CLOPOTE (III)

NUME DATE CLOPOTELOR ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ
Numele principale sunt acelea de clocca, signum, campana, nola.
1.Numele clocca a devenit în franceză cloche, în germană glocke, în engleză clock, la început a putut desemna un simplu clopoţel. S-a dorit ca acest cuvânt de origine romană să se lege de verbul clocher echivalent cu de boiter (a se bălăngăni), din cauza mişcării sacadate care se produce când clopotul este în balans (clătinare); se citează cu această ocazie un joc de cuvinte a lui Rutebeuf (poet din sec. XIII-lea) care face să derive clocher din provensalul clopchar şi de cuvântul latin cloppus (bălăngănitor).
A apărut mai veridică încercarea de atribuire numelui clocca o origine germanică; klochen în germana veche semnifică a bate , a lovi. Ca efect bătătorul (limba clopotului) este un element distinctiv la clopot; pe de altă parte , cuvântul clocca nu se găseşte în scrierile din sursă provensală, el este uneori sub formă de cloccum, specific scriitorilor din nordul Galiei şi de pe malurile Rinului. Clocca poate deriva de la cuvântul celt clog. Ca urmare, primele instrumente din care derivă magnificele noastre clopote moderne păreau să fie clopotele de mână ale sfântului Patriciu (Patrick) şi misionarilor care îl însoţeau; vechiul cuvânt irlandez cloc, care se va transforma mai târziu în clog este probabil de origine anglo-saxonă.
2. Cuvântul signum a fost cel mai utilizat în Galia antică pentru a desemna termenul de clopot. Expresia commovere signum este familiară sfântului Grigorie de Tours (†595). Max Bonnet, în cartea sa despre latina acestui istoric, traduce această formulă prin a suna clopotul. Un alt pasaj al aceluiaşi Grigore de Tours ne spune despre coarda cu care se trag clopotele funem illum de quo signum commovetur; a fost interpretat că existau clopote de mari dimensiuni. Acelaşi cuvânt signum este utilizat în Italia pentru a desemna un clopot; este interpretarea cea mai naturală a unui pasaj din Regula Sf. Benoît (†343). Se găseşte expresia signum în care vechile monumente liturgice ale Spaniei secolului VII-lea. Apoi apare în limbaje romane sen, seint, sein, cuvântul actual tocsin (clopot de alarmă), derivat din aceiaşi rădăcină, acelaşi cu expresia zeichen prin care în anumite regiuni de limbă germană, cum ar fi Bâle de exemplu, desemnează primul sunet de clopot care anunţa predica.
3. Campana (pelvis) este o expresie care în antichitatea păgână însemna vase de formă circulară. În timpul lui Pliniu cel Tânăr, din provincia Campania proveneau cele mai frumoase obiecte de metal, din aramă şi bronz. Dar din aceste obiecte nu făceau încă parte clopotele; acestea sunt simple obiecte de aramă de formă concavă, de dimensiuni mai mult, sau mai puţin mari. O inscripţie din templul lui Domiţian descrie un banchet al Fraţilor Arvales erau numite campanæ vasele care conţineau alimente solide sau lichide. De timpuriu s-a remarcat sonoritatea vaselor de aramă sau de bronz, de unde utilizarea lor în marile demonstraţii de bucurie sau de teamă. Mult timp s-a crezut că cea mai veche menţiune a cuvântului campagna în sens de clopot a fost a venerabilului Béde (†734); însă autorul vieţii sf. Colomba (†599) ne-a spus despre eroii săi că se trezeau la miezul nopţii în sunet de clopot, sonante campana, pentru a se duce la biserică. Se ştie că aceasta era o practică în mânăstirile din sudul Italiei; începând din secolul VI-lea, întrebuinţarea clopotelor este aici datată ca „veche”.
4.Nola – Walafrid Strabon, în secolul IX-lea, Honorius d’Autun în XII-lea, au pretins că acest nume dat clopotelor indică provenienţa lor primitivă. „Aceste vase de bronz, spune cel de-al doilea,au fost inventate la Nola în Campania, de unde şi numele lor.” Cele mai mari sunt numite campanæ după regiunea Campania, cele mai mici nolæ, după oraşul Nola. Este adevărat că aceşti autori nu au dat numele inventatorilor clopotelor, alţii au fost numiţi dar fără un fundament serios, astfel că se imaginează că sfântul Paulin, episcop de Nola (către anii 400) a putut să introducă primul clopotele în biserici, legenda, dată după unii în secolul XV-lea, sau XVI-lea, a mers pe drumul său. Am remarcat că sfântul Paulin nu vorbeşte deloc despre clopote în descrierea obiectelor din biserica sa, prin urmare trebuie să renunţăm să vedem în el pe inventatorul din Nola.
Mai târziu cuvântul nola a servit pentru a numi un clopot; primitiv acest cuvânt desemna numele unui clopoţel, o eschelette (scăriţă) cum se numea în Evul Mediu. 5.Alte nume mai mult sau mai puţin importante utilizate au fost date clopotelor şi clopoţeilor; se numeau de exemplu Aes, aeramentum, în virtutea metalului utilizat la fabricare (aramă, de aramă); lebes din cauza unei anumite similitudini cu un vas numit astfel; petasus pentru că au o formă apropiată de o pălărie; crotalum din cauza zgomotului produ prin vibrare; squilla din cauza sunetului ascuţit al clopoţelului.
„Binecuvantat fie Sf. Paulin de Nola, iniţiatorul folosirii clopotelor la biserici” scria părintele Nicolae Steinhart monahul de la Rohia (Maramureş) în lucrarea sa „Jurnalul fericirii”. Clopotul, datorită practicii creştine, a devenit astfel o importantă şi răspândită piesă turnată, o fericită îmbinare între ce numea M. Eliade „sacru şi profan” .