SFÂNTUL VASILE CEL MARE

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Capadocia - d. 1 ianuarie 379,  Cezareea, Capadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz («Teologul») și Ioan Gură de Aur.

Sf. Vasile episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379.Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele VasSf. Vasile episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezarea în ziua de 1 Ianuarie 379.

Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În "De Spiritu Sancto", Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Alte importante scrieri sunt Liturghia Sf. Vasile cel Mare și Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Sf. Vasile este unul dintre "Cei Trei Cappadocieni" (alături de grigore de Nisa și Grigore de Nazianz) fiind totodată și cel mai important dintre ei.

Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie și deasemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Chrysostom) și Sf. Grigore (Nazianzus) (Sfinții Trei Ierarhi - sărbătoare hotărâtă în 1081 de către Ioan  patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinți și teologi ortodocși).

Vasile

„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.10-12/ 1925 (II)

BUCUREȘTIUL ANULUI  1857

În cele ce urmează voi prezenta în continuare impresiile socialistului german Ferdinand Lassalle despre orașul București înaintea Unirii Principatelor.

„Imaginați-vă, de exemplu, impresia pe care vă va face străbătând  Giurgiu – București distanță de aproape 10 sau 11 mile germane (1milă germană = aprox. 7500m), fără șosea, fără cele mai mizerabile șosele, în permanență pe câmp,  având de departe un sol fertil și nicio urmă de clădiri, întotdeauna în mijlocul unor drumuri păgâne, în mijlocul acestui teren incert, zboară telegraful de la București la Constantinopol. Acești boieri par să aibă ceva în cap, mai ales la sărbătorile lor strălucitoare, dreptul de a avea iluminat cu gaz.”  „Astfel străzile și trotuarele din București au fost iluminate cu gaz cu consimțământul caimacanului prinț Ghica. În aceste circumstanțe,  nimeni nu se gândea la o cale ferată de la București până la Giurgiu, între București și linia Dunării astfel combinate, în consecință un trafic accesibil, la un  adevărat nivel mondial, un drum de fier înghițind în zece sau cincisprezece  ani traficul orașului, triplând valoarea terenurilor, o cale ferată al cărui traseu străbate  teritorii care nu costă mai nimic și materialele necesare sunt transportate pe Dunăre la Giurgiu, o bună afacere. Despre Cișmigiu, grădina unde am văzut o luminație cu adevărat strălucitoare, unde două orchestre  cântă, una austriacă și alta turcească. Este mult mai frumos decât în grădinile noastre. Pe înserat erau iluminații și focuri de artificii ca la Tivoli (celebră grădină pariziană din sec. XVIII-XIX.) și în care este situată o café-chantant (în care se jucau piese de teatru cu interludii de acrobație și dans). A fost printre altele o parodie după „Robert diavolul” („Robert le diable” operă a compozitorului german  Giacomo Meyerbeer 1791-1864, a cărei premieră a avut loc la Paris Opéra în 1831). Totul este imitat în toate privințele cu o cafenea celebră de pe Champs Elysées (Café-concert du Gant boulevard du Temple), decorul de  grădină și iluminat Warenberg al grădinilor pariziene și nu este o imitație rea. Dar, ce ne-au uimit cel mai mult au fost teatrul și ceea ce se numea aici „la șosea”. Teatrul l-am văzut într-un spectacol românesc. Chiar dacă nu am înțeles limba, nu putem să nu remarcăm excelența, rafinamentul, jocul însuși. Splendoarea și măreția clădirii,  (este vorba de Teatrul Nou inaugurat în 1852, devenit Teatru Național din 1864) este legată de frumusețea nemăsurată  costumelor, care depășește ceea ce scena germană ne oferă, se poate vedea  doar la Opera din Berlin sau la Dresda. Foaierul depășește foaierul din Berlin.” „A doua surpriză a fost mare „la șosea”. Unul din locurile de divertisment ale boierilor, ca și lucrurile excelente care pot avea loc, pe un drum plin de praf situat între două parcuri verzi, într-un grup compact,  o scenă unde bogăția inestimabilă a vehiculelor te obligă să vezi și mai ales să fi văzut.   O adunare de peste patru sute de vehicule, ce vehicule strălucitoare pe interior.  Arnăuții cu straie aurite, costume grecești, servitori în haine roșii cu bărbile până la brâu, și femei, femei, femei! Noutatea și prospețimea toaletelor, trăsăturile nobile care au întotdeauna o tentă gălbuie, făcând ca totul să fie mai interesant și mai nostalgic!”
NOTĂ:

Aceste pagini, traduse (modest de către mine) din scrierile lui Lassalle despre București, au anticipat multe evenimente din viața orașului meu natal astfel:
1857- București primul oraș din lume iluminat cu petrol;
1869- prima cale ferată București -Giurgiu.
Scrierile mai subliniază admirația excesivă lui Lassalle pentru femei, slăbiciune care i-a adus sfârșitul într-un duel  în Elveția anului 1864.

Grădina Cișmigiu în 1856 

Lampagiu 

Negustori ambulanți de petrol lampant

Locomotiva și vagoanele care au circulat pe calea ferată București - Giurgiu

„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.10-12/ 1925 (I)

BUCUREȘTIUL ANULUI  1857

În cele ce urmează voi prezenta impresiile socialistului german Ferdinand Lassalle despre orașul București înaintea Unirii Principatelor.  Ferdinand Lassalle a fost un om politic german, de origine evreiască,  de orientare socialistă și de asemenea scriitor. S-a născut la Breslau (astăzi Wroclaw Polonia ) și a murit în 1864 în Elveția. El a criticat liberalismul și a elaborat o „lege de bronz a salariilor”. După această lege, numită după aliajul dur și tenace utilizat la turnarea clopotelor bronzul, se spune  că salariul este cel care permite să hrănească muncitorul și familia sa, iar acesta să fie la  valoarea minimă a strictului necesar pentru traiul muncitorului și pentru continuarea producției.

„Ne-am făcut o impresie despre București a doua zi de la sosire, când am străbătut  străzile, adică  ceea ce se numesc aici străzi, o plimbare foarte dură. Eu nu am fost niciodată într-un oraș atât de ciudat, cu un caracter atât de surprinzător.  Încă de la prima vedere ești cuprins de mirare, ești lovit de contrastul flagrant, de nedescris  care se expune  ochiului unui vizitator. Confuzia domnește peste tot aici, fără excepție și fără a fi înțeleasă. Palate, șiruri de palate, o lungă și imensă istorie, construite în diverse stiluri, unele foarte bogate și pline de farmec, cu o arhitectură cu decorație abundentă, toate având mari curți înconjurătoare. Lângă aceste palate, sau în imediata lor apropiere,  grămezi de pietre, lemne, gropi cu moloz etc. În fața acestor palate nu  sunt reale străzi; cum nu există de obicei în București. Adeseori se întâmplă să existe, ca de exemplu în fața hotelului consulului general austriac, un lac mai mult sau mai puțin sec, în funcție de anotimp, cu băltoace de apă, la traversarea cărora îți faci cruce, sau toaleta completă după. Biserici nenumărate, cu domuri impunătoare ce urcă în spațiu.” „La București referitor la străzi nu vei întâlni o concepție de linie dreaptă. Totul este redus cam la o încurcătură de mătase răsucită, de mici pătrate, deschise fiecare unui test de orientare și asistat de firul Ariadnei care le desfide. Prințul Ghica susține un proiect de canalizare. Fiecare oraș din vestul Europei este alcătuit din  părți individuale, fiecare având o anumită fizionomie. Aici sunt fabricile, acolo cartierul financiar, acesta este cartierul aristocratic, acolo sunt străzile unde locuiesc muncitorii precum și periferiile. Această grijă pentru schimbarea condițiilor astfel încât să susțină un anumit aspect obișnuit al orașelor noastre este consecința dezvoltării lor istorice, unei creșteri lente și progresive dea lungul anilor. La București veți  putea găsi, nu are importanță unde, în afara mărețelor palate ale marilor boieri, mizerabile căsuțe dărăpănate, amenințând să se prăbușească, magnifice grădini, situate nu are importanță unde, în spatele palatelor marilor boieri. „În curtea mea poate face manevre un regiment”, o spune fără să exagereze o boieroaică, Doamna Slătineanu. Acest frumos hotel din cărămidă al consulului austriac este înalt de 8 picioare. O altă clădire înaltă este construită din lemn, cu zidărie pictată. Aceste mistere bucureștene mi-au fost explicate de consulul austriac. Am constatat și eu un perete din trestie. Chiria, spunea consulul austriac, era de 483 ducați, un preț enorm. Comerțul angro se desfășura pe strada Lipscani. Magazinele cu catifeaua roșie a mobilierului, cu lămpile numeroase care împrăștiau seara lumini roșiatice, astrale, cu inscripții în franceză și depozite în dezordine și standuri murdare. „Contrast” este cuvântul adesea folosit, în așa fel repetat încât a devenit lipsit de sens. Ceea ce este cu adevărat opus poate fi găsit aici. Am avut momente în care am crezut că mă găsesc la Bagdad.” „Landouri  foarte elegante cu vizitii și lachei în elegante livrele, adesea în culori țipătoare, cu locuitori care se deplasau pe jos, unii în veșminte europene, alți români bogați în jachete împodobite cu blană, o altă parte țărani cu sumane murdare și căciuli de blană neagă. Apoi sunt:  țigani, evrei, arnăuți încă cu fes roșu și grelele broderii de aur de pe scurtele lor (tip geacă), cu jambiere  aurite, pistoale enorme, cuțite lungi la centură cu mânere strălucitoare. Gândiți-vă că aici femeile, poartă în general  toalete elegante de la Paris, susținute de floarea tinereții lor, unele cu o tentă a expresiei fără vigoare, mulțimi de oameni obișnuiți, majoritatea  înveșmântați în alb, mereu pe drum, doamne elegante foarte frumoase, de toate genurile  arătându-și deschis originile romane. Trăsăturile caracteristice ale Bucureștiului sunt : pitorescul mulțimii sălbatice, dezordinea, haosul, acest ansamblu de clădiri, obiecte și persoane. Observând totul din viteza unui vehicul obișnuit aici, rulând pe străzi cu flagrante contraste de culori, forme și alte lucruri, în așa fel plasate unele lângă altele, fără legătură între ele, fără nicio fizionomie, însă întreg ansamblul creează impresia unui caleidoscop.  Am locuit într-un hotel recunoscut nu în ceea ce privește produsele alimentare, dar unde curățenia și cazarea sunt cele mai bune din București, Hôtel de Londres. Este o clădire impunătoare, construită din piatră, cu o fațadă elegantă. Masa „á la carte” este acceptabilă. Pentru alte preferințe există un restaurant bun la Hôtel de France, al cărui proprietar este un francez. Cele mai bune preparate din pește, legume excelente, preparate din paste făinoase, un vin autohton de 40 creițari, vândut de o gazdă musulmană și care poate fi catalogat printre cele mai bune vinuri de Burgundia. Nu cunosc oraș cu excepția Parisului care să se poată compara cu grădinile publice ale Bucureștiului. Mergând în Cișmigiu una din magnificele grădini din mijlocul orașului, având o imensă suprafață, cu peluze, iazuri, sălcii plângătoare, cafenele, un restaurant.  Acesta depășește Germania. În fiecare după amiază, s-a adunat lumea de la mare la mic la sunetele muzicii militare,  astăzi muzică austriacă, mâine românească, apoi turcească. ”


(VA URMA)

ARNĂUT

 

„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.1-3/ 1929

MOARTEA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ȘI PRESA EUROPEANĂ (1714)

La sfârșitul domniei regelui Ludovic al XIV-lea existau puține ziare europene. La Paris era „bătrâna” „Gazette de France”(„Gazeta  Franței”) fondată în 1631 de către Renaudot, săptămânal în 4 pagini, cu apariții în fiecare vineri (Ziar editat cu sprijinul cardinalului Richelieu de către Théophraste  Renaudot, medic al regelui Ludovic al XIII-lea, devenit apoi cotidian, cu apariții până în 1915); „Mercure Galant” publicație lunară în 12 pagini, editată în Paris de către Daniel Jollet, un amestec de povestiri și noutăți libertine , la care se adaugă o parte politică, scrisori trimise la redacție de câțiva corespondenți în principalele capitale ale Europei. („Mercure Galant a fost fondat în 1672  până în 1724, apoi a apărut sub titlul de „Mercure de France”). La Verdun a apărut lunar, editat de librăria Claude Muguet, un periodic în 12 pagini intitulat „Journal historique sur les matières du temps” („Jurnal istoric asupra tuturor  chestiunilor timpului”), un monitor imparțial al principalelor evenimente din întreaga lume. Merită citată și „Gazette d'Amsterdam” o foaie săptămânală de același format cu „Gazette” de Paris. Prin Viena a ajuns în occident prima știre despre arestarea prințului Valahiei. În „Gazette de France” din 26 mai 1714 se putea citi scrisoarea din Viena datată 5 mai: „Se află din scrisorile din Debrețin Ungaria că Domnul Valahiei a fost arestat împreună cu fii săi, fără să se știe cauza și că un grec din Casa Cantacuzinilor a fost pus în locul său.” (Ștefan Cantacuzino 1714-1716). „Mercure Galant” din Paris menționează la rândul său într- o manieră concisă această știre în nr. său din mai pag.283, suplimentul noutăților: „Aruncarea în închisoare a Gospodarului Valahiei, arestat împreună cu fii săi, fără să se cunoască motivul, a făcut înconjurul lumii” (europene). În nr. său din 9 iunie 1714 „Gazette de France” prezintă următoarea scrisoare despre Valahia:  „Viena 19 mai 1714: Noul gospodar al Valahiei, Cantacuzino a donat o parte din contribuția acestui principat comandanților de la frontieră a Imperiului (Austria) asigurându-i de o bună colaborare. El (Ștefan Cantacuzino) a făcut să fie arestat trezorierul și ginerele predecesorului său, spunând că Stăpânul acestuia a strâns mari bogății la Constantinopol, o parte la Kronstadt (Brașov) în Transilvania, dar cea mai mare parte era în Anglia și în Olanda” Tot în „Gazette de France” din 23 iunie 1714 se spun lucruri inedite despre ex prințul Valahiei: „Veneția 2 iunie 1714: S-a primit de la Constantinopol o știre că acum puține zile în urmă Gospodarul Valahiei a fost arestat împreună cu întreaga sa familie, se zvonește că a fost torturat pentru a-l obliga să declare unde sunt banii săi, pentru că în timpul arestării, nu s-a găsit asupra lui suma presupusă că o avea.” În  „Journal historique sur les matières du temps” din Verdun Claude Muguet ne furnizează în iulie 1714 motivele pentru care Poarta a întemnițat vechiul său vasal: „Nu se cunosc alte crime decât că acesta a strâns mari bogății, în  timpul celor  25 de ani de domnie. Această crimă, în Turcia este de lèse-Majesté (o crimă, o mare trădare, comise împotriva puterii suverane): cei care sunt acuzatori sunt curtezanii care nu au avut parte de favorurile unui prinț avar.” „Toate bunurile celui acuzat au fost confiscate în profitul sultanului: însă se afirmă că acesta a transferat mari sume în Anglia, Olanda și Veneția.” În „Gazette de France” din 4 august 1714 din Viena se comunica:„ După tortură Gospodarul Valahiei, Constantin prizonier la Șapte –Turnuri, pentru a deconspira comorile sale, a mărturisit că soția sa și fii săi aveau fiecare câte 12000 de ducați de aur și bijuterii de mare preț.” Moartea tragică a lui Constantin Brâncoveanu nu trebuie să pară un incident minor într-o istorie zbuciumată din acei ani, mai ales după campania rusească de pe Prut soldată cu eșec. În  „Journal historique sur les matières du temps” din Verdun Claude Muguet în numărul din noiembrie 1714 relatează: „Moartea crudă suferită de Prințul Valahiei și familia sa” „pe 26 august 1714 stilul vechi Constantin Basarab Brâncoveanu Prinț sau Voievod al Valahiei a fost strangulat și decapitat el, cei patru fii și doi gineri; corpurile lor au fost aruncate în Bosfor ; această execuție a fost făcută vis a vis de Palatul Sultanului, se afirmă că Înălțimea sa a văzut de la ferestrele sale acest spectacol. Referitor la văduva și fiicele acestui prinț, ceea ce a mai rămas din această nefericită familie au fost date ca sclave lui Bostangi Pașa  (probabil comandantul gărzilor sultanului și al seraiului) pentru restul zilelor lor.” 

Biserica ortodoxă română  i-a canonizat pe Constantin Brâncoveanu, cei patru fii și pe sfetnicul Ianache, prăznuiți pe data de 16 august a fiecărui an. 

SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI

ALCHIMIA NUMITĂ „PERIOADA IPOTETICĂ” A ISTORIEI METALELOR (VIII)

CEI CINCI MARI ALCHIMIȘTI (IV)

PARACELSUS

Paracelsus  - Auréolus Philippus Théophrastus Paracelse Bombastus  ab Hohenheim s-a născut în 1493 la Einsiedeln aproape de Zurich și a murit în 1541 la Salzburg  a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog și filozof elvețian. Primele noțiuni de medicină, mai ales de chirurgie le-a primit de la tatăl său un medic renumit al timpului. Studiază medicina la Universitatea din Basel și finalizează studiile la Viena în 1510 și doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara în 1516. În această perioadă își schimbă numele din Theophrastus în Paracelsus. Este instruit în magie, alchimie și vrăjitorie de Johannes Trithemius abate al mănăstirii Sf. Iacob din Wurzburg. A călătorit mult în Portugalia, Spania, Italia,Franța, Țările se jos, Saxonia, Tirol, Polonia, Moravia, Transilvania, Ungaria și Suedia. Se pare că a vizitat și Orientul. Pe parcursul vizitelor a tratat bolnavi, a vândut leacuri, a alcătuit horoscoape, a discutat cu bătrâne, cu șarlatani, artiști ambulanți, cu persoane care practicau o medicină empirică, cu vrăjitori etc. De la ei a învățat multe secrete, tratamente miraculoase. Paracelsus a cules toate informațiile, le-a analizat, comparat și observat. Astfel a acumulat cunoștințe bogate pe care nu le-a întâlnit la anticii Galenus (ultimul mare medic al antichității 129-216), a cărui principii le-a combătut, sau Hippocrates (celebru medic al antichității 460 -370 î.Hr.). În 1525 a fost profesor de medicină la Universitatea din Basel. Paracelsus a fost primul care a susținut principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific. „Medicul trebuie să treacă prin examenul Naturii, care e lumea; și tot începutul ei”. Ca practicant alchimist a utilizat pentru prima dată în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, a preparat hidrogenul din oțet și pilitură de fier și eterul etilic din etanol și vitriol. A fost un căutător al pietrei filozofale (Lapis philosophorum în latină, El Iksir în arabă de unde vine cuvântul elixir) care prin atingerea cu alte metale le poate transforma în aur, era un fel de panaceu care vindecă toate bolile și dăruiește oamenilor tinerețea veșnică. Paracelsus a fost un pionier în utilizarea unor produse chimice în medicină. Concepțiile sale urmăreau armonia între microcosmos (om) și Natură (macrocosmos) Potrivit acestei axiome celor șapte planete de pe cer le corespund șapte metale pe pământ și șapte centre (organe principale) în om. Totul este ceresc și sunt strâns legate între ele. (conform tabel) 

Opere complete: „Paracelsi opere omnia medico, chemico, chirurgica, („Paracelsus opere diverse de medicină, chimie, chirurgie”) 3 vol. In folio. Genevae 1648, „Bücher und schiften Paracelsi”-(„Cărți și reglementări ale lui Paracelsus”), 10 vol. in Bâle 1589, Tratate de alchimie: „Archidoxorum libri decem”- („Învățături în zece cărți”), „De preparationibus” - („Despre pregătiri”), „De natura rerum”- („Despre natura lucrurilor”), „De tinctura Physicorum”- („Tincturile fizicii”), „Caelum Philosophorum”- („Cerul filozofilor”), „Thesaurus thesaurorum”- („Comoara comorilor”),  „De mineralibus” – („Despre minerale”).

„L'Art d'Alchimie, par Ph. Th. Paracelse, Allemand. Monarque des Arcanes” („Arta alchimiei” de Ph. TH. Paracelsus, Germanul, Monarhul secretelor.) - Paris aux Press Littéraire de France - 166 rue de Grenelle  - M.CM.L. (1950) După:http:// www.bnf.fr. 

 Paracelse „Le Trésor des Trésors des alchimistes” - (Paracelsus „Comoara comorilor alchimiștilor”)  După:Alb. Poisson „Cinq traités d'alchimie”- Bibliothèque Chacornac - Paris 1890 -

http:// www.bnf.fr.