CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (VI)

Regina a iubit soldatul român, l-a îngrijit atât în timp de pace, dar mai ales în timpul războaielor balcanice, în zilele dramatice ale primului război mondial, când erau mii de răniți în lupte, sau măcinați de epidemia de tifos.
”Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel onorific al unui regiment de roșiori, - cinste la care am fost foarte simțitoare și care mi-a dat unele din ceasurile cele mai plăcute ale vieții.”

După:http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b69337802.r=ROUMANIE.langFR
„În de obște, soldații sunt dresați la automatism, ca niște păpuși care trebuie să se uite, să simtă, să lucreze întocmai așa…Dar pentru mine ei erau oameni, oameni cari-și aveau casele și măicuțele lor; fiecare -și avea speranțele lui, avea un lucru pe care i-l cerea inima, -un lucru de care doria; lucrul acela îl simțiam eu, și de aceia, când treceam printre dânșii, aclamațiile lor mergeau după mine, care-i înțelegeam ca oameni, și pricepeam că făceau așa pentru că țineau la mine, nu pentru că li se dăduse poruncă să facă așa.”

După:http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b6933773x.r=ROUMANIE.langFR
Nu putem să nu remarcăm omagiul adus de Regină oamenilor simpli ai țării pe care a păstorit-o țăranilor români, agricultori sau păstori.
„Dar totdeauna către cei umili, către țerani m'am simțit mai puternic îndreptată, datinele și obiceiurile lor m'au mișcat uimitor.
Simțiam o dorință de a-i cunoaște pentru a-i înțelege, de a fi primită fără neîncredere în mijlocul lor.

The Project Gutenberg EBook of Roumania Past and Present, by James Samuelson[EBook #18240]carte/romania%201882/18240-h.htm
Îmi era drag de spațiile largi în care locuiau, de mireasma bunului pământ în care -și înfigeau plugul; și am înțeles astfel și poezia prafului care li acoperia munca, neîncetatele lor silinți spre un ideal înfășurat în umbră, pe care nu-l înțelegeau încă deplin. Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi iubit eu. Mai adânc și decât copiii născuți pe brazda ei m'am împărtășit eu sufletește cu șesurile ei întinse, cu nesfârșitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiștele-i umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci și câmpii de grâu copt luminând ca aurul.”

The Project Gutenberg EBook of Roumania Past and Present, by James Samuelson[EBook #18240]carte/romania%201882/18240-h.htm
„Cei mai singurateci locuitori ai României sânt ciobanii, mai singurateci și decât călugării în chiliile lor, căci călugării se strâng în congregații, pe când ciobanii petrec luni întregi singuri numai cu câinii lor pe pustii vârfuri de munte.”
„Marea boltă albastră era a lor”
„Sunt făpturi cu aspre căutături acești ciobani, aproape tot așa de nepieptănați ca și dulăii lor. Singurătatea pare să li fi pătruns în ochi, cari te privesc fără simpatie, ca și cum ei ar fi pierdut obiceiul de a-i opri asupra feței oamenilor.”
Aceste rânduri au fost scrise în timpul refugiului familiei regale la Iași când România se mărginea la spațiul Moldovei.
„Acum cea mai mare parte din ce am avut, a trebuit să rămâie în mânile celor care-i vor fi fiind stăpâni aspri și fără milă, ale celor cari vor fi găsind mijloc de a scoate sânge și din pietre. Dar Dumnezeu vrea de sigur ca aceasta să fie numai o încercare fără trăinicie, ce s'a trimis asupră-ni ca să înțelegem mai bine cât am iubit acea țară și ce scumpă ni-a fost”
„Acum s'au trecut toate!... Mărețul castel al Regelui Carol a căzut în mâinile dușmanilor, care-l respectă, cred eu, pentru că și el a fost unul din seminția lor…”

După:http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft

„PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(I)

„PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”
Este o lucrare laborioasă a unui militar, maiorul Mihai C. Pântea realizată în anul 1923. Lucrarea poartă un motto din Virgiliu: „Labor improbus omnia vincit” -„O muncă perseverentă învinge orice.” Aceasta conține planul orașului format din 28 de planșe, indicatorul alfabetic al străzilor și o planșă generală de orientare.
Pare la început un lucru obișnuit, dar care conține informații prețioase pentru pasionații istoriei Bucureștiului, capitala României Mari la vremea apariției acestei cărți, despre: industrie, școli, spitale, transport în comun, poliție, teatre, cinematografe, parcuri etc.

Lucrarea aflată la ediția 3-a este prefațată de profesorul Nicolae Iorga care spunea:
„Puține orașe din lume au un călăuz așa de metodic ca acela pe care l-a dat Bucureștiilor nesfârșita răbdare a d-lui Maior PÂNTEA.”....„aceasta mă îndeamnă să reiau un vechi proect, acela de a da alor noștrii, sau mai ales străinilor, descripția pitorească și istorică a Capitalei, care va fi adusă la îndeplinire cu prilejul apropiatei apariții a unei noui ediții a acestei mult apreciate lucrări.”

Iată structura industriei Bucureștiului la nivelul anului 1923 prezentată în cele două tabele:
1. structura generală pe ramuri de activitate;
2. fabrici de mașini, utilaje și alte piese metalice.


(va urma)

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (V)

Balcic (sau Balchik în limba bulgară), este un orăşel situat pe ţărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Între anii 1913 - 1940 a aparţinut României, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie - august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
În Balcic se află celebrul Castel („Cuibul liniștit”), reşedinţa preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică, unicat în Europa centrală şi de est, în special datorită colecţiei de cactuşi.
Castelul, numit şi „Cuibul Linistit” („Quiet Nest” sau „Tenha Juvah” în limba turcă) este de fapt o vilă cu pereţi albi şi acoperişuri de ţiglă roşie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase şi combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgăreşti. Este foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de „Castel”.
Interiorul Castelului este extrem de modest, pereţi văruiţi în alb, uşi masive din lemn sculptat, păstrate din perioada Reginei. Au mai fost păstrate din acea perioadă şi câteva obiecte: dulapuri sculptate şi pictate, oglinzi, scaune şi un şemineu. Baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuvetă şi măsuţă de toaletă au fost păstrate intacte. Pe toate obiectele se află explicaţii care spun că respectivul a aparţinut Reginei Maria, dar nu se specifică în ce ţară a fost Maria Regină...
Grădina din jurul Castelului nu este o simplă grădină, ci un adevărat domeniu, întins pe un deal, domeniu pe care se mai află alte nouă clădiri, fiecare cu o destinaţie bine stabilită. Parcul, amenajat la comanda Reginei de către specialişti, a fost transformat în grădină botanică, din cauza numeroaselor plante exotice pe care le adăposteşte.
Iată ce scria Regina în lucrarea „Țara mea” despre Balcic:
„Pe aceste drumuri nesfârșite de atâtea ori am străbătut în acel Ținut care fusese al nostru numai de puțină vreme; și două locuri îmi rămân în amintire ca deosebi atrăgătoare și pline de farmec. Unul a fost orășelul Balcic și cellalt îngusta peninsulă Caliacra, un colț singuratec de pământ înnaintând în Mare.
Balcicul este un târgușor pitoresc despre care ai zice că se rostogolește în valuri. În grupe murdare căsuțele lui turcești se cațără pe povârnișurile răpezi, ca și cum el ear sta să lunece pe încetul, atrase de apele de desupt. Pe o stradă prăpăstuită scoboară la un port în miniatură, stânci pe amândouă laturile, stânci de piatră cenușie, ciudat rotunzită, alcătuiesc un mic golf în care orășelul zace în pașnică răzlețire.”(va urma)
După:
http://www.balcic.net/castelul.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Balcic
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft







BALCIC UN LOC PREFERAT DE REGINĂ

Fotografiile, dintr-o zi ploioasă de august 1985, îmi aparțin.

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

1 DECEMBRIE 1918 ZIUA MARII UNIRI!
ÎNCORONAREA DE LA ALBA IULIA ÎN 1922 A REGELUI FERDINAND ȘI A REGINEI MARIA, DESĂVÂRȘIREA REALIZĂRII ROMÂNIEI MARI FĂURITĂ LA 1 DECEMBRIE 1918

O TRISTĂ ANIVERSARE

Incomodul Nicolae Iorga
Autor: Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu • Rubrica: Restituiri • Nov 2010

„Cei şaptezeci de ani câţi au trecut de la asasinarea lui Nicolae Iorga aşează în faţa contemporanilor întrebări din care nu puţine au mai fost prezente de-a lungul deceniilor. Sigur, cu un asemenea prilej, privim în urmă pentru a contura măcar un bilanţ a ceea ce se numeşte destinul său postum. Mai ales că aceşti şaptezeci de ani reprezintă cu câteva luni mai mult decât viaţa pământeană a lui N. Iorga. Gloanţele din noaptea de 27/28 noiembrie 1940 nu curmau doar „o viaţă de om” (şi ce om!), ci deschideau un drum care a fost marcat nu doar de prezenţa în circuitul public a operelor sale, ceea ce ar fi făcut ca înţelesurile lor să se răsfrângă pozitiv asupra societăţii româneşti, ci s-a dovedit cât se poate de contorsionat, plin de sinuozităţi şi de accidente.”
„Paradoxal „rezerva” evidentă de acum îşi are aceleaşi surse cu interdicţia din 1948 şi nu are conotaţii conjuncturale. Dimpotrivă, porneşte de la ideile fundamentale ale operei sale. Cea dintâi este legată de ideea naţională, care a constituit temelia gândirii şi acţiunii sale, pentru care s-a jertfit. Or, de douăzeci de ani, o uriaşă maşină de propagandă inoculează şi înfăţişează această idee drept naţionalism. Şi pentru a-i da un sens de-a dreptul periculos, ţinând de o orânduire nefastă, se vorbeşte de naţional-comunism. Aşa cum, din 1947, s-a vorbit de naţionalismul burghez, prezentat ca unul din cele mai mari rele ce s-au abătut asupra societăţii româneşti şi care trebuie eradicat cât mai repede cu putinţă. Acest sentiment naţional, căruia N. Iorga i-a subliniat în repetate rânduri sensul constructiv, face ca el să fie considerat inactual şi, chiar dacă nu se spune direct, de-a dreptul nociv.”
„Un alt motiv este legat de ideea tradiţiei, pe care N. Iorga a ridicat-o la rangul de doctrină şi i-a conferit locul esenţial în devenirea societăţii româneşti. Or, de douăzeci de ani, aşa cum s-a întâmplat şi în 1948, se duce o luptă înverşunată împotriva tradiţiei româneşti, prezentând-o ca o expresie a unui spirit conservator, închistat, menit să ne ţină departe de Europa.”

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (IV)

În continuarea prezentării acestei cărți deosebite, trebuie să remarc o deosebită capacitate de sintetizare a lucrurilor și faptelor prezentate. Este dovada talentului literar al Reginei, a unui spirit de observație deosebit, specific feminin, cu nuanțe ale detaliului. Iată câteva observații legate de trecutul țării noastre: „De la început România a fost o țară supusă năvălirilor. Un stăpân tiranic după altul și-a pus mâinile grele asupra acestui popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rare ori i-a fost îngăduit să se afirme, să-și ridice capul, să fie neatârnat, fericit ori liber;totuși, în ciuda luptelor și a robiei, n'a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime a sorții, a înfruntat orice miserie, a biruit orice subjugare, și n'a putut fi strivit până la moarte; dar de aici a ieșit că poporul românesc nu e vesel. Cântecele lor sunt triste, încete danțurile lor, petrecerile lor rare ori aprinse, rar se aud glasurile lor. În zilele de sărbătoare îmbracă hainele cele mai vesele și, strânși laolaltă în praful drumului, ei dănțuiesc în grupe sau în cercuri largi, neobosiți ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt voioși sau gălăgioși, ci solemni și plini de demnitate, părând a-și face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă.” „Tot pentru aceia sunt puține case foarte vechi: abia de este vre-un castel ori vre-un mare monument rămas din trecut. De ce nevoie să se clădească frumoase case dacă în fiecare zi dușmanul putea să năvălească asupra țerii și să ardă totul până la pământ.” Interesantă și plină de amănunte este descrierea mânăstirilor românești: „Dar înainte de toate vechile mănăstiri ale acestei țeri au păstrat comori din trecut. Chiar de la început, aceste colțuri răzlețe de frumuseță m'au atras mai mult decât orice; nedescriptibil e farmecul pe care-l aruncă asupră-mi, aproape neînțeleasă desfătarea cu care-mi umplu sufletul! Ca și în multe alte țeri, călugării și maicele din România știu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru locașurile lor de pace. Am călătorit de la unul din ele la altul, descoperind multe tesaure ascunse, cercetând pe cele mai bogate și pe cele mai sărace, pe cele de un acces ușor și pe cele ascunse departe în văi de munte, unde piciorul călătorului numai arare ori rătăcește.” „Călugărițele se așezară de-a lungul zidurilor, veșmintele lor negre făcându-se una cu umbra, așa încât numai fețele lor reieșiau, făcute și mai eterate prin tremurătoarea lumină a candelei. Cântau, ̶ bucuros aș spune că era frumos cântecul lor, însă n'ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericicile românești e departe de a fi melodioasă: ele bâzâiau pe nas cântări tărăgănate, adesea repetate, de loc armonioase și care nu par să aibă cuvânt de-a ajunge vreodată la capăt.” „Sunt două feluri de mânăstiri în această țară; ori o mare zidire, unde călugării și maicele sunt uniți supt același coperiș, ori o sumă de case mici adunate pe un spațiu larg în jurul bisericii centrale. Numai cele d'întâiu sunt interesante din punct de vedere al arhitecturii, și unele din cele pe care le-am cercetat sunt de o perfecție aleasă în proporție și formă”

(va urma)

După:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/MyCountry/index.htm

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (III)

Regina descrie, într-o succesiune de metafore, satele românești și oamenii pe care i-a întâlnit acolo și care au întâmpinat-o cu emoție, sfială și multă bucurie.
Scrisul Reginei este o îmbinare de sentimente, plasate în minunate cadre naturale pe care le-a văzut în călătoriile sale prin țară.
„Romănia nu e o țară de colori tari. E o ciudată unitate în zările-i largi, în drumurile-i prăfoase, în țeranii ei îmbrăcați în alb, în carele ei aspre de lemn.”
„Numai apusurile prefac toate aceste nuanțe de umbră într'o neașteptată minune de culoare, revărsând asupra pământului și cerurilor valuri de aur minunat.
Am văzut clăi de fân schimbându-se în piramide aprinse, râuri de panglici de foc și fețe sarbede, obosite aprinzându-se ca de o miraculoasă strălucire.
Un ceas fugar, ceasul acesta al apusului, dar totdeauna el năvălește asupră-mi ca o veșnică făgăduială trimeasă de Dumnezeu din ceruri. Poate că, iarna și toamna, aceste apusuri sunt mai glorioase, când pământul e obosit, când munca lui de un an e isprăvită sau când doarme supt strălucitoru-i giulgiu de zăpadă, păzind în sânul său recolta ce să vie.”
„Toamna e vremea potrivită ca să cercetezi aceste sate din muncele; toamna, când copacii sunt o înflăcărată strălucire, când anul trage de moarte aruncă o ultimă sforțare de frumuseță înnainte să-l învingă frigul și zăpada. De multe ori am fost primită din inimă în aceste sătucene, țeranii ieșindu-mi înnainte cu mâinile pline de flori. La cel d'întâiu semn de apropiere a trăsurii mele, cete de călăreți rustici vin în goană ca să mă întâmpine, săltând grăbit pe căluții lor zbârliți, purtând stegulețe ori ramuri înflorite și chiuind de bucurie.”
„Clopotele satului sună, glasurile lor sunt pline de voioșie; și ele-ți strigă: bine-ai venit!”

(va urma)

„MY COUNTRY”
Marie Queen of Rumania
Hodder and Stoughton, London, 1916
După:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft
http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/MyCountry/index.htm