PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(VI)

În tabelul realizat după Ghid sunt prezentate toate teatrele existente în București în 1923.


Teatrul Național din București
În tabelul realizat după Ghid sunt prezentate cinematografele existente în București în 1923

1909: Se dechide Cinema Volta, cu prima sală amenajată pentru reprezentații cinematografice
În tabelul realizat după Ghid sunt prezentate ziarele cotidiene existente în București în 1923


După:http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/istoria-ziarului-universul
În tabelul realizat după Ghid sunt prezentate bibliotecile existente în București 1923.
La acestea se adaugă bibliotecile instituțiilor de învățământ superior.


Biblioteca Fundației Universitare Carol I
inaugurată la 14 martie 1895.

EUphobia » Blog Archive » Irredentist rug? History must be rewoven!

EUphobia » Blog Archive » Irredentist rug? History must be rewoven!
Cu scuzele de rigoare pentru traducerea mea.
COVORUL IREDENTIST? ISTORIA TREBUIE REFORMULATĂ!

Covorul a fost o imagine dureroasă pentru un jurnalist român la UE, de un verde austriac și un deputat român social-democrat aducând în lumina reflectoarelor problema dublei cetățenii.
Întrebarea mea este de ce UE nu este în măsură să recunoască , nu numai PC, ci mai degrabă istoria sa sângeroasă și mai ales creștină?
De ce este UE atât de incomodată cu faptul că nu cu mult timp în urmă în Europa țări și imperii existau și acum nu și că, din nou cu nu atât de mult timp în urmă în Europa, unele țări au încă în inima lor înflorirea sufletelor de revoluționar?
P.S.
Pe de altă parte eu protestez oficial împotriva harții Imperiului Roman (arătată în public în aceiași clădire la etajul al cincilea). Un asemenea dezastru este că în prezent Ungaria nu este arătată ci numai partea de vest a acesteia (Trans Danubia) sub numele iredentist de Provincia Pannonia!

PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(V)

TEATRUL „REGINA MARIA”
În 1914 Lucia Sturdza Bulandra a înfiinţat, împreună cu soţul ei împreună cu alți asociați, Teatrul Regina Maria. Acesta, schimbându-şi mereu componenţii la conducere, în cele din urmă se va stabiliza sub sigla Companiei Bulandra – Maximilian – Storin, cu sediul în Piaţa Senatului. În cadrul acestei asociaţii, Lucia Sturdza-Bulandra – deşi singura femeie – avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare. Au întocmit un repertoriu valoros, au atras regizori şi actori de prestigiu, în frunte cu Maria Ventura de la Comedia Franceză din Paris.

În 1911 arhitectul Grigore Cerchez a proiectat edificiul Sălii Comedia,
ridicată în partea sudică a fostului domeniu Ghica. Clădirea cuprindea sala de
spectacole propriu-zisă, un restaurant şi, la subsol, un varieteu.
Compania „Marioara Voiculescu - Bulandra” s-a instalat în Sala
Comedia în septembrie 1915. Cât timp soţii Bulandra au jucat aici, în diverse
formaţii, teatrul a purtat numele „Regina Maria”. Marioara Voiculescu,
Marioara Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Aura Buzescu, Ion Manolescu,
Tony Bulandra au apărut într-un repertoriu divers, în care coexistau piese
precum Învierea după Tolstoi, Dama cu camelii de Dumas-fiul, Tosca de
Sardou, Gioconda de d’Annunzio, Strigoii de Ibsen. La sfârşitul stagiunii 1915-
1916, Compania „Marioara Voiculescu - Bulandra” s-a destrămat.
Teatrul a continuat activitatea sub conducerea soților Bulandra.
Compania Bulandra şi-a susţinut spectacolele pe scena Sălii Comedia în
perioada 1918-1929. În acea perioadă, soţilor Bulandra li s-au alăturat, ca
asociaţi, Ion Manolescu, Velimir Maximilian şi Gheorghe Storin.

Ghidul prezintă planul sălii așa cum era în 1923.

După:
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Lucia_Sturdza-Bulandra;
http://www.artline.ro/Foto-Teatrul_Regina_Maria-3862-2.html;
http://www.istoriaartei.ro/resources/files/Lucian_Sinigaglia___SALA_COMEDIA_comunicare.pdf

PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(IV)

INSTITUȚII DE CULTURĂ ÎN BUCUREȘTI
ATENEUL ROMÂN
Este o sală de concerte construită pe un teren aparținând familiei Văcăreștilor. Construcția a început în 1886 cu fonduri adunate prin subscripție publică, sub îndemnul„Dați un leu pentru Ateneu”, după proiectele arhitectului francez Albert Galleron. Clădirea este precedată de un peristil, adică o galerie interioară sprijinită pe șase coloane ionice. Sub peristil se află medalioanele unor domnitori importanți ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Regele Carol I, Vasile Lupu și Matei Basarab. Construcția se termină cu o cupolă, bogat decorată. În interior se află o frescă gigant de 70m cu o lățime de 3m aparținând pictorului Costin Petrescu cu scene din istoria României.
În fața Ateneului se află statuia lui Mihai Eminescu aparținând sculptorului Gheorghe Anghel. Sala cuprinde astăzi 600 locuri la parter și 52 loji.
Ghidul prezintă planul sălii așa cum era în 1923.

TEATRUL NAȚIONAL
1834 – Ia fiinţă Societatea Filarmonică la iniţiativa lui Ion Heliade Rădulescu şi Ion Câmpineanu;
1836 – Societatea Filarmonică cumpără Hanul Câmpinencii pentru a construi clădirea Teatrului Naţional;
1840 – Domnitorul Alexandru Ghica aprobă proiectul;
1845 – Este ales planul arhitectului vienez Heft; clădirea, construită în stil baroc, va exista până în anul 1944, când va fi bombardată de către nazişti.
Construcția teatrului a durat până în 1852. Primul dirtector Costache Caragiale.
Prima reprezentație cu piesa „Zoe sau un amor românesc. (dec. 1852)
(după http://www.tnb.ro/index.php?page=istoric-tnb )
Ghidul prezintă planul sălii așa cum era în 1923.


Interiorul sălii Teatrului Național
OPERA ROMÂNĂ
Trupa lirică bucureșteană s-a lansat la 8 mai 1885, prezentând progresiv un repertoriu din ce în ce mai bogat și mai ales. La început, compania prezenta mai ales din opere italiene și franceze de mare popularitate, dar și vodeviluri, respectiv opere comice din creația națională, în care au apărut pe scena bucureșteană primele mari voci românești.
Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, instituționalizarea și deci înființarea Operei Române ca instituție finanțată de la buget s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu.
Ghidul prezintă planul sălii așa cum era în 1923.

După construcția noii clădiri a Operei Române în 1953 în clădirea operei a funcționat TEATRUL DE OPERETĂ.
De această clădire este legat numele tenorului Ion Dacian „prințul operetei românești din secolul XX.
http://www.youtube.com/watch?v=G4xtnN-WBG4
Această clădire numai există.

PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(III)

ALTE INDUSTRII BUCUREȘTENE
Industria producătoare de materiale de construcții este prezentată în ghid cu un număr mare de fabrici de cărămidă, var, ipsos, ciment și carton asfaltat.
„Enciclopedia României” 1938 volumul III ne vorbește despre „Materiale de construcție de origină pământoasă” (pag.881)
„Fabricarea și întrebuințarea materialelor de construcție datează din timpurile cele mai vechi, începând odată cu primele așezări omenești. În tehnica acestor așezări, în tehnica căilor de comunicații și în tehnica răsboiului , aceste material joacă un rol de căpetenie. Pietrele natural de construcție, împreună cu lemnul varul și lutul, au format la noi în țară din timpuri imemorabile elementele esențiale ale construcțiunilor. Tot din timpuri imemorabile sunt fabricate și întrebuințate în regiuniel noastre vasele de lut arse, după cum ne dovedesc resturile găsite în așezările preistorice din țara noastră”
„O atenție s'a dat însă dela început, construcțiilor domnești sau celor de folos obștesc, în deosebi bisericilor și mânăstirilor, cari nu mai sunt din lemn, ci din piatră solidă și cărămidă. Cele mai vechi construcțiuni din cărămidă rămase dela începuturile de viață de stat românească sunt: biserica domnească din Argeș în Țara Românească, monument splendid de cărămidă îmbinată cu piatră; iar în Moldova, 50 de ani mai târziu, bisericile lui Alexandru cel Bun.”
„Sporadic, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar întâiele industrii mecanizate de material de construcții, în primul rând industria mecanică a cărămizilor (1855). Se fabrică un material de construcții noui, a căror nevoie este resimțită odată cu lucrările importante de construcții ce încep a se realize, precum: căi ferate (de care țara este complet lipsită), șosele, poduri, edificii de tot felul, etc.
Între aceste material sunt aglomeranții hidraulici: varul hidraulic (1876-1878) și mai târziu cimentul Portland (1890), precum și cărămizile refractare, cari mai înainte erau importate în cantități apreciabile.”
„Începuturile mecanizării în industria cărămizilor le găsim pe la 1855 la București, când se vorbește despre fabrica de cărămidă cu mașini a Serdarului Filipescu; la 1865 se instalează tot acolo «fabrica sistematică» de cărămidă Max Tonola; iar în 1878 se termină fabrica Gergely, cu primul cuptor circular. În anul 1881 «Societatea Română de Construcțiuni și Lucrări Publice» construiește de asemenea în București, la Ciurel pe Dâmbovița, o fabrică sistematică de cărămidă (ing. N. Cutzarida), iar la 1887 «Societatea de Bazalt artificial și de Ceramică» dela Cotroceni construiește un cuptor circular și un malaxor pentru fasonatul mecanic al cărămizilor.”
În ghid apare o reclamă a unui birou tehnic care oferă „Prese de Cărămizi și Instalațiuni complecte de Cărămidării” (notate cu x)

În secolul XIX-lea își face apariția un material de construcție care de atunci a devenit de neînlocuit , un element profund atașat civilizației urbane cimentul.
„Cimentul Portland, cel mai însemnat dintre aglomerații hidraulici, este produsul obținut prin arderea până la vitrificare a unor amestecuri de calcare și argilă, omogenizate înainte de ardere fie în stare de pulbere (procedeul uscat) fie de pastă cu 36-40% apă (procedeul umed). Produsul rezultat din ardere poartă denumirea de klinker; acesta , măcinat împreună cu un adios de 2-3% gips pentru regularea timpului de priză și transformat într'o pulbere fină, constitue cimentul.”
„Cimentul Portland este un produs relative recent. Numele de Portland îl întâlnim într'un patent englez din 1824; produsul astfel denumit nu era ars până la vitrificare, fiind mai mult un fel de var hidraulic.
Cimentul ars până la vitrificare , așa cum îl cunoaștem noi astăzi , începe în 1844.”
Prima fabrică de ciment ia ființă, între 1889-1890 la Brăila, datorită inginerului Ioan Cantacuzino.
Iată situația industriei de ciment în 1915 (Enciclopedia României vol III pag.901)

În 1912 s-a înfințat în București fabrica de ciment lângă halta Titan de către o societate românească în frunte cu Wladimir de Herfa. Fabrica era dotată cu un cuptor rotativ de 2,5 m diametru și o lungime de 50m, cu o producție de 100 tone pe zi, cu mori moderne de tip Solo (procedeul uscat)


Fabrica de ciment Titan București
(astăzi nu mai există)

Happy new year 2011! with new year song 31-12-2010

PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI”(II)

CONSIDERAȚII DESPRE INDUSTRIA BUCUREȘTIULUI 1923
Din „Enciclopedia României” vol. III Cap. 19. „Industrializarea României” pag. 801
se pot trage învățăminte importante asupra dezvoltării României din punct de vedere industrial valabile și pentru capitala București.
„Desvoltarea industrială a României a avut loc în trecut și continuă și astăzi sub impulsul a doi factori fundamentali. Un prim factor, material, determinat de forțele economice însăși ale țării: materii prime și generatori de energie de o extraordinară bogăție; apoi un al doilea factor, ideologic, ce rezidă în ideia - forță de naționalism și autarhie economică. Aceasta ,- încadrată fenomenului de linie seculară al descentralizării industriale în linia capitalistă mondială, sub forma industrializării tinerelor țări agrare, - a dat și industrializării noastre un avânt de mare putere.
Vom vedea în ce măsură ceilalți factori de producție –munca și capitalul - au contribuit de asemenea la industrializarea noastră și în sfârșit, întrucât debușeul – pe care știința economică îl alătură azi ca cel de al patrulea factor de producție – a fost la nivelul efortului producției industriale.
Dar stadiul industrializării noastre, numai sub unghiul parțial al rezultatelor contribuției cantitative la care am ajuns, datorită contribuției celor patru factori economici de mai sus, n'ar fi complet, dacă nu am privi lucrurile și din alte puncte de vedere, - covârșitor de importante pentru momentul și climatul economic, social și național actual, - și anume:
1.gradul de eficiență economică realizat de industrie, sub raportul cantitativ, calitativ și al prețurilor fabricatelor;
2. măsura în care utilajul industrial de azi satisface cerințele apărării naționale;
3. contribuția muncii și capitalurilor românești în sectorul industrialismului nostru.”

Situația industriei României (Enciclopedia României vol. III pag.813)

Se consideră o fabrică dacă avea peste 10 lucrători calificați sau să utilizeze peste 20 CP. Cele sub acești parametrii erau considerate ateliere de meserii și nu au fost înregistrate în lucrare.
Cerința de mașini și utilaje a Bucureștiului la nivelul anului 1923 constă din:
-mașini si unelte pentru prelucrarea lemnului;
-motoare, locomobile, semisatbile;
-instalații pentru fabrici de cherestea și tâmplarie mecanică;
-prese de căramizi si instalații complete pentru cărămidării;
-linii căi ferate inguste, locomotive si trucuri (vagoane);
-transmisii prin curele, roți, lagăre, cuplaje.
necesar era acoperit numai in mică măsură de producția internă.
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie şi materiale de construcţii. Bucureştiul anului 1923 se prezenta ca un oraş în plină dezvoltare cu o dinamică economică şi edilitară remarcabilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre creşterea populaţiei: de la 280.000 locuitori (1900), 450.000 locuitori (1920), la 560.000 locuitori (1930). Gheorge Potra arata că: "farmecul Bucureştilor de altădată a rezultat din felul cum s-au accentuat şi dezvoltat anumite instituţii caracteristice. Astfel pâlcurile de păduri interioare şi exterioare ale oraşului au devenit grădini publice, locuri de divertisment pentru locuitori".
La 1864 apare un atelier, cu acoperiş şi macarale de lemn, care va deveni turnătoria belgianului Louis Lematre. (astăzi Timpuri Noi)
Acesta a obţinut concesionarea turnării greutăţilor şi măsurilor, care până atunci se realizau în mod diferit de diferiţi producători.
În 1877 elvetinul Erhard Wolf a înfințat o fabrică numită "Metalurgia E. Wolf" pentru fabrcația focoaselor, care avea şi turnătorie. La început aceasta realiza piese din bronz şi alamă, iar mai târziu şi piese din fontă. Între anii 1900-1910 fabrica se dezvoltă prin fabricaţia de construcţii metalice, ferme de fier, rezervoare şi cazane cu abur.


Fabrica WolfÎn 1882 s-a infintat o turnătorie şi un atelier mecanic care s-au numit "Chiriac & fii" şi apoi "D.Voina - Maşini şi turnătorie" (astăzi "Aversa" SA)
În 1887 s-au infintat "Atelierele CFR Griviţa", reparaţii material rulant. Uzina "Vulcan" a fost fondată în 1904 ca o ramură a companiei austriece "Maschinen und Waggonbau Fabriks Aktiengesellschaft în Simmering"
Profilul iniţial a fost de producere de instalaţii complete pentru rafinării, locomotive cu abur, vagoane-cisternă, instalaţii de tăiere cu abur pentru lemn şi metal, cazane cu abur. Aceste instalaţii complexe aveau în componenţă multe piese turnate, din fontă sau din alte metale şi aliaje realizate în fabrică. În 1906 "Vulcan" a obţinut "Medalia de aur" şi "Diplomă de onoare" la Târgul Internaţional din Bucureşti.
În 1908 se constitue "Fabrica de maşini Vulcan" cu capital românesc şi străin.
Între anii 1910-1916 compania îşi dublează profitul, iar în 1911 se fac primele exporturi în Serbia, Turcia şi Bulgaria şi începe producerea de echipament termo- mecanic.
În 1912 fabrica avea 400 de muncitori, 10% funcţionari şi dispunea de 14% din capitalul investit în industria prelucrătoare de metal. După 1918 se constată o masivă venire în Bucureşti de meşteri din Transilvania şi Banat. Aceştia au creat noi cadre de muncitori calificaţi, prin forma cea mai utilizată atunci ucenicia la locul de muncă, sau şcoală
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie și materiale de construcții. Aceste fabrici cu capital privat erau în general bine organizate, cu un personal calificat şi disciplinat.
Fabricile erau în general integrate, produsele se executau în întregime în interiorul lor. Structura fabricilor era compusă din ateliere: debitare, forjă, turnătorie, cazangerie, prelucrări mecanice şi montaj.
Fiecare dintre aceste fabrici dispunea de uzină electrică proprie, care asigura necesarul pentru consumul propriu: iluminat şi mici acţionari electrice. Nu putem trece în această perioadă peste începuturile unei firme devenită mai târziu un pilon de bază a industriei bucureştene.
La 3 august 1921 s-a înfiinţat firma "Malaxa" -"Prima societate pentru construcţii de maşini" creaţie a inginerului român Nicolae Malaxa (1884-1965), pe care a condus-o direct, devenind în scurt timp de la un atelier modest de reparat material ruant, la o întreprindere europeană.
În anul 1923, Malaxa îşi extinde atelierul, construind din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan.
În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa construieşte fabrica de ţevi din oţel fără sudură (fosta Uzină Republica), care era la acea vreme cea mai modernă fabrica de tuburi laminate din Europa, aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare "Stiefel". Printre alte realizări în sectorul metalurgic se numără: oţelăria şi turnătoriile. Utilarea acestur investiţii din sectoarele calde s-a făcut cu cele mai moderne utilaje (cuptoare Siemens Martin şi electrice) şi au fost folosite cele mai moderne tehnologii ale timpului.


FABRICA MALAXA