VASSYLE: FĂURAR

miercuri, 20 februarie 2013

FĂURAR

În credința populară luna februarie este denumită „Faur” sau „Făurar” care vine de la o tradiție legată de anul agricol. Atunci când iarna este pe sfârșite, meșterii făurari din satele românești pregătesc uneltele de muncă pentru începerea muncilor agricole din primăvară. Astfel, de exemplu: se ascut sau se înlocuiesc brăzdarele de plug sau cuțitele prășitoarelor, hârlețul, coasa, secera sau furca. Luna februarie mai are o particularitate fiind mai scurtă, având 28 de zile sau 29 de zile în anii bisecți. Luna Făurar este deci ciuntită, are o infirmitate prin lipsa unor zile. Se crede că este o referință la zeul Hefaistos (numit și zeu făurar) și la handicapul său. În arta greacă zeul este reprezentat ca un meșteșugar purtând topor, clești, bonetă și tunică cu mâneci. Picioarele zeului sunt întoarse în afară ca un simbol al infirmității sale. În timpurile moderne, comentatorii acestor mituri au indicat posibilitatea de apariție a malformaţiilor tipice la fierari şi la alți metalurgi, din cauza expunerii lor la metale grele (plumb, arsenic, mercur), aflate în componența materialelor pe care le prelucrau. Astfel, otrăvirea cu arsenic (prezent ca un element de impuritate în cupru), de obicei, dă naştere la o blocare nervoasă, cu o slăbire a musculaturii, urmată de o paralizie a mușchilor inferiori. Astfel se explică științific infirmitatea zeului Hefaistos.

Un comentariu:

Mihai22 februarie 2013 la 03:34
Nu februarie este ciuntita, ci "celelalte", "ingrasate"! Daca vorbim de "luni", fazele Lunii se succed la 28 de zile (fix 4 saptamani). Probabil, cifra 13 era fatidica inca din antichitate!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CITATE NICOLAE IORGA

"Poporul nostru a crezut că dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău.

Şi atunci a creat pe mama dracului!"

"Numai întoarcerea noastră către trecut ne dă forţa faptelor de azi."

" Profesor îţi este orice om de la care poţi să înveţi ceva."

"Lemn bun, lemn rău - aceeaşi cenuşă. Dar nu aceeaşi flacără."

"Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului."

"Natura îţi dă zilnic exemplul de a trăi."

" Viteazul priveşte pericolul, cutezătorul îl caută, nebunul nu-l vede."

ISTORIA ŞI INGINERIA METALELOR

„Istoria sa îşi are originea în primele etape ale civilizaţiei umane, se pierde în tradiţiile sale mitologice ea nu-şi arată originea decât prin povestiri vagi şi obscure. De când metalele au fost cunoscute de către om printr-o descoperire întâmplătoare, dar fără îndoială, solicitat de nevoi dar şi de curiozitate el a făcut rapid progrese în tratamentul acestor materiale.

Miturile şi Biblia ne-au arătat în egală măsură forjori şi turnători: Brăzdarul de plug nu este în acest sens decât o grosieră imagine a lui Dumnezeu întipărită în metal”

La greci unde toate invenţiile utile se leagă de teogonie, nu este surprinzător să găseşti o doctrină religioasă fondată pe originea şi utilizarea metalelor, la fel cum există o doctrină religioasă fondată pe cultura grâului. Metalele nu pot fi un instrument de civilizaţie la fel de eficace ca şi grâul? Este pământul însuşi, este Rhea la care grecii raportează această binefacere din cea mai îndepărtată antichitate, ei stabilesc în Frigia un cult în onoarea acestei zeiţe „doică a metalelor”

Dr. J. Percy: „Tratat complet de metalurgie” Introducere Volum I - Paris 1864

"Ingineria .. este o mare profesiune. Este fascinaţia de a vedea cum o mare plăsmuire a imaginaţiei se transformă cu ajutorul ştiinţei într-un plan pe hârtie. Ca apoi, să se materializeze în piatră, metal sau energie. Ca apoi să creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru oameni. Ca apoi să ducă la creşterea standardului de viaţă şi la sporirea confortului. Acesta este înaltul privilegiu al inginerului."

Herbert Hoover (1874 – 1964) Inginer minier

Preşedinte al SUA in perioada 1929 – 1933.

ION GHICA „SCRISORI CĂTRE VASILE ALECSANDRI”

„Când am început a înţelege cele ce se petrec în lume, intrase de curând în cursul timpului un secol nou, secolul al XIX-lea, secol mare şi luminos între toate, menit a schimba faţa lucrurilor pe pământ, de la apus la răsărit; secol care a adus cu dânsul o civilizaţiune cu totul şi cu totul nouă, nebănuită şi nevisată de timpii anteriori; civilizaţiune ieşită din descoperirile ştiinţifice datorite geniului omenesc, care a dat râurilor, mărilor şi oceanelor vapoarele, a înzestrat continentele cu drumuri-de-fier, a luminat pământul cu gaz şi cu scânteia electrică, ne-a dăruit telegrafia, telefonia şi fotografia; prin mecanică şi prin chimie a transformat toate artele şi măiestriile, a însutit şi înmiit producţiunea şi a rădicat pe om din robie şi din apăsare la egalitate şi libertate; a văzut renăscând ca din cenuşe state nouă ca Grecia, ca Belgia, România, Serbia şi Bulgaria. Secolul acesta a văzut la lucru atâţia oameni de geniu, cari s-au ilustrat în ştiinţe, în arte şi în litere, pe Humboldt, pe Cuvier şi pe Arago; pe Goethe, pe Byron şi pe Victor Hugo; pe Beethoven, pe Meyerbeer, pe Rossini şi pe Wagner; pe Watt, pe Franklin şi pe Pasteur.

Pe la anul 1821 tunul încetase d-a răsuna în Europa; el îşi produsese efectul: deşteptase naţionalităţile, una câte una, din amorţeala în care erau căzute de secoli, şi România scăpa din ghearele fanarioţilor.”