FLORI DE SFÂNTA MARIA MARE

LIMBA ROMÂNĂ

"Sarmana limba romaneasca! Nu mai este cum ar fi trebuit sa fie, o planta cultivata! A ajuns o buruiana salbatica!... Multe vanturi au batut-o! Odata o batea vantul frantuzesc; apoi o bate vantul nemtesc: noroc ca mai are radacini adanci, altminteri i s-ar starpi soiul. Si ar fi pacat de ea fiindca (nu ca o laud eu), ingrijita, cu flori frumoase si ce rod sanatos ar da aceasta voinica buruiana dispretuita, cu care de veacuri s-a hranit sufletul unui intreg neam de oameni! Care cum se scoala astazi o calca-n picioare si, drept ingrijire, chip si seama, si spre pastrare, o oparesc cu cerneala de scris si de tipar; si ea rabda, tinandu-si ascunsa puterea de viata in radacinile-i adanci, cat si-o mai putea-o tine si acolo; caci si acolo a-nceput s-o prigoneasca si s-o ajunga soarta rea prin asa-numitele "metode moderne".

                                                                                ION  LUCA  CARAGIALE

După:https://www.facebook.com/pages/Gramatica-NE-Omoara/148582968503857

„ALCHIMIA SAU PERIOADA IPOTETICĂ A ISTORIEI METALELOR” (I)

FLORI NOI DE IULIE

SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN cel MARE (III)

VASILE ALECSANDRI
„Imn lui Ştefan cel Mare”
cântat la serbarea junimii academice dată în
memoria acestui domn la mănăstirea Putna,
în 15/27 august 1871.

La poalele Carpaţilor,
Sub vechiul tău mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O! Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.

Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu braţele
Vitejilor români.
Cu drag privindu-ţi patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ.

În cer apune soarele
Stingând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
În veci tu nu apui!
Prin negura trecutului,
O! soare-nvingător.
Lumini cu raze splendide,
Prezent şi viitor.

În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai unirea Daciei
Cu-o turmă ş-un păstor;
O! mare umbră-eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu.

În poalele Carpaţilor,
La vechiul tău mormânt,
Toţi în genunchi, o! Ştefane,
Depunem jurământ:
"Un gând s-avem în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Ş-al patriei amor!"

După: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/imnstefan.php

MIHAI EMINESCU

POEZIA LUI EMINESCU

 de Alexandru Vlahuță

 Tot mai citesc măiastra-ți carte,

 Deși ți-o știu pe dinafară:

 Parcă urmând șirul de slove,

 Ce-a tale gânduri seamănară,

 Mă duc tot mai afund cu mintea

 În lumile de frumuseți,

 Ce-au izvorât, eterni luceferi,

 Din noaptea tristei tale vieți...

 Și te-nțeleg te simț aproape:

 Cu-aceeași suferință-n față,

 Cu ochii gânditori și galeși,

 Satul de trudnica-ți viață.

 A, nu mă mir că ți se dete

 O zodie atât de tristă,

 Că, zbuciumat de-atâtea patimi,

 Râvnești pe cei ce nu există,

 Și că potop de negre gânduri

 Se strâng și ți se zbat sub frunte:

 Pe veci întunecații nouri

 Sunt frații vârfului de munte!

 O, dacă geniul, ce scoase,

 Că din adâncul unei mari,

 Din fundul inimii zdrobite,

 Comoara asta de cântări,

 Nu te-ar fi ars zvâcnindu-ți tâmpla

 De flăcările năbușite,

 Ce-ți luminau ale gândirii

 Împărații nețărmurite,

 Și de-ar fi fost lăsat prin lume

 Să treci că orice om de rând,

 Ce lesne-ai fi pus frâu durerii

 Și răzvrătitului tău gând!

 Și cât de fără de pasare

 Ai fi privit atunci la toate

 Mizeriile-n cari lumea

 Ursită-i pururea să-noate!

 Dar ți-a fost dat să fii deasupra

 Acestor inimi seci și strimte.

 Și tu să-nduri toată durerea

 Pe care lumea n-o mai simte.

 Să plângi tu plânsul tuturora...

 Din zbuciumul eternei lupte.

 Să smulgi fulgerătoare versuri,

 Bucăți din inima ta rupte...

 S-aprinzi în bolta vremii aștri

 Din zborul tristului tău gând...

 Văpaie!... Ce-o să-i pese lumii

 Că tu te mistui luminând? 

După:http://poezii.ro-versuri.ro/Lui-Eminescu-poezie-Alexandru-Vlahuta.html

 

HRISTOS S-A INALTAT !( Paula Seling - Asa vorbeste Domnul Slavei )