ramuri de activitate;
2. fabrici de mașini, utilaje și alte piese metalice.


(va urma)

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (V)

Balcic (sau Balchik în limba bulgară), este un orăşel situat pe ţărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Între anii 1913 - 1940 a aparţinut României, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie - august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
În Balcic se află celebrul Castel („Cuibul liniștit”), reşedinţa preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică, unicat în Europa centrală şi de est, în special datorită colecţiei de cactuşi.
Castelul, numit şi „Cuibul Linistit” („Quiet Nest” sau „Tenha Juvah” în limba turcă) este de fapt o vilă cu pereţi albi şi acoperişuri de ţiglă roşie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase şi combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgăreşti. Este foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de „Castel”.
Interiorul Castelului este extrem de modest, pereţi văruiţi în alb, uşi masive din lemn sculptat, păstrate din perioada Reginei. Au mai fost păstrate din acea perioadă şi câteva obiecte: dulapuri sculptate şi pictate, oglinzi, scaune şi un şemineu. Baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuvetă şi măsuţă de toaletă au fost păstrate intacte. Pe toate obiectele se află explicaţii care spun că respectivul a aparţinut Reginei Maria, dar nu se specifică în ce ţară a fost Maria Regină...
Grădina din jurul Castelului nu este o simplă grădină, ci un adevărat domeniu, întins pe un deal, domeniu pe care se mai află alte nouă clădiri, fiecare cu o destinaţie bine stabilită. Parcul, amenajat la comanda Reginei de către specialişti, a fost transformat în grădină botanică, din cauza numeroaselor plante exotice pe care le adăposteşte.
Iată ce scria Regina în lucrarea „Țara mea” despre Balcic:
„Pe aceste drumuri nesfârșite de atâtea ori am străbătut în acel Ținut care fusese al nostru numai de puțină vreme; și două locuri îmi rămân în amintire ca deosebi atrăgătoare și pline de farmec. Unul a fost orășelul Balcic și cellalt îngusta peninsulă Caliacra, un colț singuratec de pământ înnaintând în Mare.
Balcicul este un târgușor pitoresc despre care ai zice că se rostogolește în valuri. În grupe murdare căsuțele lui turcești se cațără pe povârnișurile răpezi, ca și cum el ear sta să lunece pe încetul, atrase de apele de desupt. Pe o stradă prăpăstuită scoboară la un port în miniatură, stânci pe amândouă laturile, stânci de piatră cenușie, ciudat rotunzită, alcătuiesc un mic golf în care orășelul zace în pașnică răzlețire.”(va urma)
După:
http://www.balcic.net/castelul.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Balcic
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft







BALCIC UN LOC PREFERAT DE REGINĂ

Fotografiile, dintr-o zi ploioasă de august 1985, îmi aparțin.