Clopotniţa şi toaca bisericii Sf.Ecaterina
II. UTILIZAREA CLOPOTELOR DUPĂ CREŞTINISM
După triumful Evangheliei, au dispărut cu vechile stabilimente semnalate, câteva din utilizările profane ale clopoţeilor şi soneriilor, altele se menţin pentru a reapărea mai târziu, de exemplu, prin vânzările cu licitaţie făcute cu zgomot de clopoţel.
Din punct de vedere religios, s-au regăsit aceste ustensile în catacombe, se presupune că primii creştini au făcut uz de ele încă din primele lor reuniuni. Acestea s-au petrecut în locuinţele lor, pentru a nu atrage atenţia celor care îi persecutau; pentru această raţiune, se crede că în general în biserica primară, fidelii se convocau la adunări prin intermediul diaconilor sau altor grade inferioare în ierarhia bisericii.
Atunci când pacea a fost acordată Bisericii de împăratul Constantin, s-au putut utiliza instrumente sonore pentru convocarea credincioşilor, însă clopoţeii, se pare, nu au apărut imediat, se utilizau trompetele, aceste instrumente menţionate de Vechiul Testament . Astfel regula Sfântului Pacôme (†348, după alte surse †346) spune că la sunetul de trompetă credincioşii trebuie să se adune la locul comun de rugăciune. Se utilizau cu aceleşi efect crecelles sau clappets, iar Amalaire (Amalarius Metz sau Amalarius născut în 775 lângă Metz - † 850 probabil Metz este cunoscut pentru stilul său liturgic al Renasterii Carolingiene .) constată că în secolul IX existau încă crecelles în bisericile Romei. Crecelle pare derivată din Sematron a grecilor; acest instrument era compus din două bucăţi lungi de lemn care se ţin în mâna stângă; cu ajutorul unui ciocan ţinut în mâna dreaptă, se lovesc aceste două şipci, în diferite locuri urmând un ritm determinat. Se mai utilizau aceste instrumente de dimensiuni mai mari suspendate cu lanţuri în turnuri.(în româneşte toacă) În occident aceste instrumente se numeau ligna (lemn) sau crepitacula ecclesiastica.(zornăitoare ecleziastică). După toate informaţiile care ne-au parvenit, întrebuinţarea clopoţeilor pentru anunţarea evenimentelor religioase s-a stabilit mai întâi în mânăstiri şi s-a extins apoi în unele biserici. Se mai poate spune că întrebuinţarea clopoţeilor în Biserica Apuseană înainte de secolul VI este certificată de un episod din viaţa Sfântului Columban scris în acest secol.
CLOPOŢEII ŞI CLOPOTELE ÎN OCCIDENT, DIN SECOLUL V-lea PÂNĂ ÎN SECOLUL VII-lea
Este dificil de determinat epoca precisă, în care modificarea volumului şi a metalului din care erau făcute, va face din umilul clopoţel un clopot propriu zis, aşa cum îl cunoaştem toţi. După toate probabilităţile, dezvoltarea s-a produs pas cu pas, în funcţie de distanţa la care trebuia să fie trimis sunetul acestui instrument; perioada studiată este de tranziţie. În consecinţă nu se poate vorbi de un singur inventator al clopotelor, numele sfântului Paulin de Nole (†431), al papei Savinian (†606), ar trebui să nu mai fie amestecate cu istoria invenţiei acestor instrumente: primul nu a vorbit în descrierea pe care ne-a lăsat-o bisericii sale, însă în scrierile sfântului Grigore de Tours (†595), mort cu mai mulţi ani de pontificatul lui Savinian (604 -606), se găseau deja clopote menţionate în inventarul bisericilor. O privire rapidă asupra numelor diverse prin care este desemnat clopotul în antichitatea creştină va arunca puţină lumină asupra originilor sale; în secole V-lea şi VI-lea utilizare clopoţeilor de mână şi terminăm cu secolul VII-lea cu instalarea definitivă a clopotelor de mare volum. (va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu