Din
nou despre campania turcă a lui Ioan de Hunedoara în 1448.
„Expediția nefericită a lui Ioan de Hunedoara contra
turcilor în 1448 a fost cunoscută cu multe neclarități. În fapt, în afara unei
scrisori a eroului român în serviciul regatului Ungariei, scrisoare datată în 8
decembrie, cuprinsă în corespondența episcopului umanist Jean de la Zredna, nu erau decât mărturiile cronicilor scrise cu
mult după eveniment, precum cea a ungurului Thurócz, istoricul regelui Matei,
fiul lui Ioan Corvin, sau a bizantinului Chalcondylas, fără a vorbi despre
câteva rânduri pierdute în marea compilație a polonezului Dulgosz. Ca de
obicei, informațiile din surse otomane sunt vagi și exagerate.” „Un erudit sârb
Mișa Kostitci, a găsit o scrisoare din Raguza (republică maritimă din evul mediu,
actualul Dubrovnik din Croația) care se concentrează asupra celei de a doua
bătălie din Kosovo.” „Autorul scrisorii nu este cunoscut. M. Kostitci amintește
cronica raguzană a lui Resti, care o prezintă ca apropiată de despotul sârb și
care este neutră, ceea ce se explică prin atitudinea sa după bătălie, prin a
spune sultanului că Huniade a invadat Serbia, care a fost devastată fără
consimțământul său. Iată cum sunt descrise compoziția și armamentul armatei
antiotomane: „ea are în componență trupe speciale, soldați adevărați, un număr
de 34000 cavaleri și 15000 de soldați pedeștrii, 8000 de unguri înarmați și
hrăniți de conții lor, 3000 de moldoveni, 4000 de valahi ai prințului Vlad - un
total de 72000 de războinici – în plus un contingent de 2000 de polonezi
pedeștrii și 3000 de cavaleri, fără a mai socoti o multitudine din toate
națiunile, fără un caracter militar bine pronunțat, această mulțime de cruciați dominați de
spiritul sfântului Ion din Capistran, (născut în 1386 la Capestrano în
provincia l'Aquila - Italia a fost un călugăr franciscan, predicator al bibliei
în Germania, Austria, Ungaria și Polonia numit „Sfântul predicator”, consilier
și ambasador al papilor Martin V, Eugene IV, Nicolae V și Calixt III. A fost și
un fervent partizan al luptei antiotomane. A fost alături de cei 15000 de
mercenari ai lui Ioan de Hunedoara participând la înfrângerea turcilor de la
Belgrad 1456. Moare în același an de ciumă.) căruia i se atribuie un rol
decisiv 8 ani mai târziu sub zidurile Belgradului eliberat de turci. Se poate
observa în antiteză cu sistemul de armată profesionistă înfrântă la Varna în
1444, Huniade a fost comandantul războinicilor români din cele trei provincii :
Transilvania, Valahia și Moldova, care au format baza armatei, cu un devotament orb care înlocuia armamentul, pregătirea militară, printr-o sete de
martiriu, care depășea pe aceea a musulmanilor
de a câștiga, pentru a ajunge în paradis. Raguzanul admiră armatele
creștine, lăncile lor lungi, bombardele lansând bulgări de piatră, plumb și
fier.” „Expediția a fost destinată unui trist sfârșit.” Occidentul creștin l-a
sprijinit prea puțin pe Ioan Huniade. „Atunci când Huniade l-a anunțat pe papă
(Nicolae V) despre cruciada viitoare «contra dușmanilor numelui nostru creștin
și a naturii însăși » el nu a primit
decât încurajări. Celui care vorbea despre cruciadele de odinioară, despre ceea
ce s-a întâmplat în trecut, Nicolae V (Pe numele său Tomaso Parentuchelli
născut în 1397 în provincia italiană Liguria, a fost episcop de Bologna. A
fost ales papă sub numele de Nicolae al V-lea în 1447 și a militat pentru pacea
între creștini. A creat biblioteca Vaticanului cea mai valoroasă colecție de
manuscrise din literatura clasică. Abia după căderea Constantinopolului, a
început să militeze pentru reluarea cruciadelor împotriva Imperiului otoman,
fără a găsi sprijin la curțile regale din vestul Europei. A murit în 1455.) a
continuat cu sfaturile sale de a avea răbdare: trebuia să-și întârzie plecarea
în expediția antiotomană până anul viitor, căci pe moment Sfântul Scaun nu poate
să-i dea nimic. Huniade protestează blând contra lentorii, pe care el nu este
deloc dispus să o accepte.” Sârbii conduși de G. Brankovici (din motivele atât
de bine explicate de N. Iorga) nu s-au implicat în cruciadă. Astfel înfrângerea militară nu a întârziat să
apară.
Ioan de Hunedoara nu a fost numai un luptător și un fervent susținător al cruciadei antiotomane, ci și un promotor al extracției și prelucrării metalelor din Transilvania. Astfel în „Enciclopedia României 1938” în subcapitolul „Industria metalurgică” pag. 833 se spune: „În Ardeal exploatarea Ghelarului reîncepe sub domnia regelui
Albert (1437-14530), ajungând la o desvoltare deosebită în timpul domniei
voevodului român Ioan Corvinul și a fiului său - ajuns rege al Ungariei - Matei. În această perioadă,
cuptoarele vechi de pe timpul Romanilor au fost restaurate sau înlocuite cu
altele mai înalte, în care suflarea aerului se făcea cu mai multă putere, prin
foale acționate de roți hidraulice. Produsul acestor cuptoare erau însă tot
lupele de fier moale, prelucrate fie la fața locului cu ciocane puse în mișcare
hidraulic, fie în alte uzine de prelucrare.”
„Enciclopedia României” vol III cap.IX „Industria de
Transformare- Industria Metalurgică”
pag. 833- Editura „Imprimeria Naţională” 1939; |
Interesanta fila de istorie. Despre Unirea Principatelor aveti materiale mai putin cunoscute? De exemplu despre cladirea din Bucuresti in care s-a decis alegerea lui Cuza. Cladirea exista si azi!
RăspundețiȘtergere