„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.1-3/ 1924 (I)

Coperta și sumarul primului nr. al revistei condusă și editată de Nicolae Iorga

„Pătrunderea ideilor Occidentului în sud-estul Europei în secolele XVII și XVIII.”

Acest articol constituie transcrierea unei conferințe ținută de ilustrul istoric Nicolae Iorga la Sorbona.

Sorbona, ilustră universitate franceză și una dintre cele mai cunoscute universități din lume, este situată în centrul istoric al capitalei Franței. Sorbona poartă numele colegiului fondat în 1257 de către Robert de Sorbon.

În capitolul I „Primele contacte între Constantinopol și greci” se precizează că ideile franceze care au pătruns în sud-estul european în ultimii ani ai secolului XVII-lea și au jucat un rol din ce în ce mai important în secolul XVIII-lea și în tot secolul XIX-lea, au fost precedate printr-o altă formă de influență intelectuală occidentală. „Nu voi spune că această formă de influență intelectuală corespunde formei franceze. Dar fără îndoială, aceasta din urmă a fost pregătită prin două alte capitole ale influenței occidentale care se exercitau asupra țărilor orientale ale Europei.” Se prezintă două aspecte ale influenței occidentale: una asupra Rusiei și alta asupra țărilor sud-estului european. Se poate spune că între Rusia și țările din sud-estul Europei nu este necesară această distincție le sfârșitul secolului XVII-lea și începutul secolului XVIII-lea. Iorga dă un exemplu legat de scrierile lui Ion Neculce hatmanul moldovean care a condus armata lui Dimitrie Cantemir în lupta de la Stănilești, pe Prut scrieri cunoscute în occident ca urmare a traducerilor lui Kogălniceanu. Exilul în Rusia, ca urmare a campaniei de pe Prut, este caracterizat ca o lipsă totală de libertate la curtea țarului Petru I preferând să revină în Moldova pentru a suferi aici persecuțiile turcilor, vechii săi stăpâni, decât să trăiască timp îndelungat sub regimul moscovit. Dimitrie Cantemir care s-a stabilit în Rusia pentru a introduce aici ideile occidentale, se plângea de faptul că pentru operele sale nu găsea aici cărțile necesare. Sud-estul european forma în acea epocă un singur teritoriu pe care se pot întinde ideile caracteristice ale civilizației occidentale. Profesorul subliniază influența Renașterii occidentale latine care a pătruns în orient în secolul XVI-lea și a continuat în secolul XVII-lea. Influența a început în Polonia Jagellonă. Stabilimentele școlare create au exercitat o influență profundă, nu numai în Polonia dar și în afara ei. În Moldova secolului XVII-lea Grigore Ureche, Miron Costin, care a scris cronica sa moldavă în română, latină și polonă, introduc în Moldova caracteristicile învățământului și tradițiilor literare ale Poloniei vecine. În Ungaria, această influența Renașterii latine s-a exercitat sub domnia lui Matei Corvin. Căderea regatului ungar sub ocupația otomană a făcut ca Transilvania să devină o păstrătoare a tradițiilor occidentale. Aici clasa dominantă era maghiară pentru o populație rurală un cea mai mare parte de origine română. Moldova și Valahia vecine au primit influențe transilvănene. Caracterul remarcabil al civilizației care s-a dezvoltat între Carpați și Dunăre a fost culegerea de tradiții bizantine sau slavo bizantine de sud, pe fondul unui străvechi fond rural, precum și toate influențele occidentale care veneau din vestul transilvan și din estul polonez. Din punct de vedere occidental, Constantinopolul otoman este un amestec de tradiții bizantine amestecate cu barbaria asiatică, se poate spune că era un alt Constantinopol, extrem de interesant, care va servi ca mijloc de transmisie, un punct de concentrare pentru ideile franceze, într-un anumit moment al secolului XVIII-lea. Se poate vorbi de „latinitatea Constantinopolului”. Continuatorul Bizanțului latin, comercial și economic, al evului mediu printr-o mișcare neîntreruptă până în secolul XVIII-lea, când noi influențe cuceresc teren și care aparțin venețienilor și genovezilor: italieni de formă levantină, care se amestecă, la sfârșitul secolului XVI-lea și mai ales al XVII-lea, cu influența franceză. În Pera și Galata, dar mai ales în Pera întreaga viață socială, viața religioasă, întreaga viață intelectuală aparține occidentului. Nicolae Iorga subliniază marele rol de răspândire a civilizației occidentale asupra principatelor Moldova și Valahia prin prințesele care s-au căsătorit acolo și aduceau cu ele o atmosferă venețiană. Este exemplificată și epoca lui Despot Vodă, catedrala de la Cotnari construită de acesta, școala latină rămasă în stadiu de proiect. Influența italiană s-a amplificat prin marele număr de tineri greci care mergeau la studii în Italia. Trebuie citat printre aceștia pe Constantin Cantacuzino, descendent fără îndoială din vechea linie imperială a Cezarilor Bizanțului. Familia sa s-a stabilit către sfârșitul secolului XVI-lea în Valahia și din dorința de cunoaștere și înțelegere a lucrurilor, după finalizarea studiilor la Constantinopol, a plecat în Italia la Padova și Veneția. „Eu am descoperit carnetul de însemnări al studentului Constantin Cantacuzino. Este scris în română, într-o formă naivă și a fost tradus parțial în italiană într-o frumoasă limbă.” „Constantin Cantacuzino, inițiat în alfabetul latin de Albano Albanese, unul din profesorii săi de la Padova, a publicat o hartă a Valahei, scriind în italiană de o manieră elegantă și în spiritul comunicării literare, el a stabilit în Italia numeroase relații pe care le-a păstrat până la sfârșitul tragic al vieții sale fiind ucis în 1716 cu fiul său, prințul Valahiei.” Anii tinereții petrecuți în occident, au marcat puternice influențe asupra concepțiilor sale, el a început către sfârșitul secolului XVII-lea, o istorie a nației sale extrem de remarcabilă. „Este în realitate, nu numai în regiunile noastre, o primă tentativă istorică critică, conținând o analiză documentată, cu surse extinse. El a recurs de asemenea la tradiții, la cântece populare, pentru a scrie partea cea mai îndepărtată a istoriei sale. Alături de el făcându-și studiile în occident un grec din insule, puternic amestecat în viața românilor , și care mai târziu a jucat un mare rol la Constantinopol: Alexandru Mavrocordat, venit din Arhipelag, pătruns de influențe italienești.” „Ca și Cantacuzino, Mavrocordat a făcut studiile în Italia având o capacitate de a făuri opere de mare întindere și de un frumos stil elenistic.”

Din punct de vedere politic influența franceză se manifestă prin modelul Curții lui Ludovic XIV-lea. Marele rege a avut pe malurile Dunării un emul în persoana prințului Constantin Brâncoveanu care, în timpul lungii sale domnii terminate cu martiriul său, a fost înconjurat de o curte splendidă. El a utilizat bogatele sale venituri pentru refacerea vechilor mânăstiri, a vechilor biserici mai mult sau mai puțin ruinate, ale căror dimensiuni păreau uneori pre mici pentru splendoarea regimului său. El a făcut să se scrie istoria regimului său într-o formă care corespunde formei occidentale a acestei epoci. O altă formă exercitată de curtea regelui Ludovic al XIV-lea este sub forma tendințelor literare transmise sub diverse forme. Trimișii ambasadorului Franței la Constantinopol erau bine primiți de către prinții români. La sfatul francezilor Constantin Brâncoveanu l-a angajat ca secretar personal pe florentinul del Chiaro. Acesta în timpul misiunii sale a scris „Revoluzioni della Valachia” carte apărută la Veneția în 1718.

În prefața traducerii lucrării în limba română de către S. Cris - Cristian carte apărută în 1929 la editura Viața Românească - Iași Nicolae Iorga nota:

„Unul din cele mai preţioase daruri pe care ni le-a făcut Italia în domeniul cunoaşterii trecutului nostru e cartea secretarului brâncovenesc Del Chiaro pe care acum râvna d-lui Cristian o strămută în româneşte.

Avem a face cu altceva decât arată titlul. În secolul al XVIII-lea istoria se prezenta adesea, supt influenţa curentului „filosofic“ de preschimbare ca „Revoluţii“. I s-a părut acestui Florentin că lucrarea lui va întâlni mai mulţi cetitori dacă o va întitula „Revoluţiile Valahiei".
De fapt e şi o istorie a ţerii, mai scurtă întăiu, dar pe urmă ajungând la amănumţimi pentru Domniile pe care le-a apucat ori despre care i se putea da lămuriri orale. Nu e de nevoe să subliniez importanţa acestor pagini care sînt adevărate memorii ale unui om inteligent şi capabil de nepărtinire…………

……Opera corespunde astfel pentru Ţara Românească, pentru principatul muntean aceleia pe care, cu mai multă învăţătură, dar nu cu mai putină simpatie şi pricepere, a închinat-o Moldovei domnescul autor care e Dimitrie Cantemir („Descrierea Moldovei").”

Apropiat de ambasada Franței la Constantiopol a fost și prințul Dimitrie Cantemir care a studiat civilizația islamică comparând-o cu cea occidentală. „Trimis la Constantinopol la sfârșitul secolului al XVII-lea Cantemir a găsit aici simptomele fraternizării între două civilizații opuse până în acest moment. El s-a format într-o lume în care turcii au vizitat Franța și unde francezii se inițiază în limba turcă, în religia islamică și în cutumele orientale. „Portretul său păstrat la muzeul din Rouen (Musée des beaux-arts de Rouen) semnalat de Bengescu scriitor francez de origine română, cunoscut în domeniul studiilor asupra artei occidentale, ne arată un tânăr om cu o privire pătrunzătoare, cu nas acvilin, cu buze fine, pomeți proeminenți , de o distincție cu adevărat regală, a cărei îmbrăcăminte este foarte curioasă; reprezentând în același timp două civilizații. El poartă turban, un frumos turban alb și albastru, cu creastă bogată, atât prin calitatea penelor cât și prin pietrele prețioase care îl împodobesc; el are o îmbrăcăminte de brocart care poate fi considerată ca fiind mai occidentală decât orientală, ornată cu o frumoasă cravată aparținând modei epocii Ludovic al XIV-lea – sub turban cravată!- centura este turcească și o manta acoperă umerii săi, dar sabia este de forma celeia pe care curtenii sultanului trebuie să o abandoneze în timpul audienței.” Cantemir a scris pagini de filozofie teologică, un roman cifrat „Istoria hieroglifică”, o „Descriere a Moldovei” în latină destinată Academiei din Berlin,al cărui membru a fost din 1714, tradusă în germană de către Büschling,„Hronicul vechimei a romano- moldo vlahilor” în care „este departe de acuitatea percepției lui Constantin Cantacuzino, de imaginea de ansamblu a predecesorului său valah, cel care a făcut o minunată școală la Padova.” A scris în latină o „Istorie a creșterii și descreșterii imperiului otoman” (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) înaintea operei lui Montesquieu, pentru romani și acelei a lui Gibbon , pentru bizantini. Pentru prima dată dezvoltarea unui imperiu aste prezentată în această formă. Cantemir a fost o mare personalitate influențată de umanismul Renașterii.

Coperta cărții despre Valahia scrisă de Anton Maria dell Chiaro- Veneția 1718

Portretul lui Dimitrie Cantemir tablou păstrat în Muzeul din Rouen