VEVERIȚELE DIN PARCUL CAROL I

Parcul Carol I (fost Libertății) parcul copilăriei și adolescenței mele

O carte recomandată de Lev Nicolaevici Tolstoi

Când ai un scriitor preferat îi recitești din când în când lucrările mai importante. Așa că recitind „Război și Pace” am întâlnit la un moment dat fragmentul:                            „Aghiotantul ieşi în ceardac, după prinţul Andrei, şi-l pofti la o mică gustare. Peste vreo jumătate de ceas, prinţul Andrei fu chemat iarăşi la Kutuzov. Îl găsi răsturnat într-un jilţ şi cu aceeaşi tunică, descheiată. În mână ţinea o carte franţuzească, pe care la intrarea prinţului Andrei o puse deoparte, după ce vârî un cuţit drept semn între file; era Les chevaliers du Cygne opera doamnei de Genlis, cum citi prinţul Andrei pe copertă.” (Cap.XVI, pag. 543) 

Mânat de curiozitatea izvorâtă din experiența și automatismul în căutarea surselor bibliografice, dobândite în cei peste 30 de ani de cercetare științifică,  am căutat în bibliotecile electronice această carte și amănunte legate de autoarea ei. Am găsit-o în Biblioteca Națională a Franței electronică - http:// www.bnf.fr.

Stéphanie Félicité du Crest de Saint-Aubin contesă de Genlis prin căsătorie (1746-1830) a fost o scriitoare franceză. I-a plăcut să  se manifeste ca o fată romantică și să-și pună în practică mai multe talente, din care pentru două a avut o înclinație deosebită: dansul și cântatul la harpă. Pe lângă acestea a acumulat cunoștințe enciclopedice privind: istoria, literatura, științele naturale, filozofia, religia, educația, artele plastice, echitația și gătitul. Toate aceste cunoștințe acumulate au fost canalizate spre arta de a învăța pe alții. Astfel s-a ocupat de educația tineretului din familia de Orleans. În timpul Revoluției de la 1789 a părăsit Franța cu o mare parte din marea nobilime. A scris peste 80 de cărți: romane, piese de teatru, cărți educative, memorii etc. Toate aceste cărți au avut o valoare medie fără ca acestea să se ridice la un nivel care să le permită supraviețuirea  în marea cultură franceză. Cantitatea a învins calitatea.

„Les chevaliers du cygne, ou La Cour de Chalemagne ” („Cavalerii lebedei sau Curtea lui Carol cel Mare) a apărut în 1795 în trei volume. Cavalerii lebedei erau numiți astfel după lebăda însemnul heraldic de pe scut.  Madame de Genlis informează cititorul că a scris această carte în scopul de a ajuta Franța să iasă din catastrofa Revoluției Franceze. Autoarea a ales curtea lui Carol cel Mare ca un exemplu de fapte mari efectuate de femei și bărbați din trecut. „Nu am dorit să restabilesc spiritul cavalerilor, dar am crezut că generozitatea, umanismul, loialitatea vechilor cavaleri consolidează mai bine o republică decât principiile lui Marat și Robespierre.” (Prefață la vol. I pag.XVI) Trecutul eroic, ilustrat în cele 1200 de pagini, servește pentru a ilumina calea prezentului, prin faptele virtuoase efectuate de mari bărbați și mai ales de mari personalități feminine din trecut. Lucrarea a avut succes apărând în 6 ediții: 1795, 1797, 1799, 1805, 1811, 1825. În traducere engleză lucrarea  a apărut în 1797.                                                                                                           În vremea Războiului Patriotic de salvare a Rusiei  de invazia lui Napoleon (1812)  meritul îi revine Feldmareșalului prinț Mihail Ilarionovici Golnișcev- Kutuzov. Tolstoi îi asociază acestuia, prin o frumoasă figură de stil, spiritul eroic, de cavalerism și loialitate, ce se desprinde din lectura cărții „Cavalerii lebedei” lectură pe care o face eroul însuși în teatrul de război.

Președintele Herbert Hoover despre profesia de inginer

Herbert Clarck Hoover (1874-1964) s-a născut în West Branch (statul Michigan SUA) ca fiu al unui fierar. Rămas orfan de la vârsta de 10 ani a fost crescut de un unchi în Iowa și în Oregon. A făcut studii de inginerie minieră la Universitatea Stanford Palo Alto California (1891-1895). Se căsătorește cu Lou Henry (1874-1944) geolog cu care s-a cunoscut în facultate. Lucrează la minele din Australia și apoi la Biroul de Mine din China. În 1912 cei doi traduc din limba latină în engleză lucrarea clasică a savantului german Georgius Agricola (Georg Bauer) despre mine și metalurgie „De Re Metallica libri XII” apărută în 1556. Traducerea soților Hoover a fost tipărită la Londra în „The Mining Magazine”. Intră în politică obținând posturi ministeriale la agricultură și apoi Secretar al Comerțului. (1921-1928). Ales în 1928, cel de al 31-lea Președinte al SUA din partea Partidului Republican. Mandatul său se suprapune cu marea criză economică din 1929-1933. Pe fondul crizei Hoover pierde următoarele alegeri în favoarea unui rival democrat, cunoscutul Franklin Roosevelt. Revine în politică când este numit de președintele Truman în 1947 în fruntea  „Comisiei de reformă a ministerelor”.

Aceiași funcție a îndeplinit-o și în timpul președintelui Eisenhower. Moare la vârsta de 90 de ani. Din voluminoasa publicistică a celui numit „Marele Inginer” am selecționat din articolul „Engineering as a Profession („Ingineria ca o profesie”) ” scris  în „Engineer's Week” în anul 1954 două fragmente ilustrative:                   

„Ingineria .. este o mare profesiune. Este fascinaţia de a vedea cum o mare plăsmuire a imaginaţiei se transformă cu ajutorul ştiinţei într-un plan pe hârtie. Apoi, să se materializeze în piatră, metal sau energie. După aceea să creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru oameni. Ca apoi să ducă la creşterea standardului de viaţă şi la sporirea confortului. Acesta este înaltul privilegiu al inginerului."             

„Marea răspundere a inginerului, în comparație cu oameni de alte profesii -  este că lucrările sale sunt deschise, în care toți le poate vedea. Faptele sale, pas cu pas, sunt în esență puternice. El nu poate îngropa greșelile lui în mormânt ca doctorii. El nu le poate susține, cu aer nevinovat, să dea vina pe judecător ca avocații. El nu poate, ca arhitecții, să-și acopere eșecurile cu arbori și viță de vie. El nu poate, la fel ca politicienii, să-și ascundă neajunsurile, dând vina pe opoziție în speranța că oamenii vor uita. Inginerul, pur și simplu, nu  poate nega ce a făcut. Dacă lucrările sale nu funcționează, el este al naibii de vinovat "

„This is exactly why I Decided to go into engineering.” („Tocmai de aceea am decis să intru în inginerie.”) este concluzia unei tinere americance scrisă pe blogul său despre cele scrise de Herbert Hoover și relatate mai sus, la care subscriu.  

Lou Henry și Herbert Clarck Hoover traducătorii „De Re Metallica” de G. Agricola

După:                                                                                                                                                          - http://www.hooverassociation.org/hoover/speeches/engineering_as_a_profession.php;          - http://engineered.typepad.com/thoughts_on_business_engi/2012/11/herbert-hoover-on-engineering.html.

ROSTOPASCA

Rostopasca, „doctorul“ hepatitelor

Rostopasca, negelariţa, iarba de negi, buruiana sfântă sau crucea voinicului este o plantă medicinală cunoscută şi folosită pentru proprietăţile ei antitusive, citostatice şi antibacteriene.

În fitoterapie se folosesc ramurile şi tulpinile tinere ale plantei. Preparatele naturale din rostopască acţionează cu succes în cazul afecţiunilor hepatice (hepatită acută şi cronică, ciroză), în cazul afecţiunilor gastrice, combat cancerul de stomac, distrug viermii intestinali. De asemenea, principiile active din rostopască acţionează în tusea spastică, în astmul bronşic şi în stimularea respiraţiei, reduc presiunea arterială, combat angina pectorală, tahicardia, arteroscleroza cerebrală şi insuficienţa cardiacă.

Totodată, diminuează tonusul musculaturii intestinale, bronhiale şi uterine, acţionează ca sedativ şi narcotic asupra centrilor nervoşi, dar au efecte foarte bune în tratamentul tuberculozei pielii şi al cancerului de piele, în cicatrizarea şi necrozarea pecinginelor, rănilor, eczemelor, bubelor dulci, bătăturilor, herpesului, calviţiei şi psoriazisului.

Trebuie avut în vedere însă faptul că sucul de rostopască este toxic din cauza alcaloizilor pe care îi conţine şi trebuie utilizat numai după normele stabilite. Aşadar, folosit în exces, poate provoca iritarea tubului digestiv, băşicarea gurii, arsuri în gât, greţuri, vomă, congestie pulmonară, ameţeli, halucinaţii, delir şi moarte. O doză de 50-60 de grame de plantă verde poate ucide un câine. Dacă aveţi asemenea tulburări, luaţi de urgenţă laxative, vomitive, cărbune activ, lapte dulce, ceaiuri de nalbă, seminţe de in şi faceţi frecţii cu alcool.

În fitoterapie, rostopasca este utilizată sub forma diferitelor preparate, cu rol în tratarea unui spectru larg de afecţiuni:

- infuzie dintr-o linguriţă rasă de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 5-10 minute, se strecoară şi se ia câte o lingură la intervale de 3 ore, într-o singură zi, evitând excesul şi supradozarea, care pot provoca intoxicaţii. Are efecte în tulburări gastrice şi duodenale şi în afecţiuni biliare. Acţionează şi în tusea spastică şi convulsivă, în angina pectorală, tahicardie, insuficienţă cardiacă, arterită. Dacă durerile continuă, se continuă tratamentul şi a doua zi;

- vin diuretic, preparat din 15 grame de rădăcini uscate şi măcinate, peste care se toarnă un litru de vin alb fierbinte; se consumă câte un păhărel de 50 ml dimineaţa;

- infuzie din două linguriţe de herba uscată şi măcinată la 200 ml de apă clocotită; se infuzează 10-12 ore, se strecoară şi se pun 3-5 comprese pe zi, cu efecte în tratarea negilor, bătăturilor şi psoriazisului, un remediu frecvent utilizat în popor;

- tinctură din două linguriţe de herba uscată în 100 ml de alcool de 70 de grade; se lasă la macerat 3-4 zile, se strecoară şi se utilizează ca frecţii contra mătreţii, a muşcăturilor de şerpi şi înţepăturilor de insecte;

- sucul din frunze proaspete se aplică pe pleoapele ochilor, către colţuri, având efecte în eliminarea durerilor, a senzaţiei de împăienjenire şi în revigorarea ochilor suprasolicitaţi şi obosiţi. Acţionează în cataractă, sângerări ale retinei şi dezlipirea de retină.

După: http://ziarullumina.ro/fitoterapie/rostopasca-doctorul-hepatitelor

SF.PAȘTI 2015

Tuturor prietenilor mei, care citesc acest blog și prietenilor lor, urarea tradițională creștină: Hristos a înviat! sau cum spun, așa de frumos, țăranii din Maramureș:
Lăudați-L pe Iisus,
În veci, Amin!

Cărți de Sfintele Paști

Mi-am făcut cadou de Sf.Paști cărți pentru că acestea sunt dragi sufletului meu!
- „Laur” de Evgheni Vodolazkin la recomandarea unei stimate doamne;
- „Cald plat și aglomerat” de Thomas L. Friedman;
- „Pământul este plat” de Thomas L. Friedman.
Totul la un modest 50 RON, ca pentru pensionari.

Ora de Religie, între discernământ și renunțare

Ora de Religie, între discernământ și renunțare

Autor: † ÎPS Varsanufie • Rubrica: Permanenţe • Mar 2015  

„Nimeni nu mai neagă faptul că lumea de astăzi este într-o schimbare alertă și, cu toate că mijloacele de comunicare s-au dezvoltat uimitor, omul devine din ce în ce mai singur. Foarte mulți dintre oameni, mai ales dintre cei tineri, nu mai găsesc repere reale după care să se ghideze, nu mai au modele vii pe care să le urmeze. Totul este într-o continuă mișcare, dar, din păcate, și devalorizare. Sunt date la o parte valorile adevărate, renunțându-se la ele, iar în locul lor îl preiau antivalorile: minciuna, vulgaritatea, corupția, incultura etc. Filosoful martir Mircea Vulcănescu afirma că: „Educația… trebuie să creeze nu specialiști, ci oameni. Oameni de nădejde, adică oameni pe care să te poți bizui la încercare, adică oameni întregi, în stare să facă față nevoilor și durerii.” (Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la „Cristerion”, Editura Humanitas, București, 2003, p. 335). Ora de Religie are tocmai această datorie de a reașeza valorile la adevărata lor scară și, mai ales, de a-i repune pe tineri într-o raportare sinceră la valori. Studiul Religiei în școală nu poate să nu îl ajute pe copil să valorifice existența așa cum e firesc; până la un anumit punct se suprapune cu educația generală a copilului, cu buna lui creștere.

Secularizarea lumii a dus de la nepăsare față de religie, la o aversiune pătimașă împotriva acesteia. Se discută tot mai mult (de cele mai multe ori fără discernământul cuvenit) despre rostul orei de Religie în învățământul românesc. Este sau nu necesar ca elevul să studieze religia în școală? Problema aceasta cu siguranță nu este una nouă pentru societatea românească. Iată ce scria acum 57 de ani cunoscutul critic literar, George Călinescu, apărând „păstrarea celor două ore de religie la gimnaziul unic și în cursul inferior și a orei săptămânale de la cursul superior”: „Această religie trebuie s-o cultivăm în școli. Căci ea e izvorul iubirii de familie umană; fără deosebire de neam și confesie, al spiritului de muncă și jertfă, al răbdării față de necazurile vieții în nădejdea mântuirii. Nu cunosc instituție mai venerabilă decât Biserica. Ea, de la ivirea poporului nostru în istorie, a ținut de atâtea ori locul șubredelor întocmiri
politice și a conjurat cu crucea întinsă furtunile… Să nu o slăbim tocmai în era democrată” (George Călinescu, Religia în școli, în „Națiunea”, anul II, nr.315, 10 aprilie 1947, p. 1; 3). Articolul poate fi recitit în Renașterea, editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, an XXVI, ianuarie 2015, nr. 1 (297), p. 5). Să trăiești într-un spațiu creștin prin excelență, însă tu să nu ai cunoștință despre creștinism, nu poate fi deloc un act de curaj, ci altceva. Ora de Religie oferă elevului pe de o parte cultura mărturisitoare necesară pentru a ști cine este în cadrul unei comunități, iar pe de altă parte, pune la îndemâna copilului și cultura generală, având consistente noțiuni nu doar de spiritualitate, ci și de istorie, artă, filosofie etc. Religia ține de identitatea ta ca ființă, dar și ca neam; nu poți, trăind într-o țară născută creștină, să te rupi, să te izolezi nici măcar cultural de gândirea creștină.

Trei fraţi, Nicolae Tonitza, 1920-1922, ulei pe carton.

Marele gânditor Nicolae Steinhardt susținea că învățătura creștină se se întemeiază pe două fundamente: deplina libertate a persoanei umane și întreaga răspundere în ziua Judecății. „Este fiecare liber să creadă ce vrea, să meargă pe calea pe care-l poartă inima și-l îndeamnă conștiința, urmând, firește a purta răspunderea alegerii făcute”. (Nicolae Steinhaardt, Dăruind vei dobândi, ediția a IV-a, îngrijită de Ioan Pintea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 217). A sădi Cuvântul lui Dumnezeu în inima copilului înseamnă a dărui acestuia libertatea primită de la Dumnezeu. Sigur că noi creștinii suntem o minoritate în cadrul omenirii, însă ca popor suntem creștini nu doar majoritar, ci mai ales ființial, de la nașterea noastră. Biserica, prin duhul iubirii jertfelnice și al filantropiei, este singura care mai poate da un suflu nou societății aflate într-un grav dezechilibru. Dumnezeu nu impune nimic cu forța, ci întotdeauna propune în chip
filatropic, ca un iubitor de oameni.

A afirma astăzi că religia și educația religioasă țin de domeniul trecutului, că Tradiția Bisericii e învechită, neavând loc într-o societate modernă, înseamnă a-ți refuza singur firescul vieții tale, înseamnă a încerca să-ți renegi trecutul și a arăta că vrei să renaști ca un om fără nicio rădăcină, lucru văzut și în ideologia comunismului ateist, care vedea în religie „opiumul popoarelor”. Astfel, Zoe Dumitrescu-Bușulenga afirma că: „Ne confruntăm cu o perfidă tehnică new-age-istă de extirpare a trecutului; ni se propune doar prezentul simplu, fără rădăcini și fără perspectivă.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Lumina crucificată, în „Scrisoare Duhovnicească”, Buletin de informații al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrala și de Nord, 5, 2001, p. 1).

Ora de Religie este cea care oferă elevului posibilitatea ieșirii din individualismul egoist, în care tot mai mulți ne găsim, și deschiderea către ceilalți. Este ora la care elevul nu doar că poate dialoga deschis și sincer, ci mai mult poate găsi și soluții de a ieși din orice criză existențială. Astfel nu se pune problema dacă renunțăm sau nu la ora de Religie, ci cum să facem ca ea să fie într-adevăr eficientă. Trebuie făcut tot efortul pentru a ridica ora de Religie la adevărata ei valoare; procesul paideic, de formare a copilului este un act de slujire și, de aceea, foarte important este cine îl face și cum îl face.

Același scriitor și reputat critic literar, George Călinescu, sublinia acest fapt, spunând: „Personal, am rezerve în ce privește conceperea învățământului religios în forma erudită, istorică și dogmatică. Erudiția aruncă o formă de răceală, iar ora de eligie o văd mai de grabă ca o pregătire spirituală. Profesorul meu, bătrânul părinte cu barba de martir, căruntă și rară și ochi clar albaștri, era așa de inocent, așa de serafic de blând, se lăsa cu atâta sfântă neprevedere victima fraudelor noastre, încât ceea ce pierdea profesorul câștiga duhovnicul. Îl iubeam și am rămas toți cu respectul Bisericii.” (George Călinescu, Religia în școli în „Națiunea”, an II, nr. 315, 10 aprilie 1947, p. 3). Ora de Religie trebuie să fie o oră vie, o oră a dialogului, o oră de trăire și nu una în care profesorul transmite un set de informații în chip scolastic, pe care apoi le evaluează mai mult sau mai puțin reușit. Ora de Religie răspunde nevoii copilului de a se deschide către celălalt și prin aceasta de a se deschide lui Dumnezeu. De vreme ce lumea de astăzi prin tot ceea ce face conduce omul către însingurare, îl izolează în individualismul egoist, singura materie de studiu din școală care poate promova deschiderea către celălalt și care îl ajută pe elev să crească în iubire, este Religia. Totul în lumea de astăzi este pus sub lupa incertitudinii, a nesiguranței și mai ales a lipsei de credință nu doar în Dumnezeu, ci și în celălalt, de aceea, ora de Religie trebuie, în chip real, să arate copilului care sunt certitudinile care niciodată nu se vor putea lua de la el: iubirea de Dumnezeu și de semeni, respectul față de părinți, respectul de sine, grija față de creația lui Dumnezeu etc. Datorită acestui fapt este foarte important cine predă Religia. Educația religioasă, și nu numai ea, suferă foarte mult prin resursa umană pe care o are, fiind foarte mulți profesori fără vocație, iar dintre cei buni, unii părăsind sistemul și din considerente pragmatice sau birocratice. De aceea cred că ar trebui mai puțin să ne punem întrebarea dacă este binevenită sau nu ora de Religie în școală, ci să încercăm cât ne stă în putință ca aceasta să devină lucrătoare, spre întărirea copiilor noștri, să ne străduim ca aceasta să devină cât mai eficientă în procesul de creștere sănătoasă a copiilor noștri.”

După: http://www.revistaclipa.com/…/ora-de-religie-intre-discerna…