vineri, 26 noiembrie 2010

CARTE VECHE: MARIA REGINA ROMÂNIEI: « ȚARA MEA » (IV)

În continuarea prezentării acestei cărți deosebite, trebuie să remarc o deosebită capacitate de sintetizare a lucrurilor și faptelor prezentate. Este dovada talentului literar al Reginei, a unui spirit de observație deosebit, specific feminin, cu nuanțe ale detaliului. Iată câteva observații legate de trecutul țării noastre: „De la început România a fost o țară supusă năvălirilor. Un stăpân tiranic după altul și-a pus mâinile grele asupra acestui popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rare ori i-a fost îngăduit să se afirme, să-și ridice capul, să fie neatârnat, fericit ori liber;totuși, în ciuda luptelor și a robiei, n'a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime a sorții, a înfruntat orice miserie, a biruit orice subjugare, și n'a putut fi strivit până la moarte; dar de aici a ieșit că poporul românesc nu e vesel. Cântecele lor sunt triste, încete danțurile lor, petrecerile lor rare ori aprinse, rar se aud glasurile lor. În zilele de sărbătoare îmbracă hainele cele mai vesele și, strânși laolaltă în praful drumului, ei dănțuiesc în grupe sau în cercuri largi, neobosiți ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt voioși sau gălăgioși, ci solemni și plini de demnitate, părând a-și face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă.” „Tot pentru aceia sunt puține case foarte vechi: abia de este vre-un castel ori vre-un mare monument rămas din trecut. De ce nevoie să se clădească frumoase case dacă în fiecare zi dușmanul putea să năvălească asupra țerii și să ardă totul până la pământ.” Interesantă și plină de amănunte este descrierea mânăstirilor românești: „Dar înainte de toate vechile mănăstiri ale acestei țeri au păstrat comori din trecut. Chiar de la început, aceste colțuri răzlețe de frumuseță m'au atras mai mult decât orice; nedescriptibil e farmecul pe care-l aruncă asupră-mi, aproape neînțeleasă desfătarea cu care-mi umplu sufletul! Ca și în multe alte țeri, călugării și maicele din România știu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru locașurile lor de pace. Am călătorit de la unul din ele la altul, descoperind multe tesaure ascunse, cercetând pe cele mai bogate și pe cele mai sărace, pe cele de un acces ușor și pe cele ascunse departe în văi de munte, unde piciorul călătorului numai arare ori rătăcește.” „Călugărițele se așezară de-a lungul zidurilor, veșmintele lor negre făcându-se una cu umbra, așa încât numai fețele lor reieșiau, făcute și mai eterate prin tremurătoarea lumină a candelei. Cântau, ̶ bucuros aș spune că era frumos cântecul lor, însă n'ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericicile românești e departe de a fi melodioasă: ele bâzâiau pe nas cântări tărăgănate, adesea repetate, de loc armonioase și care nu par să aibă cuvânt de-a ajunge vreodată la capăt.” „Sunt două feluri de mânăstiri în această țară; ori o mare zidire, unde călugării și maicele sunt uniți supt același coperiș, ori o sumă de case mici adunate pe un spațiu larg în jurul bisericii centrale. Numai cele d'întâiu sunt interesante din punct de vedere al arhitecturii, și unele din cele pe care le-am cercetat sunt de o perfecție aleasă în proporție și formă”

(va urma)
După:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_a_Rom%C3%A2niei
http://www.archive.org/details/arameamar00mariuoft http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/MyCountry/index.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu