CARTE VECHE: „ISTORIA BISERICII ROMÂNEȘTI ȘI A VIEȚII RELIGIOASE A ROMÂNILOR” DE NICOLAE IORGA (VI)

În vremurile tulburi ale anului1451 Constantinopolul amenințat de turcii lui Mohamed al II-lea Patriarhul Grigorie Mammas care ținea la unirea cu Roma a plecat.

Mitropolitul unit al Kievului, cardinalul Isidor a venit să proclame din nou unirea cu Roma „înverșunând și mai rău plebea mândră a Bizanțului împotriva dușmanilor și a pângăritorilor ortodoxiei străbune. Mulți chemau în gura mare, ca liberatori, pe Turci, cari și intrară, după un asediu mai lung, în orașul împărătesc la 28 maiu 1453.”

Pe plaiurile moldave în 1451 Mitropolitul Damian a murit. Domnul țării Bogdan tatăl lui Ștefan cel Mare „alese pe un Român,- am crede chiar pe un fiu de boier, o rudă de Voevod, căci prea mare e înrâurirea lui în toate afacerile, supt Domnii cari urmează. Teoctist era un om învățat, care a dat un mare avânt culturii slavone în Moldova, gonite acum din vetrele ei balcanice”.

Un Patriarh Nicodim se întâlnește la Ohrida în 1452. De la el se ceru pentru Teoctist, în împrejurări care nu se pot statornici mai sugur, nici pe bază de cronici, nici pe bază documentară, întărirea care nu putu să zăbovească.” Teoctist a păstorit Moldova până în 1477 fiind înhumat la Putna.

„Pe Ștefan însă, fiul acelui Bogdan, jertfit fără știința lui, Teoctist îl primi cu cea mai mare bucurie, în fruntea boierilor țerii, la locul zis Direptate, -unde se ucideau osândiții- atunci el veni cu ceata sa biruitoare să-și iea în stăpânire Suceava, ca o moștenire părintească.”

Clerul moldovenesc avea în fruntea sa pe: Mitropolitul Sucevei, pe episcopul de Roman sau de „Târgul-de Jos” Tarsie și pe egumeni: Teodor de al Bistrița, Ioasaf din Neamț, Anastasie din Moldovița și Stahie din Probota. Mitropoliile, sau Mitropolia și episcopia, își aveau daniile de pământuri și scutirile, drepturile de judecată, întocmai cum la aveau și mânăstirile. Un alt mitropolit care a slujit în timpul lui Ștefan cel Mare a fost Gheorghie, „Gheorghie cel bătrân” a murit în 1510 după ce-l înmormântase pe ”marele Domn”.

„În ultimele săptămâni ale anului 1479 și cele d'intâiu luni ale anului 1480, până în Maiu, Ștefan făcea să se așeze lespezi de marmură, frumos lucrate, pe locurile unde odihniau sau erau socotiți că trbuie să se odihnească înaintașii săi, Domni ai Moldovei: Bogdan-cel-Bătrân (sau cel Vechiu), lțcu, Roman, Ștefan-cel Bătrân, numiți toți «strămoși» ai săi, precum și Bogdan fratele și tovarășul de cârmuire puțin timp al lui Alexandru-cel-Bun” Ștefan a înființat o nouă episcopie cea a Rădăuților pe care a înzestrat-o cu multe danii. Dania din 1490 mai are o însemnătate. ”va trebui să rămâie nestrămutată pentru toate timpurile, neputând să fie schimbată, nu numai, cum se zicea în astfel de împrejurări, de către urmașii ce ar fi să aibă, din neamul său sau de sânge străin, dar și «de Mitropoliți», ceia ce nu s'a mai spus niciodată.”

Mânăstirea Putnei

„Analele Moldovei, redactate de călugări din mănăstirea Putna, cari legau însemnările lor de acelea făcute mai de mult în Bistrița lui Alexandru-cel-Bun, mărturisesc că zidirea locașului lor s'a început la 4 Iunie, - după alte versiuni 10 sau 20 Iulie – 1466. Se lucră multă vreme la dânsa și numai după biruința asupra Tătarilor, la 3 Septembre 1469, se făcu sfințirea, fiind de față întreg clerul moldovenesc.

După:http://manastiribucovina.romaniaexplorer.com/page_manastirea_putna.html

„În forma ei de la început însă, mănăstirea trebuie să se fi înfățișat mai mică și mult mai simplă, - fiind și cea d'intâiu încercare a lui Ștefan, ca ziditor de asemenea locașuri. Un pridvor îngust, în care se intra, nu prin păretele din față, ci prin cel din dreapta, străbătut de o ușă joasă având cadru gotic de linii care se taie între ele în unghiuri drepte la capete, iar în mijloc se apropie unele de altele prin salturi în zigzag, printr'un șir de mici arcuri. Ușa goticămai mare, cu linii care se încoardă pentru a se atinge în sus, într'o întâlnire de ogivă ruptă. Tinda a femeilor, umbroasă în culori întunecate, de albastru și vânăt mai ales. Un naos mai larg, având la dreapta și la stânga strane. Un altar încheind crucea pe care o alcătuiește întreaga zidire. Pe afară ferestruici în același stil ca și ușa de intrare. Contraforturi, răzimători de piatră aparentă, une ori smălțuită verde și galben, care alternează cu piatra, scoțând în relief firide ce se întind de obiceiu într'o singură desfășurare dela temelia de piatră până subt streașina de șindrilă ridicată sus și aplecată pentru scurgerea ușoară a ploilor dese prin aceste văi de Carpați.” „Un puternic turn de clopotniță ridicat din mijlocul zidului de împrejmuire, are aceleași podoabe de piatră săpată.”

„«Maistori» din Ardeal, Sași, din școala celor care lucraseră biserica lui Ioan Hunyady la Sântimre ori biserica dela Feleac, lângă Cluj, în epoca lui Matiaș Corvinul, dăduseră Moldovei această nouă podoabă de artă”

După:http://manastiribucovina.romaniaexplorer.com/page_manastirea_voronet.html

Intrarea în mânăstirea Voroneț

Autorul postării, la mânăstirile Putna și Voroneț în 1972

„În părțile de sus ale țerii, Ștefan clădi, la 1488, mânăstirea Voronețului, pe locul unde a fost umila chilie de lemn a sihastrului Daniil, și apoi la 1471mănăstirea de lemn a egumenului Misail……. biserica dela Pătrăuți, din 1487, aceia dela Sânt' Ilie în margenea Sucevei, dela Bădăuți lângă Rădăuți, dela Reuseni…. pe locul unde fusese ucis tatăl său, Bogdan- Vodă, pomenesc biruinți pe care le cunoaștem.”

„Lista bisericilor construite în secolele XV și XVI” după: „Istoria arhitecturii românești” de arh. Grigore Ionescu -„Cartea Românească” -București 1937.

Caracteristicile stilului moldovenesc de construcție a bisericilor după:„Istoria arhitecturii românești” de arh. Grigore Ionescu -„Cartea Românească” -București 1937

ÎNTÂLNIRI ANIVERSARE (II)

Vechiul local al Politehnicii unde am învățat

40 DE ANI DE LA TERMINAREA FACULTĂȚII

În Aula Facultății de Știința și Ingineria Materialelor, pe 27.05.2011, a avut loc Adunarea Solemnă consacrată aniversării a 40 de ani de la terminarea facultății. Au fost întâlniri emoționante cu unii din profesorii noștri, care au rămas alături de noi, colegele și colegii din acei ani frumoși ai studenției.

Prezidiul Adunării format din: prof. univ.dr. ing. Bane Marin (coleg și principal organizator), prof. univ.dr. ing. Lavrentie Sofronie (șef de catedră în timpul studenției noastre), prof. univ.dr. ing. Florea Oprea (Decan al Facultății, în timpul studenției noastre), prof. univ.dr. ing. Silvia Vacu (atât de atașată de studenți, dar exigentă la examene)

Rugăciunea Solemnă pentru Profesorii și Colegii care nu mai sunt, rostită de Părintele Greco - Catolic Simion Mesaroș (colegul nostru)

Din nou în băncile Facultății

Colegii și profesorii participanți

Colegii de grupă

La masa festivă

Profesorul Sofronie (83 ani), soția sa și câțiva dintre foștii lui studenți

ÎNTÂLNIRI ANIVERSARE (I)

LICEUL GHEORGHE SINCAI

(Scurt istoric)

În toamna anului 1890 în cadrul Liceului Matei Basarab, datorită numărului mare de elevi, s-au creat două clase divizionare (I şi II gimnaziu) ce au fost mutate într-o clădire situată în curtea bisericii Sfântu Gheorghe Vechi. În toamna anului 1891, prin raportul nr. 105 din 25 octombrie trimis la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, directorul Liceului Matei Basarab, arătând că pentru clasa a III de gimnaziu are un numar mare de elevi, solicita înfiinţarea unei a treia clase divizionare. Solicitarea a fost aprobată de către ministrul Gh. Dem. Teodorescu. La doar câteva săptămâni s-a solicitat înfiinţarea unei a patra clase divizionare cu elevi de clasa IV gimnaziu. Cum între timp în funcţia de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice fusese numit Petru Poni, acesta a respins solicitarea directorului. În anul următor, ministru este numit Take Ionescu. Profitând de această nouă schimbare prof. Zossima Demarat directorul Liceului Matei Basarab face un nou raport prin care solicita înfiinţarea celei de a patra clase divizionare. Ministrul este favorabil solicitării directorului, dar îi comunică faptul că Ministerul nu poate asigura salariile noilor profesori până la 1 aprilie 1893 deoarece sumele respective nu fuseseră prevăzute în buget. Din acel moment se creează un grup de iniţiativă care strânge un număr de profesori dispuşi să profeseze fără nicio plată până în aprilie 1893. În urma întocmirii listei cu profesorii voluntari se face un raport către Minister care în final va avea ca efect decretul regal de înfiinţare a Gimnaziului Clasic Gheorghe Şincai. În 1919, sub conducerea directorului Gheorghe Nedioglu, Gimnaziul Clasic devine Liceu. Construcția actualului sediu începe in 1924. Până în anul 1928-anul în care liceul s-a mutat în noua clădire – nu era construită decât aripa dinspre bulevardul Ion I. C. Brătianu (azi Dimitrie Cantemir). La propunerea Ministerului Învățământului și Culturii, prezidiul marii Adunări Naționale prin decretul nr. 257/1956 a autorizat ca Școala Medie nr. 20 din București să poarte din nou numele de Gheorghe Șincai. După :http://www.gheorghesincai.ro/

CAROL I Prin grația lui Dumnezeu si voința națională, Rege al României. La toți de față și viitori, sănătate. Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor și Instrucțiunei Publice sub nr. 2515; Văzând jurnalul Consiliului de Miniștri sub nr. 12 din 3 decembrie 1892; Am decretat si decretăm: Art. I. Se aprobă ca din actualele patru clase divizionare complete pe lângă Liceul "Matei Basarab", instalate în vechiul local "Lazăr", să se constituie un al treilea gimnaziu clasic in Capitală, cu numirea: Gimnasiul clasic "George Șincai"'. Art. II si ultimul. Ministrul Nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor si Instrucțiunei Publice este însărcinat cu executarea acestui decret. Dat in București, la 8 decembrie 1892. MINISTRUL CULTELOR SI INSTRUCȚIUNEI PUBLICE TAKE IONESCU Nr. 3913 Monitorul Oficial nr. 204 din 13(25) decembrie 1892, pag. 5935

TAKE IONESCU (1858 -1922)
MINISTRU LA CULTELOR ȘI INSTRUCȚIUNEI PUBLICE ÎNTRE 1891-1895 în cabinetul conservator al lui Lascăr Catargiu, artizanul înființării liceului

„PURTAȚI-VA BINE PUI DE ROMÂNI ȘI NU UITATI SI PRE SINCAI”

Gheorghe Șincai (1754 - 1816) a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al ȘcoliiArdelene. Gheorghe Șincai s-a născut la 28 februarie 1754, la Râciu de Câmpie, azi Șincai,în actualul județ Mureș. Familia Șincai se trăgea din satul Șinca Veche, din județul Brașov. A studiat î în Colegiul Reformat din Târgu Mureș, apoi la Cluj, Bistrița, Blaj, Viena și la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide”de la Roma.

Ca director al învățământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuție fundamentală în acțiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae(Viena, 1780). A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice și contribuind la întemeierea unui număr impresionant de școli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300). În anul 1784 a fost numit director general al școlilor românești unite din întreaga Transilvanie. În scopuri didactice, a tradus și a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica șiCatehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi. În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu: Hronica românilor și a maimultor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese. Gheorghe Șincai s-a stins din viață la 2 noiembrie 1816.

LA 45 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI

PLANUL ȘI GHIDUL ORAȘULUI BUCUREȘTI (XIII)

Bucureștiul anului 1923 se prezenta ca un oraș în plină dezvoltare, cu o dinamică economică și edilitară remarcabilă. Același lucru se poate spune și despre creșterea populației de la 280.000 locuitori (1900), la 450.000 locuitori (1920), după cum spun datele din Enciclopedia României vol. I și III -Editura Imprimeria Națională 1939.

Este interesantă o privire asupra organizării în teritoriu a Poliției Capitalei.

Din înșiruirea unităților în teritoriul orașului, evidențiate în GHID, se constată o bună acoperire, un caracter uniform, din punct de vedere amplasare, pe străzi și cartiere.
pagina 2.

Fiecare planșă din GHID are marcate circumscripțiile de poliție

aferente străzilor reprezentate.

Câteva posturi de pompieri sunt astăzi în aceleași locuri.

ASISTENȚA MEDICALĂ ÎN BUCUREȘTI 1923

Multe din aceste spitale funcționează și astăzi la același adrese.

O primă concluzie a unui nespecialist, asistența medicală din Bucureștiul Capitala României Mari, în raport cu numărul populației, era bine reprezentată în teritoriu, ca număr de unități raportate la populația urbană și a comunelor suburbane, pe filiera dispensar - policlinică-spital.

VECHI TEHNOLOGII METALURGICE

„VECHI TEHNOLOGII METALURGICE: Transformarea bronzului de clopote în bronz pentru turnarea tunurilor”

Fragmente din articolul meu apărut în „Revista de turnătorie” nr. 3-4 din 2011

Introducere În timpul revoluţiei franceze din 1789, noile autorități au luat multiple măsuri pentru a apăra ţara de atacurile coaliţiei statelor,în frunte cu Anglia,care intenţionau să înlăture regimul republican. În acest sens Comitetul de Salvare Publică organul conducător executiv al acestei ţări a luat unele măsuri de dezvoltare a producţiei de armament, în special tunuri, confecţionate din fontă, oţel şi bronz prin procedeele de turnare şi forjare. În acest sens au fost înfinţate comisii formate din cei mai buni savanţi de care dispunea Franţa în acel moment, savanţi care au trecut de partea revoluţiei. Marele savant Lavoisier făcând parte din nobilime a fost executat. Din comisia de supraveghere a fabricării tunurilor au făcut parte cetăţenii: Hassenfrantz, Monge şi Perrier. „În 18 Pluviôse , anul doi al Republicii (6 februarie 1793) Comitetul de Salvare Publică a hotărât: 1.Descrierea tuturor procedeelor utilizate în fabricarea tunurilor, descriere însoţită de gravuri care reprezintă planurile şi detaliile tuturor părţilor de fabricaţie. 2. Gaspard Monge va fi însărcinat cu această descriere. 3. Cheltuielile pentru această activitate ocazională, vor fi plătite din sumele puse la dispoziţia comisiei de arme şi pulberi.” [1] Gaspard Monge (1746 -1818) a fost un matematician francez a cărui operă considerabilă a cuprins: geometria descriptivă, analiza infinitezimală şi geometria analitică. A fost membru al Academiei de Științe a Franței și al Institutului Franței. El este considerat părintele geometriei descriptive. Monge a fost un republican convins, participant activ la Revoluția franceză din 1789, membru al Clubului Iacobinilor, a îndeplinit la un moment dat funcția de ministru al marinei. În această prezentare, ne vom opri asupra a două probleme referitoare la fabricația tunurilor abordate de Gaspard Monge: - Aliajul cupru staniu, necesar realizării bronzului pentru tunuri; - Metoda de separare a cuprului din aliajul de clopote. Iată cum descria Gaspard Monge necesitatea realizării prin turnare a tunurilor de bronz: „Am văzut că fierul forjat este din toate metalele cel mai propice pentru confecţionarea gurilor de foc, însă sunt dificultăţi de execuţie care au împiedicat această utilizare, că am fost forţaţi să recurgem la fierul turnat, mai puţin în serviciul marinei. Puţina tenacitate a acestui metal turnat cere ca să se dea pieselor grosimi şi greutăţi considerabile, în serviciul terestru, transportarea lor devine adesea imposibilă, întotdeauna foarte dificilă; în lipsa fierului forjat, a trebuit utilizat cuprul a cărei tenacitate este mult mai mare decât a fierului turnat. Însă pentru că în stare pură cuprul este moale, el nu poate rezista mult timp la compresiunea bilelor care sapă inima piesei şi o deformează prompt, există obligaţia de aliere cu staniu, care îi dă duritate. Această operaţie îl face mai casant şi duce la pierderea tenacităţii, dar într-o anumită proporţie de staniu, există un punct care trebuie să fie atins şi nu trebuie depăşită, o anumită cantitate, iar experienţa a dus la compoziţia cea mai avantajoasă, care este formată din zece părţi de cupru şi o parte de staniu. Acest aliaj se numeşte bronz. Turnătoriile de bronz sunt însoţite de cuptoare unde se tratează separat cele două metale care intră în compoziţia aliajului. Imensa cantitate de metal de clopote care este la dispoziţia Republicii poate fi considerată ca o mină bogată în bronz, abundenţă, care prezintă resurse superioare acelor de care dispun duşmanii reuniţi. Staniul fiind mai fuzibil decât cuprul, având proprietatea de a se oxida mai uşor, este clar că dacă se pun cele două metale simultan în cuptorul cu reverber, staniul se topeşte mult timp înainte de cupru, se oxidează o parte şi se volatilizează altă parte, înainte de topirea cuprului, rezultând pierderi de metal, iar bronzul nu va fi la marca respectivă. Pentru a face un aliaj cupru staniu se introduce cupru în cuptorul cu reverber, se aşteaptă să fie în plină topire şi apoi se aruncă staniul; acest metal fiind mai uşor decât cuprul, va pluti dacă nu se are în vedere să fie bine amestecat. Pentru aceasta se agită baia cu o prăjină de lemn verde, care până la aprindere produce o agitare care conduce la amestecul celor două metale. Se plimbă prăjina în toată masa de metal, pentru ca amestecul să se producă uniform în toată masa de topitură. Acesta face să se obţină o bună gură de foc după turnare.”

Metoda separării cuprului din aliajul de clopote Calitatea principală care se cere aliajului din care se toarnă clopotele este de a fi sonor; pentru aceasta este necesar să aibă o mare rigiditate. Această calitate se poate obține printr-un aliaj de cupru cu aproximativ 25% staniu. În cazul realizării tunurilor prin turnare, acest aliaj este foarte fragil, pentru că trebuie să aibă o anumită tenacitate pentru a rezista exploziei pulberii,. În acest caz acest aliaj nu se poate utiliza la confecționarea pieselor de artilerie. În figura 1 sunt evidențiate proprietățile mecanice superioare ale bronzului pentru turnarea gurilor de foc, față de bronzul pentru turnarea clopotelor.

Autorul prezintă două variante tehnologice de valorificare a deșeurilor de clopote (fig.2) la turnarea tunurilor: „Va trebui să adăugăm cupru pur, sau să extragem staniul, de o manieră încât să rămână în compoziție o cantitate de staniu nu mai mult de a zecea parte din cea de cupru.” În prima variantă, din cele două, pentru a fabrica aliajul pentru tunuri, din metalul de clopote, se adaugă un pic mai mult decât greutatea cuprului din aliaj. Este o metodă a diluării conţinutului de staniu printr-un exces de cupru. „Acest procedeu dă naștere la un enorm consum de cupru, însă nu atrage de la metalul clopotelor părțile mai avantajoase, acest metal nu poate fi privit ca o mină abundentă de cupru și nu va putea deveni în întregime utilă apărării Republicii când va avea staniul separat, însă va aduce înapoi cuprul care intră în compoziția sa la o stare de puritate care va permite să se utilizeze la întrebuințări variate.” Topirea metalului de clopote se face într-un cuptor cu reverber, însă dacă se ţine în baie un timp suficient, expus acţiunii aerului, staniul care se găseşte în aliaj se disipă încet, în parte se volatilizează, în parte se oxidează, în sfârşit cuprul rămâne singur pe fundul băii cuptorului; însă din cauza marii cantităţi de staniu conţinută în metalul de clopote, acest procedeu devine costisitor; pe de altă parte necesită o pierdere de timp care trebuie evitată. Pentru aceasta, se începe prin a pune metalul de clopote într-un cuptor cu reverber cu vatră plată, atunci când metalul devine roşu şi începe să se înmoaie, se separă cu o rangă de fier numită ringard [2], se întinde pe toată suprafaţa vetrei, se mişcă în continuare, pentru a prezenta un mare număr de suprafeţe la aer, pentru că el se oxidează cu uşurinţă. Dacă câteva părţi se topesc, se agită cu ranga, se separă, ca să ia oxigenul din atmosfera cuptorului, ele pierd puţin cu puţin din lichiditatea lor; se continuă aceste operaţii până când tot metalul va fi transformat într-o materie brună, aproape în stare pulverulentă, însă care este un amestec de oxid de staniu, oxid de cupru şi de cupru neoxidat. Această ultimă parte de metal este încă fuzibilă; ea poate să se topească la temperatura existentă în cuptor, dar fiind divizată în mici particule, acestea, separate unele de altele, prin porţiuni oxidate, nu se vor reuni, se adună în baie. Această porţie de metal a suferit un înalt grad de afinare, pentru că staniul are o afinitate mai mare pentru oxigen decât cuprul, este printre primele metale care se oxidează, rămâne cu atât mai puţin o parte care nu a suferit oxidare. După această operaţie, se pune metalul de clopote într-un alt cuptor cu reverber cu vatră plată, se face topirea, însă se acoperă baia pe toată suprafaţa, protejând-o cu jumătate din greutatea de oxid obţinut prin operaţia precedentă; apoi se amestecă puternic şi rapid în toată masa, până când metalul în baie va fi în contact într-un mare număr de puncte cu materialul adăugat care îl acoperă. Părţile de cupru neoxidat care se găsesc în masa protejată intră în fuziune, agitarea duce la atingerea de către acestea a suprafeţei băii; ele se reunesc aici; însă, pentru că ele au abandonat deja o parte din staniul cu care erau aliate, măresc proporţia de cupru care se găseşte în masa topiturii. Ceea ce contribuie mai mult la afinarea acestui volum de metal este proporţia de cupru oxidat care abandonează oxigenul pentru a-l transmite părţilor de staniu; aceasta produce două efecte: rămânerea în masa de metal a cuprului pur fără staniu şi de retragerea din baie a unei părţi din staniul care alterează conţinutul aliajului dorit. În această operaţie, este importantă realizarea unei temperaturi ridicate, astfel ca baia să fie foarte fluidă, că să piardă cât mai puţin posibil cupru prin oxidare. Dacă în operaţia de separare, se are în vedere obţinerea cuprului pur, se continuă afinarea prin procedeele cunoscute şi descrise; însă, dacă se are ca obiectiv bronzul pentru gurile de foc, de îndată ce metalul este afinat puţin dincolo de ceea ce convine acestui obiect, se poate turna în saumons. [3]( cochilă în formă de prismă) Se adună diferite lingouri de acelaşi titlu (proporție de staniu). Se face încercarea fiecărei clase şi se reglează cantitatea de metal de clopote pe care trebuie să o adăugăm pe chintal, pentru a realiza aici proporţia de staniu pe care trebuie să-o conţină aliajul pentru fabricarea tunurilor. Pentru conducerea acestei operaţii cu multă economie, trebuie nu mai puţin de două cuptoare cu reverber destinate, unul pentru oxidarea metalului de clopote , altul pentru rafinare construite la distanţă apropiată, unul lângă altul, încălzite în acelaşi timp, ca pe măsură ce oxidul s-a format în primul, trebuie adus în celălalt, fără să se răcească. Pe suprafaţa băii care este protejată pentru păstrarea lichidităţii, lipirea se face mai bine, operaţia de afinare este mult mai rapidă şi mai economică. Se are în vedere în dozare că este aproape imposibil ca tot cuprul , atât cel oxidat şi neoxidat, care se găseşte în oxidul care ecranează metalul de clopote în fuziune, poate fi purtat să atingă suprafaţa băii şi de a se reuni în masă. Rămâne întotdeauna o cantitate notabilă, amestecată cu zguri şi deci se poate de asemenea scoate un folos, fie făcând să condenseze într-un mic cuptor cu reverber, fie prin spălare după ce au fost pisate, mărunțite. Cu privire la ceea ce rămâne după una sau alta din aceste operaţii, este un amestec de oxid de cupru, de zinc şi în principal de staniu, se poate trece într-un cuptor gen cubilou cu câteva materiale zgurificabile. Astfel carbonul din cuptor înlătură oxigenul, însă rămâne pe fundul creuzetului un aliaj casant, din diferite metale albe, care poate fi destinat confecţionării unui mare număr de obiecte, care nu cer proprietăți de elasticitate.

Considerații științifice Elementele grupelor 1…10 ale sistemului periodic, elementele din perioadele mari, grupele 13,14,15, lantanidele şi actinoidele sunt metale. Metalele sunt alcătuite din atomi care conţin un număr mic de electroni pe ultimul strat electronic. Datorită acestei structuri atomii metalelor au energie de ionizare mică şi afinitate pentru electroni mică, adică atomii metalelor se caracterizează prin valori mici ale electronegativităţii relative. Comportarea chimică a atomilor de metal se caracterizează prin tendinţa de a ceda electroni (de a se oxida) şi de a se transforma în cationi metalici, manifestând caracter reducător: [4] Capacitatea atomilor metalici de a se transforma în ioni este diferită şi se exprimă prin valoarea potenţialului standard de oxidare, E_ox⁰ . În tabele este de obicei prezentat potenţialul standard de reducere a metalelor care este egal şi de semn contrar cu potenţialul standard de oxidare. După valoarea potenţialului standard metalele se pot clasifica în metale comune şi în metale nobile:

Li,K, Ba,	...,Fe, Ni, Sn, Pb...	H	Cu, Ag, Sb, Hg,	…..Pt, Au
metale comune (active)			metale nobile (pasive)
E0, redM	< 0	0	> 0

În cazul prezentat, tehnologia din secolul al XVIII-lea se bazează pe capacitatea mai ridicată de oxidare a staniului față de cupru. În acest fel se realizează cele trei deziderate urmărite de tehnologie: - scăderea conținutului de staniu din bronzul de clopote de la aproximativ 25% la 9-10% cât este necesar pentru bronzul utilizat la turnarea gurilor de foc prin oxidarea intensă a staniului; - reducerea oxizilor de cupru formați la retopirea bronzului de clopote; - recuperarea rezidiurilor de cupru, zinc și mai ales de staniu, aflate sub formă de oxizi, prin reducerea lor cu carbonul într-un cuptor separat. Rezultă un aliaj fără proprietăți mecanice deosebite, necesar pentru unele obiecte casnice. (căni, farfurii, castroane etc.)

Bibliografie: 1.Monge Gaspard- „Description de l'art de fabriquer des canons”-Paris – An 2 de la République Française–http:// www.bnf.fr.;
2.Landrin M.-„Dictionnaire de minéralogie,de géologie et de métallurgie”, pag.423 – Paris,1856,–http:// www.bnf.fr.; 
3.Ibid. pag.431; 
 4. „Chimie generală”- http://chimiegenerala.3x.ro/Capitolul2/Curs/c2_7.htm; 
 5.Suciu Valeria, Suciu Marcel Valeriu -„Studiul materialelor” Pag.173 – Editura „Fair Partners”,2008;
 6.„Clopote - Istorie şi contemporanitate", Pag. 297- Editura „Nauka"- Моsсova,1985.