Evolution of hot metals processing in the Romanian lands presented by foreign travelers in the seventeenth and eighteenth centuries.
Din "Revista de turnătorie" nr.11-12, 2009
Introducere
Importanţa scrierilor călătorilor străini care au vizitat spaţiul românesc a fost apreciată în mod deosebit de istoricul Nicolae Iorga, care a scris chiar o istorie a românilor în multe volume, aşa cum rezultă ea din însemnările călătorilor străini. [1]
Acesta scria în prefaţa lucrărilor amintite:
„Dacă istoriografia romînă n’a luat un puternic avînt în anii din urmă, aceasta se datoreşte în parte şi lipsei materialelor. Materialele acestea, complect inaccesibile, chiar cronicile, până pe la jumătatea veacului de faţă (sec. XIX), aŭ început de la această epocă, încet, dar continuŭ, a fi scoase la lumină şi publicate.”
”Arhivele nu sunt simple depozite de acte vechi, ci adevărate laboratoare de cercetare ştiinţifică.”
În spiritul marelui savant consider că este necesară investigarea şi punerea în lumină a istoriei metalurgiei în general şi a realizării pieselor prin turnare în particular pe teritoriul naţional. Faptele au existat, au fost consemnate prin izvoare scrise autohtone şi străine, dar trebuie aduse la lumină şi comentate pentru a fi cunoscute de generaţiile viitoare.
Actuala lucrare este numai o mică cărămidă la edificiul istoriei domeniului în care ne-am pregătit şi în care activăm, ştiinţa şi ingineria materialelor.
Situaţia politică a teritoriilor locuite de români în perioada studiată (sec. XVII-XVIII):
-Transilvania
La sfârşitul secolului XVII, Ungaria şi Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), după înfrângerea turcilor. Conform „Diplomei Leopoldine”, dată la 4 decembrie 1691 de Împăratul Imperiului Habsburgic Leopold I, Transilvania este principat autonom supus direct Împăratului.
Austriecii, la rândul lor, şi-au extins rapid imperiul: în 1718 o importantă parte a Ţării Româneşti, Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Austriac, fiind înapoiată în 1739. În 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai târziu Bucovina, în timp ce jumătatea de est a principatului (numită Basarabia) a fost ocupată în 1812 de Rusia.
- În Moldova şi Ţara Românească, se constată o tendinţă de eliberare de sub jugul turcesc, prin politica dusă de Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir.
Au urmat represaliile Imperiului Otoman care a încercat, prin instaurarea domniilor fanariote, să limiteze suzeranitatea Ţărilor Române, printr-o politică de instaurare a unor domnitori greci, cu atribuţiuni mai limitate decât domnii pământeni şi o durată mai scurtă de domnie.
Tot în această perioadă creşte influenţa Imperiului Rus, ca factor de putere în această parte a sud-estului Europei.
Însemnările călătorilor străini despre spaţiul românesc sunt numeroase şi bogate în date. Veniţi cu diferite misiuni în Ţările Române, călătorii străini au cercetat cu atenţie situaţia politică, economică, socială şi culturală.
Aceste însemnări sunt cu atât mai preţioase, cu cât reuşesc să surprindă specificul naţional şi trăsăturile caracteristice ale profilului moral şi spiritual al poporului român.
Astfel, ideea romanităţii, a originii latine a poporului român, precum şi caracterul de continuitate al elementului românesc în vatra sa istorică au fost încă de timpuriu constatate şi mai apoi confirmate de diverşi călători străini.
Activitatea economică desfăşurată pe teritoriile locuite de români nu a scăpat atenţiei acestora. Dintre aceste relatări nu putem omite cele legate de extracţia şi prelucrarea metalelor.
În secolul al XVII şi în prima jumătate a secolului XVIII, tehnica extracţiei şi prelucrării metalelor s-a dezvoltat prin adoptarea unor procedee tehnice avansate, în concordanţă cu statele dezvoltate ale Europei.
O tendinţă generală a activităţii productive este separarea în două etape:
-procesul de extracţie şi preparare a minereurilor metalice;
-obţinerea metalelor din minereu prin procesul de reducere în cuptoare (furnale).
Extragerea minereurilor se făcea în subteran şi mai puţin la suprafaţă. Pentru spargerea rocilor se utilizau răngile şi explozii de intensitate redusă, folosind praful de puşcă. Pentru transportul minereului în interiorul minei se utilizau roabele. Minereul era scos la suprafaţă cu ajutorul unui sistem de scripeţi acţionat de forţa animală. Sacii din piele sau corfele (coşuri, panere) pline cu minereu erau transportate la cuptoare cu ajutorul cailor.
Acestea erau clădite din piatră cu vetre de foc (cohuri). În jurul cuptoarelor era amenajată o platformă de lemn pentru minereu şi cărbuni (mangal). Cuptoarele erau deservite de câte o pereche de foale, din piele de bou sau de cal, puse în mişcare de o roată hidraulică. Cuptoarele erau amplasate în apropierea cursurilor de apă.
Progresul tehnologic al obţinerii şi prelucrării metalelor s-a bazat în mare măsură pe modernizarea cuptoarelor, care au devenit cuptoare înalte (furnale), capabile să dezvolte temperaturile necesare procesului de reducere şi topirii metalului (aliajului). Primele desene de furnale datează din 1783 redând furnalul de la Bocşa, iar din anul 1800 este prezentat furnalul din Topliţa (fig.1) schiţă semnalată de acad. prof. dr. ing. Traian Negrescu. [2]
Furnalul de la Bocşa avea o singură gură de vânt, creuzet deschis şi spaţiul de lucru de secţiune pătrată.
Furnalul de la Topliţa are tot creuzet deschis şi este dotat cu două guri de aer, spaţiul de lucru cu secţiunea rotundă şi volumul util de 6,94 m3. Producţia maximă a furnalului de la Topliţa a fost de 821 tone în anul 1788, iar în 1836 de 2400 tone fontă.
Aceste furnale care funcţionau cu mangal se aflau în apropierea zăcămintelor de minereu de fier, a pădurilor şi cursurilor de apă. Caracteristica acestor cuptoare era topirea acidă.
Călători străini despre prelucrarea metalelor în Ţara Românească şi Moldova
Dintre cei mai importanţi călători pe aceste meleaguri a fost Paul de Alep (1627-1667). Acesta a fost un creştin de origine arabă din Siria, având gradul preoţesc de arhidiacon. În calitate de secretar l-a însoţit pe Patriarhul Antiohiei Macarie în călătoria sa în Rusia şi a scris o carte în limba arabă, un jurnal de călătorie cu multe informaţii preţioase despre Ţara Românească, Moldova, Ukraina şi Cnezatul Moscovei.
Lucrarea conţine date istorice foarte preţioase referitoare la Ţările Române şi la poporul român. Cartea a fost tradusă în limba română de Emilia Cioran şi a apărut prima dată la Bucureşti în 1900.
Vizitând mina de la Baia de Aramă Paul de Alep scria:
„păturile de aramă sînt adînci, acoperite cu un fel de verdeaţă; seamănă cu cele ale unei mine de sare. În sus şi în jos lucrătorii transportă materialul cu ajutorul roţilor şi frînghiilor trase de cai ce merg de jur împrejur. În fund se sapă în continuu noaptea şi ziua la lumina torţelor şi cu mare muncă scot materialul cel negru. Acela nu se poate tăia din cauza tăriei sale, ei îl înconjoară cu cărbuni aprinşi şi apoi ies din mină. Îndată ce s-a stins focul şi s-a răcit, se coboară iar, găsind piatra crăpată, iau bucăţile şi le ridică pe gura puţului. Câte un mineral din vînă e ca rugina de verde, altul e galben deschis şi acesta este adevărata aramă. Ei cu toate acestea, amestecă totul laolaltă şi îl transportă la „casa de fusiune”. Furnalul (casa de fusiune) este descris astfel:
„Aceste case sînt foarte mari si aşezate pe rezervorii. În dosul fiecărui cuptor e o pereche de suflători foarte mari ce seamănă cu acele ce întrebuinţau faurii şi care se pun în mişcare prin apă curgătoare pe o roată exterioară; aceasta pune în mişcare o bârnă groasă prin intermediul căreia foile suflătorilor sînt ridicate şi lăsate iar, aşa că suflă cu o mare forţă în foc. Un lucrător pune în continuu cărbuni pe foc si minereu de cupru. Aceste focuri sînt întreţinute cu cea mai mare grijă şi muncă atît ziua cît şi noaptea pînă ce cuprul e cu desăvîrşire topit şi se scurge de la sine într-o groapă săpată în pămînt. Îndată ce se răceşte ei îl crapă în bucăţi mici şi îl transportă afară.
Apoi aşază un strat de lemn de salcie şi plop şi unul de bucăţi de metal alternativ pînă ce formează o grămadă mare căreia îi dau foc în patru părţi şi o lasă să ardă ziua şi noaptea pînă ce s-a ars tot. Apoi strîng metalul şi-l pun pentru a doua oară în foc într-alt loc; astfel continuă de 6 ori. Apoi readuc arama în cuptorul unde a fost mai întîi amestecată, o topesc din nou şi metalul se scurge apoi în groapa din pămînt; totuşi e încă brut şi după ce se răceşte îl pun din nou în cuptoare. În acest rînd ei obţin o amestecătură desăvîrşită ce curge ca apa. Scurgînd-o în forme, scot arama frumoasă şi curată ca ceara”.
Din aceste descrieri se pot trage următoarele concluzii:
-funcţionarea permanentă a cuptorului prin evacuarea zgurii printr-o deschidere laterală;
-creşterea maleabilităţii şi compactităţii prin încălziri repetate (de 6 ori) a cuprului prin eliminarea compuşilor CuO2 şi SO2;
-reducerea aramei în cuptor şi retopirea ei de încă două ori duce la o rafinare ridicată;
-productivitate ridicată prin existenţa a mai multe cuptoare specializate.
Extracţia aurului din nisipurile aurifere a fost descrisă de Paul de Alep, care scria că toată regiunea între Râmnicu Vâlcea şi Cozia era :”prevăzută cu zăgazuri mari făcute din rădăcinile unui fel de arbore ce seamănă cu salcia. La deschiderea zăgazului se înlătura gunoiul şi se alegea praful de aur după fund” [3]
Despre zăcămintele de fier Paul de Alep precizează:
„am plecat la vremea cinei prinşi între noi înşine, între drumuri dificile, păduri, ape, până în seară când am ajuns la un oraş mic numit Toghojiv, fiind aproape de un râu mare Jiu, iar tâg înseamnă bazar sau piaţă. În acest oraş este o mină de fier de pe care, în timpul lui Matei Voevod mult metal de mult a fost extras.” (Autorul nu a vizitat minele care erau situate la Baia de Fier la mica distanţă de Târgu Jiu).[6]
Zăcămintele de la Baia de Fier exploatate încă de pe timpul romanilor au fost dezvoltate de domnitorul Matei Basarab (1580-1654). [3] Informaţiile care datează încă de la 1700 ne arată existenţa unor cuptoare masive cu înalţime de 2 m şi cu diametru de aproape aceiaşi dimensiune, cuptoare având foale puternice acţionate hidraulic, sistem utilizat şi la Baia de Aramă.
Trebuie subliniat că în afara acestor cuptoare asemănătoare cu cele din Silezia (Stücköfen), se mai utilizau şi cuptoare mai primitive cu o productivitate redusă în vederea satisfacerii cerinţelor de exploatare a comunităţilor săteşti. Sunt cunoscute atelierele de la Suceava şi Baia.
Anton –Maria Del Chiaro un italian din Florenţa secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu între 1660-1680 este cunoscut prin cartea sa despre Valahia „ Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia (""), dedicată Papei Clement XI şi publicată în 1718 la Veneţia.
În limba română lucrarea este cunoscută sub titlul „Revoluţiile Valahiei” text tradus de S.Cris-Cristian după textul reeditat de N.Iorga. Cartea a apărut la „Viaţa Românească” - Iaşi 1929.
Nicolae Iorga caracteriza astfel această carte:
”Opera corespunde astfel pentru Ţara Românească, pentru principatul muntean aceleia care, cu mai multă învăţătură, dar nu cu mai puţină simpatie şi pricepere , a închinat-o Moldovei domnescul autor care e Dimitrie Cantemir („Descrierea Moldovei”). Ambii par a veni ca să însemne pe paginile lor aspectul ţerilor noastre înaite de epoca fanariotă.”
Del Chiaro făcând o descriere amănunţită a bogăţiilor solului Valahiei în ceea ce priveşte metalele şi prelucrarea lor a spus:
„Mine de aur, argint şi alte metale zac în adâncimile pământului, în mari cantităţi, ascunse de ochii lăcomiei turceşti”
„Minele de aramă sunt de asemenea pe întinderi mari, iar locul de unde s extrage arama, se numeşte madan
cuvânt turcesc care înseamnă mină; apoi mine de fer, care se văd pe drumul ce duce de la Brădiceni la Târgovişte”.
”Valahii sunt meşteri în ori care meserie.”
Dimitrie Cantemir (1673-1723) cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român, în lucrarea sa fundamentală „Descriptio Moldaviae” scrisă în latină între 1714-1716 la cererea Academiei din Berlin, al cărui membru era din 1714, a menţionat şi resursele minerale ale Moldovei.
Astfel în capitolul V al lucrării „Despre munţii si mineralele Moldovei” spune:
„Că munţii noştrii nu sunt săraci în asemenea comori subpământene, o arată pâraiele ieşite din măruntaiele lor. Căci aceste pâraie, având albia îngustă, deseori umplută peste măsură de apa zăpezilor tipite sau a ploilor, se varsă peste maluri, iar după aceea, când se trag iarasi în matca lor, lasă, pe locul unde şi-au vărsat apele, nisip în care se găsesc numeroase grăunţe de aurdin cel mai curat.”
„Pe malul Nistrului, în ţinutul Hotinului, chiar lângă cetate, se găsesc bulgări de fier, făcuţi de natură şi care sunt aşa de rotunzi, că ar putea fi folosiţi, fără să fie lucraţi, la tunuri, dar fierul acesta este atât de prost că dacă nu este topit în foc, nu poate fi folositor la nici o altă treabă.
Pe când Hotinul nu fusese încă luat, bulgării de fier se trimiteau la Cameniţa; astăzi însă cred că turcii cu greu ar mai îngădui ca leşii să le folosească drept material de război în paguba lor.”
Călători străini despre prelucrarea metalelor în Transilvania şi Banat
În secolul XV vechile cuptoare romane sunt restaurate sau înlocuite cu altele mai înalte care permiteau utilizarea unor foale acţionate de roţi hidraulice. Produsul acestor cuptoare consta din lupe de fier moale, prelucrate la faţa locului, fie în ateliere mai îndepărtate. După pierderea Timişoarei turcii au părăsit Banatul iar întreaga provincie a intrat în stăpânirea Casei Imperiale de la Viena.
Aceasta s-a ocupat intens de organizarea industriei metalurgice distruse sub ocupaţia turcească. Au fost aduşi colonişti străini care au pus bazele unor noi metode de prelucrare a metalului similare cu cele din apus.
Au fost colonizate oraşele Oraviţa, Bocşa şi Moldova. Primul cuptor înalt s-a zidit în 1718 la Oraviţa, iar al doilea în 1719 la Bocşa. În aceste cuptoare înalte se producea direct fontă topită din minereu de fier şi cărbune de lemn (mangal), cu ajutorul aerului insuflat de foale puternice, mişcate de roţi hidraulice.
Producţia unui asemenea cuptor era de 600 kg/zi iar consumul de cărbuni era aproape dublu.
Conform unui raport de activitate al Consilierului Conte Rebentisch (1720) la Bocşa se puteau turna ghiulele, bombe şi chiar tunuri. [2]
Uzinele de la Oraviţa, Dognecea şi Bocşa produceau fier forjat, piese turnate şi sobe de fontă pentru a satisface nevoile Banatului. În tabelul 1 sunt prezentate localităţile cu primele furnale apărute iar în figura 6 profilele şi dimensiunile acestor cuptoare înalte.
Administraţia habsburgică a decis extinderea producţiei de fier şi se admite înfiinţarea unei noi uzine la Reşiţa. În 1771 este pus în exploatare primul furnal. S-au mai construit apoi şi alte furnale, numărul total ajungând la 4,
precum şi atelierele de forjare a fierului în bare şi pentru scule de fier. Dezvoltarea uzinelor fiind importantă pentru veniturile imperiului Împărăteasa Maria Tereza, dorind o descriere amănunțită a Banatului şi bogăţiilor sale, a trimis pe savantul italian Francisco Griselini să cerceteze ţinutul în 1775.
Francesco Griselini (1717-1784) (fig.3) s-a născut la Veneţia.
A urmat studii umaniste precum istorie,geografie şi ştiinţe naturale în buna tradiţie a renaşterii italiene. El este primul autor a unei ample şi complexe descrieri a Banatului.
Cartea este izvorul unei îndelungate şederi în Banat (1774- 1777) întreprinsă la sfaturile lui Ignaz von Born (1742-1791) şi Johan Jakob Ferber (1743-1792) geolog german.Ignaz von Born (fig.4) s-a născut la Cavnic (Maramureş) şi a petrecut copilăria la Alba Iulia şi Sibiu. După studiile de drept s-a consacrat domeniului ştiinţelor naturale.
În lucrarea sa: „Briere über Mineralogische Gegenstände, auf seiner Reise durch das Temeswarer Bannat Siebenbürgen, Ober - und Nieder Hungarn”, Frankfurt und Leipzig- 1774.
(„Scrisori pe subiecte de mineralogie, în călătoria sa prin Banatul Timişoarei, Transilvania şi Ungaria de Sus şi de Jos” -Frankfurt şi Leipzig -1774) relatează în amănunt cele văzute despre bogăţiile naturale şi observaţii de mare interes privind limba, obiceiurile, cultura românilor, maghiarilor şi sârbilor. Această carte a fost tradusă în italiană de Francesco Griselini în 1778.
Vizitând Banatul în acei ani, geologul Ignaz von Born scria la 7 iulie 1770 despre Bocşa: „aici se aflau multe clădiri frumoase şi forje de fier. Acuma însă producţia de fier a fost întrucâtva frânată. Totuşi, mai există unele ciocane de fier, un furnal şi un cuptor în cuvă care se deosebesc de cele în care la Roniz se produce fier concasat doar prin mărime. Aici sunt turnate ghiulele pentru artileria imperială. Minereul de fier este adus de la Dognecea (…) dă un fier foarte bun.” [8]
Ignaz von Born descrie atât de frumos pe români în scrisoarea III a lucrării citată mai sus:
„Trebuie să se spună, spre gloria acestei naţiuni, că a dat oamenii cei mai inimoşi şi mai merituoşi“ [4, 5]
Descrierea Banatului a fost făcută de Griselini în cartea sa: „ Versuch einer politischen und natürlichen Geschichte des temeswarer Banats in Briefen an Standespersonen und Gelehrte” (Volume 01, 02) Wien 1780 [7]
„Încercare de istorie politică si naturală a Banatului Timişan în scrisorile notabilităţilor şi ale savanţilor” ( vol 1,2) Viena 1780. (fig.2)
Fig.2 Griselini, Francesco – „ Versuch einer politischen und natürlichen Geschichte des temeswarer Banats in Briefen an Standespersonen und Gelehrte” (Volume 01)
„Încercare de istorie politică si naturală a Banatului Timişan în scrisorile notabilităţilor şi ale savanţilor” ( vol 1) 1780 [7]
Prima traducere în limba română a acestei valoroase cărţi s-a făcut în anul 1926 de Nicolae Bolocan: „Francisc Griselini -Istoria Banatului timişan”, dar acum există şi o excelentă ediţie – tradusă, îngrijită şi comentată de dr. Costin Feneşan: „Francisc Griselini – Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei” Timişoara 1984. În cartea lui Francesco Griselini se afirmă şi se probează, pentru prima dată, vocaţia europeană a industriei miniere şi metalurgice din Banatul de munte, autorul surprinzând până şi procedeele tehnologice folosite la acea epocă. [5]
După stilul vremii lucrarea este redactată sub forma unor scrisori adresate unor personalităţi ilustre ale timpului.
Impresionantă este descrierea foarte precisă şi detaliată pe care o face resurselor minerale ale Banatului, arătând continuitatea exploatărilor miniere şi metalurgice, precum şi descrierea instalaţiilor metalurgice de la Reşiţa care, în momentul vizitei sale, erau puse în funcţiune doar de trei ani.
Iată două fragmente semnificative al descrierii făcută de Griselini unor operaţii metalurgice pe care le-a vizionat în timpul călătoriilor sale. Citatele sunt reproduse după traducerea din 1984, fragmente consemnate de dr. Mircea Rusnac în lucrarea sa : „Datarea vizitei lui Francesco Griselini la Reşiţa” [8]
„Despre întreaga întindere a munţilor Moraviţei înspre Reşiţa s-ar putea spune, la fel ca şi despre insula italiană Elba, din dreptul coastelor Toscanei, că este din fier. Minereul zace în grămezi şi bulgări. De aceea, poate fi scos la suprafaţă cu uşurinţă şi în mari cantităţi. Datorită acestui fapt, la furnalul înalt de la Reşiţa, care se află în apropiere de Bocşa, lucrează un mare număr de muncitori. Despre acest furnal voi spune curând ceva mai mult.”
„După ce a fost extras în munţi, fierul este transportat la furnalul înalt de la Reşiţa; am vizitat acest furnal venind pe la Biniş şi Bocşa. Pentru a grăbi topirea se adaugă piatră de calcar, care împiedică sulful să se desprindă prea repede de minereu. Furnalele înalte sunt zidite din piatră cioplită şi căptuşite în interior cu argilă refractară. Pentru a transforma în oţel fierul numit fontă brută, obţinută la prima topire, el este forjat mai întâi în drugi, apoi transferat într-un cuptor special, a cărui vatră de foc este joasă şi construită în aşa fel încât focul să fie cât mai mult concentrat. Toată arta fabricării oţelului constă în reglarea focului, în dispunerea suflantei, în grija cu care se aruncă la timpul potrivit zgură peste drugii înroşiţi, în grija cu care drugii sunt scoşi şi introduşi în foc, în munca repetată şi harnică de forjare şi, în fine, în răcirea efectuată într-o albie în care se mai pune de obicei şi ceva zgură. Am văzut personal această operaţie, precum şi pe cea, mult mai dificilă, prin care fierul devine ductibil prin forjare după prima sa topire şi apt pentru a fi prelucrat în anumite scopuri. Aici am văzut cum se confecţionează ghiulele şi bombe de calibre diferite, grenade, obuziere, sobe de încălzit, căldări, securi şi alte unelte.”
Însemnările călătorilor străini prezintă cu multă acurateţe realităţile economice din Ţările Române, din care nu au lipsit amănuntele legate de prelucrarea metalelor.
Utilizarea unor tehnologii de extracţie şi prelucrare în concordanţă cu nivelul tehnic utilizat în ţările dezvoltate, ne arată puternicele legături economice realizate de Ţările Române în pofida existenţei ameninţării turceşti permanente.
Însemnările constituie pagini importante din istoria metalurgiei pe aceste meleaguri mai ales că despre prelucrarea metalelor în Ţara Românească şi Moldova faţă de Transilvania se cunosc puţine date.
Faptul că a existat o tradiţie a făcut ca în 1872 să apară un Arsenal la Târgovişte în care se realizau tunuri şi afeturi de tun, iar Reşiţa şi Hunedoara să confirme ca puternice „cetăţi de foc”.
Bibliografie
1) Nicolae Iorga „Studii şi documente privitoare la istoria românilor”– Bucureşti - „Imprimeria Statului” vol I -1895,
vol II -1896- http://www.unibuc.ro/CLASSICA/;
2) „Enciclopedia României” -vol. III cap.IX “Industria de Transformare- Industria Metalurgică”
pag. 831-871- Editura “Imprimeria Naţională” 1939;
3) Iosif Tripşa şi col. –„Din istoria metalurgiei româneşti” – „Editura Tehnică” Bucureşti – 1981;
4) Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro
„Zeitschrift der Germanisten Rumäniens“, 7. Jg., Heft 13-14 / 1998, S. 133-140;
5) http://www.banaterra.eu/industrie/istindbm/persoane/persoane1.htm;
6) Paul, Archdeacon of Aleppo- ”The Travels of Macarius, Patriarch of Antioch”
http://www.archive.org/details/travelsmacarius02pauluoft;
7) Griselini Francesco – „Versuch einer politischen und natürlichen Geschichte des temeswarer
Banats in Briefenan Standespersonen und Gelehrte” Volume 01, 02 Wien1780 –
( „Încercare de istorie politică si naturală a Banatului Timişan în scrisorile notabilităţilor şi a savanţilor”
vol 1,2 Viena 1780) - http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca-banatica-online;
8) http://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-datarea-vizitei-lui-francesco-griselini-la-resita/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu