„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.1-3 din 1926

Din nou despre campania turcă a lui Ioan de Hunedoara în 1448.

„Expediția nefericită a lui Ioan de Hunedoara contra turcilor în 1448 a fost cunoscută cu multe neclarități. În fapt, în afara unei scrisori a eroului român în serviciul regatului Ungariei, scrisoare datată în 8 decembrie, cuprinsă în corespondența episcopului umanist Jean de la Zredna,  nu erau decât mărturiile cronicilor scrise cu mult după eveniment, precum cea a ungurului Thurócz, istoricul regelui Matei, fiul lui Ioan Corvin, sau a bizantinului Chalcondylas, fără a vorbi despre câteva rânduri pierdute în marea compilație a polonezului Dulgosz. Ca de obicei, informațiile din surse otomane sunt vagi și exagerate.” „Un erudit sârb Mișa Kostitci, a găsit o scrisoare din Raguza (republică maritimă din evul mediu, actualul Dubrovnik din Croația) care se concentrează asupra celei de a doua bătălie din Kosovo.” „Autorul scrisorii nu este cunoscut. M. Kostitci amintește cronica raguzană a lui Resti, care o prezintă ca apropiată de despotul sârb și care este neutră, ceea ce se explică prin atitudinea sa după bătălie, prin a spune sultanului că Huniade a invadat Serbia, care a fost devastată fără consimțământul său. Iată cum sunt descrise compoziția și armamentul armatei antiotomane: „ea are în componență trupe speciale, soldați adevărați, un număr de 34000 cavaleri și 15000 de soldați pedeștrii, 8000 de unguri înarmați și hrăniți de conții lor, 3000 de moldoveni, 4000 de valahi ai prințului Vlad - un total de 72000 de războinici – în plus un contingent de 2000 de polonezi pedeștrii și 3000 de cavaleri, fără a mai socoti o multitudine din toate națiunile, fără un caracter militar bine pronunțat,  această mulțime de cruciați dominați de spiritul sfântului Ion din Capistran, (născut în 1386 la Capestrano în provincia l'Aquila - Italia a fost un călugăr franciscan, predicator al bibliei în Germania, Austria, Ungaria și Polonia numit „Sfântul predicator”, consilier și ambasador al papilor Martin V, Eugene IV, Nicolae V și Calixt III. A fost și un fervent partizan al luptei antiotomane. A fost alături de cei 15000 de mercenari ai lui Ioan de Hunedoara participând la înfrângerea turcilor de la Belgrad 1456. Moare în același an de ciumă.) căruia i se atribuie un rol decisiv 8 ani mai târziu sub zidurile Belgradului eliberat de turci. Se poate observa în antiteză cu sistemul de armată profesionistă înfrântă la Varna în 1444, Huniade a fost comandantul războinicilor români din cele trei provincii : Transilvania, Valahia și Moldova, care au format baza armatei, cu un  devotament orb care înlocuia armamentul, pregătirea militară, printr-o sete de martiriu, care depășea pe aceea a musulmanilor  de a câștiga, pentru a ajunge în paradis. Raguzanul admiră armatele creștine, lăncile lor lungi, bombardele lansând bulgări de piatră, plumb și fier.” „Expediția a fost destinată unui trist sfârșit.” Occidentul creștin l-a sprijinit prea puțin pe Ioan Huniade. „Atunci când Huniade l-a anunțat pe papă (Nicolae V) despre cruciada viitoare «contra dușmanilor numelui nostru creștin și a naturii însăși »  el nu a primit decât încurajări. Celui care vorbea despre cruciadele de odinioară, despre ceea ce s-a întâmplat în trecut, Nicolae V (Pe numele său Tomaso Parentuchelli născut în 1397 în  provincia  italiană Liguria, a fost episcop de Bologna. A fost ales papă sub numele de Nicolae al V-lea în 1447 și a militat pentru pacea între creștini. A creat biblioteca Vaticanului cea mai valoroasă colecție de manuscrise din literatura clasică. Abia după căderea Constantinopolului, a început să militeze pentru reluarea cruciadelor împotriva Imperiului otoman, fără a găsi sprijin la curțile regale din vestul Europei. A murit în 1455.) a continuat cu sfaturile sale de a avea răbdare: trebuia să-și întârzie plecarea în expediția antiotomană până anul viitor, căci pe moment Sfântul Scaun nu poate să-i dea nimic. Huniade protestează blând contra lentorii, pe care el nu este deloc dispus să o accepte.” Sârbii conduși de G. Brankovici (din motivele atât de bine explicate de  N. Iorga)  nu s-au implicat în cruciadă. Astfel înfrângerea militară nu a întârziat să apară.

Ioan de Hunedoara nu a fost numai un luptător și un fervent susținător al cruciadei antiotomane, ci și un promotor al extracției și prelucrării metalelor din Transilvania. Astfel în „Enciclopedia României 1938” în subcapitolul „Industria metalurgică” pag. 833 se spune: „În Ardeal exploatarea Ghelarului reîncepe sub domnia regelui Albert (1437-14530), ajungând la o desvoltare deosebită în timpul domniei voevodului român Ioan Corvinul și a fiului său - ajuns  rege al Ungariei - Matei. În această perioadă, cuptoarele vechi de pe timpul Romanilor au fost restaurate sau înlocuite cu altele mai înalte, în care suflarea aerului se făcea cu mai multă putere, prin foale acționate de roți hidraulice. Produsul acestor cuptoare erau însă tot lupele de fier moale, prelucrate fie la fața locului cu ciocane puse în mișcare hidraulic, fie în alte uzine de prelucrare.”

„Enciclopedia României” vol III cap.IX „Industria de Transformare- Industria Metalurgică” 
       pag. 833- Editura „Imprimeria Naţională” 1939;