miercuri, 21 decembrie 2011

„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.10-12/ 1925 (I)



BUCUREȘTIUL ANULUI  1857
În cele ce urmează voi prezenta impresiile socialistului german Ferdinand Lassalle despre orașul București înaintea Unirii Principatelor.  Ferdinand Lassalle a fost un om politic german, de origine evreiască,  de orientare socialistă și de asemenea scriitor. S-a născut la Breslau (astăzi Wroclaw Polonia ) și a murit în 1864 în Elveția. El a criticat liberalismul și a elaborat o „lege de bronz a salariilor”. După această lege, numită după aliajul dur și tenace utilizat la turnarea clopotelor bronzul, se spune  că salariul este cel care permite să hrănească muncitorul și familia sa, iar acesta să fie la  valoarea minimă a strictului necesar pentru traiul muncitorului și pentru continuarea producției.
„Ne-am făcut o impresie despre București a doua zi de la sosire, când am străbătut  străzile, adică  ceea ce se numesc aici străzi, o plimbare foarte dură. Eu nu am fost niciodată într-un oraș atât de ciudat, cu un caracter atât de surprinzător.  Încă de la prima vedere ești cuprins de mirare, ești lovit de contrastul flagrant, de nedescris  care se expune  ochiului unui vizitator. Confuzia domnește peste tot aici, fără excepție și fără a fi înțeleasă. Palate, șiruri de palate, o lungă și imensă istorie, construite în diverse stiluri, unele foarte bogate și pline de farmec, cu o arhitectură cu decorație abundentă, toate având mari curți înconjurătoare. Lângă aceste palate, sau în imediata lor apropiere,  grămezi de pietre, lemne, gropi cu moloz etc. În fața acestor palate nu  sunt reale străzi; cum nu există de obicei în București. Adeseori se întâmplă să existe, ca de exemplu în fața hotelului consulului general austriac, un lac mai mult sau mai puțin sec, în funcție de anotimp, cu băltoace de apă, la traversarea cărora îți faci cruce, sau toaleta completă după. Biserici nenumărate, cu domuri impunătoare ce urcă în spațiu.” „La București referitor la străzi nu vei întâlni o concepție de linie dreaptă. Totul este redus cam la o încurcătură de mătase răsucită, de mici pătrate, deschise fiecare unui test de orientare și asistat de firul Ariadnei care le desfide. Prințul Ghica susține un proiect de canalizare. Fiecare oraș din vestul Europei este alcătuit din  părți individuale, fiecare având o anumită fizionomie. Aici sunt fabricile, acolo cartierul financiar, acesta este cartierul aristocratic, acolo sunt străzile unde locuiesc muncitorii precum și periferiile. Această grijă pentru schimbarea condițiilor astfel încât să susțină un anumit aspect obișnuit al orașelor noastre este consecința dezvoltării lor istorice, unei creșteri lente și progresive dea lungul anilor. La București veți  putea găsi, nu are importanță unde, în afara mărețelor palate ale marilor boieri, mizerabile căsuțe dărăpănate, amenințând să se prăbușească, magnifice grădini, situate nu are importanță unde, în spatele palatelor marilor boieri. „În curtea mea poate face manevre un regiment”, o spune fără să exagereze o boieroaică, Doamna Slătineanu. Acest frumos hotel din cărămidă al consulului austriac este înalt de 8 picioare. O altă clădire înaltă este construită din lemn, cu zidărie pictată. Aceste mistere bucureștene mi-au fost explicate de consulul austriac. Am constatat și eu un perete din trestie. Chiria, spunea consulul austriac, era de 483 ducați, un preț enorm. Comerțul angro se desfășura pe strada Lipscani. Magazinele cu catifeaua roșie a mobilierului, cu lămpile numeroase care împrăștiau seara lumini roșiatice, astrale, cu inscripții în franceză și depozite în dezordine și standuri murdare. „Contrast” este cuvântul adesea folosit, în așa fel repetat încât a devenit lipsit de sens. Ceea ce este cu adevărat opus poate fi găsit aici. Am avut momente în care am crezut că mă găsesc la Bagdad.” „Landouri  foarte elegante cu vizitii și lachei în elegante livrele, adesea în culori țipătoare, cu locuitori care se deplasau pe jos, unii în veșminte europene, alți români bogați în jachete împodobite cu blană, o altă parte țărani cu sumane murdare și căciuli de blană neagă. Apoi sunt:  țigani, evrei, arnăuți încă cu fes roșu și grelele broderii de aur de pe scurtele lor (tip geacă), cu jambiere  aurite, pistoale enorme, cuțite lungi la centură cu mânere strălucitoare. Gândiți-vă că aici femeile, poartă în general  toalete elegante de la Paris, susținute de floarea tinereții lor, unele cu o tentă a expresiei fără vigoare, mulțimi de oameni obișnuiți, majoritatea  înveșmântați în alb, mereu pe drum, doamne elegante foarte frumoase, de toate genurile  arătându-și deschis originile romane. Trăsăturile caracteristice ale Bucureștiului sunt : pitorescul mulțimii sălbatice, dezordinea, haosul, acest ansamblu de clădiri, obiecte și persoane. Observând totul din viteza unui vehicul obișnuit aici, rulând pe străzi cu flagrante contraste de culori, forme și alte lucruri, în așa fel plasate unele lângă altele, fără legătură între ele, fără nicio fizionomie, însă întreg ansamblul creează impresia unui caleidoscop.  Am locuit într-un hotel recunoscut nu în ceea ce privește produsele alimentare, dar unde curățenia și cazarea sunt cele mai bune din București, Hôtel de Londres. Este o clădire impunătoare, construită din piatră, cu o fațadă elegantă. Masa „á la carte” este acceptabilă. Pentru alte preferințe există un restaurant bun la Hôtel de France, al cărui proprietar este un francez. Cele mai bune preparate din pește, legume excelente, preparate din paste făinoase, un vin autohton de 40 creițari, vândut de o gazdă musulmană și care poate fi catalogat printre cele mai bune vinuri de Burgundia. Nu cunosc oraș cu excepția Parisului care să se poată compara cu grădinile publice ale Bucureștiului. Mergând în Cișmigiu una din magnificele grădini din mijlocul orașului, având o imensă suprafață, cu peluze, iazuri, sălcii plângătoare, cafenele, un restaurant.  Acesta depășește Germania. În fiecare după amiază, s-a adunat lumea de la mare la mic la sunetele muzicii militare,  astăzi muzică austriacă, mâine românească, apoi turcească. ”


(VA URMA)
ARNĂUT


 

Un comentariu: