duminică, 30 octombrie 2011

ÎNCEPUTURILE METALELOR (III) Metalele cunoscute în antichitate


În introducerea la versiunea franceză a lucrării în 4 volume: „TRAITÉ COMPLET DE MÉTALLURGIE” de Dr. J. PERCY - PARIS 1864-1867, ing. E. PETITGAND și A. RONNA au întocmit o succintă, dar elevată istorie a obținerii și utilizării metalelor.  În cele ce urmează voi continua să prezint câteva fragmente semnificative referitoare la cele șapte metale cunoscute în antichitate: aur, argint, mercur, cupru, fier, staniu, plumb și la aliajele lor. Între paranteze am postat mici comentarii, menite să clarifice unele noțiuni din textul de bază.

 
AURUL
Aurul prin strălucirea sa, prin aspectul nealterat de trecerea timpului și prin utilizarea sa facilă, a fost  probabil primul dintre metale descoperit şi prelucrat. Oamenii l-au cules mai întâi din albia torenţilor, precum astăzi (în sec. al XIX-lea) în plasele americane, ei nu vor  întârzia să-l smulgă din sânul munţilor. Primele exploatări, după Agatharchides  (istoric și geograf grec care a trăit în secolul al doilea după Hristos), au avut loc în timpurile eroice ai primilor regi ai Egiptului; fapt confirmat de Artemiodor din Efes (geograf grec care a trăit acum 100 ani î.Hr.) în „Istoria Thebaidei”: ele erau situate în Egiptul superior, nu departe de Etiopia, la hotarele Arabiei. Aceste tradiţii sunt atestate de cărţile sfinte şi de textele cele mai vechi de la Homer la poetul Lucain.(Poet latin care a trăit între 39-65 autor al „Pharsale” o epopee a războiului civil între Cezar și Pompei în secolul I î.Hr.) Asirienii îl exploatează în profunzime.  Semiramis (o regină legendară din Asiria) a avut ridicate trei statui de aur în Babilon, din care una avea 40 de picioare (un picior=0,32m) înălţime şi cântărea 1000 talents. (talent  este o unitate antică de măsură a greutății astfel: un talant grec attic 26kg, roman 32,5 kg, egiptean 27 kg, babilonian 30,3 kg. Talantul greu utilizat în timpul Noului Testament avea 58,9 kg.)  În faţa acestor statui era o masă un altar din aur masiv de 40 picioare lungime şi 12 picioare lăţime, cântărind 50 talents. Regele Solomon a primit într-un singur an 666 talents de aur (mai mult de 27 tone). (Regele Solomon a primit într-un singur an 666 talents de aur (mai mult de 27 tone). („Vechiul Testament „Cartea a treia a Regilor, Capitol 10.14. Greutatea aurului care-i venea lui Solomon într-un singur an era de șase sute șaizeci și șase de talanți de aur) Aspectul casei din Liban era din aur pur, lux  de remarcat la acest rege strălucitor („Vechiul Testament „Cartea a treia a Regilor, Capitol 10.21- Și toate vasele făcute de Solomon erau de aur; cele de spălat erau de aur; toate vasele din Casa Pădurii Libanului erau de aur curat; de argint nu erau, căci argintul nu era luat in seamă in zilele lui Solomon.) unde evreii poartă lanţuri, brăţări, coroane şi mii de feluri de ornamente din aur fin. Minele cele mai productive de atunci erau din ţinutul Ophir. După Herodot rapsodul călător, fenicienii  înaintea sosirii în coloniile egiptene au construit în Grecia topitorii pentru purificarea aurului recoltat din insula Thasos şi din muntele Pangee din Macedonia.(după Tucidite, om politic  și istoric atenian cca 460-398 î.Hr.) Acestea erau cele mai vechi exploatări. În timpul lui Philip se raportau încă peste o mie de talents. (Diodor din Sicilia)  Phrigia era o fertilă mină de aur. Strabon spunea: “În subsolul ţării Abydenilor se găseşte oraşul Astyra posedând mine de aur astăzi epuizate” Amintirea regelui Midas din Phrygia se leagă de studiile din secolul nostru (al XIX-lea), acestea nu sunt obiecte de higienă ale acestui crai în Pactole care au fost  îmbogăţite cu paiete de aur cum spune poezia, fluviul care despică versanţii munţilor. În Colhida, unde după legendă a fost plasată Lâna de aur cucerită de argonauţi, cursurile de apă aveau aceleaşi proprietăţi ca la Pactole, era sub coastele munţilor, cuprinse în fundul pâraielor, de unde se culegeau părţi mai bogate în metal. Minele acestui ținut erau atât de productive încât a fost suficient pentru a justifica expediţia lui Phryxus şi multe alte afaceri. (Strabon). Sciţii după Herodot au pus cupele din aur pur în mormintele regilor lor.
Aurul era abundent în Roma împăraţilor. Pliniu (Gaius Plinius Secundus, 23-79, mai bine cunoscut sub numele de Pliniu cel Bătrân, a fost un autor antic şi filozof naturale de o anumită importanţă, care a scris „Naturalis Historia”, o enciclopedie în care Pliniu a colectat o mare parte din cunoştinţele timpului său. ) ne descrie că cei din preajma sa nu aveau frică să-şi orneze caii şi carele; Nero îşi potcovea caii săi favoriţi cu potcoave de aur.
Ceea ce pare exagerat adăugat acestor fapte  imaginate de cei din vechime, aurul a fost obişnuit în antichitate. El era simbolul soarelui, astrul suveran, principele focului.
ARGINTUL
Argintul a fost, fără îndoială, contemporanul aurului. Calităţile sale sunt apropiate acestuia din urmă, căci a fost considerat unul dintre metalele nobile sau perfecte: metalla nobiliora auctorum. (metal autor de nobleţe).
Încă de la războiul Troiei, atenienii aveau ateliere pentru reducerea celebrelor minereuri din Laurium (sulfura de argint) (Xenophon din Atena, cca. 430 - 354 î.Hr. soldat  și istoric grec). Din spusele lui Theophrast şi  Pliniu aceste minereuri erau amestecate  cu un nisip roşu, strălucitor, din care se obţinea, la aproximativ 500 ani înainte de Hristos, cinabrul sau sulfura artificială de mercur. Într-un extras din „Istoria Indiei” de Ctesias (istoric și medic grec din secolul V î. Hr.), Photius raportează: „În această ţară argintul abundă şi minele de argint  sunt puţin profunde”, însă Ctesias ne asigură că: „cele de la Bactriane sunt mai adânci.” „Încă de la primul voiaj în Spania fenicienii produceau mai mult argint decât puteau să care cu navele lor, de asemenea au înlocuit ancorele navelor din lemn încărcate cu plumb, prin ancore învelite în argint masiv.”precizează Goguet. (Antoine Yves Goguet 1716-1758, istoric și jurist francez). Homer descrie pe Achille suspendând o sabie de bronz pe umerii săi împodobită cu cizeluri de argint. Moise nu spune nimic despre utilizarea argintului, el se limitează să menționeze cuprul și fierul. (Geneza IV, 22 ) dar în timpul lui Abraham, el a devenit comun și un important obiect de trafic (Geneza XIII,2 Avram însă era foarte bogat în vite, în argint şi în aur) 
Acest patriarh a cumpărat pentru soția sa Sarah un mormânt la un preț de 400 shekels de argint (Geneza XXIII,15) (1 siclu=14,54 g) Acest argint, aparent nu poartă amprente (pt. autentificare), dar se vinde la greutate sub formă de bare sau lingouri; astfel cum se petrec lucrurile în republicile din America de Sud (sec. XIX-lea). Strămoşii ignorau, spune el plecarea (ducerea) aurului şi argintului, fără a scăpa acest material, măcar lăsându-se o dovadă concludentă vorbind de aurul din Betique: „despre aur prăjit şi purificat cu ajutorul unui anumit pământ aluminos, rămâne un rezidiu care formează electrum.
Electrum este un aliaj cu 20% aur şi 80% argint (Agricola pag.457. cartea X)
Georgius Agricola „De re metallica” în traducerea  engleză a soților Hoover , Londra 1912




























Dacă se recoace acest rezidu care conţine argint şi aur, argintul se consumă şi aurul rămâne la fund” (Strabon). Electre, care este în discuţie, era utilizat intens de romani la statui. Pliniu confirmă procedeul de fabricaţie al acestui aliaj: „se preferă să se amestece argintul cu aurul pentru a produce electre, combinaţia cuprului cu aceste metale pentru a produce cuprul de Corinthe.”
Pentru a estima cantitatea de aur, argint sau cupru conţinută într-o mină, anticii se serveau de o piatră de atingere coticula sau lapis lydius , piatră lydiană. Celebrul naturalist preconizează să folosească această piatră care dădea rezultate de o admirabilă precizie.                                   Argintul era dedicat de către antici lui Phoebe; poeţii o numesc regina metalelor, unde soarele sau Phoebus era regele. 

MERCURUL
A fost cunoscut din cele mai vechi timpuri, întrebuinţările în meşteşuguri erau foarte răspândite. Egiptenii par să fie primii care îl utilizează: oxizii săi erau folosiţi la pictură şi în alte compoziţii conservante (de protejare).Erau odinioară în Grecia şi în Asia  unde a fost descoperit în împrejurimile Ephesului, mine de mercur a căror urme s-au pierdut. După Xenophon cinabrul măcinat cu sorturile sale servea drept culoare roşie sau purpurie atenienilor. Fenicienii care făceau un important comerţ, şi cu 700 de ani îHr. Grecii îl importau din minele de la Almaden, reputate prin productivitatea lor. Pliniu adaugă că în timpul său se extrăgeau peste 100.000 livre pe an, echivalent a 40 tone   (100 livrae romane=112 livre engleze după Agricola Apendix C pag.615); 1livra =0,4536 kg.)                                                                                                                  Puţine metale de care au avut parte discipolii lui Hermes au făcut obiectul celor mai multe cercetări şi decepţii. Mercurul era urmat de principiul tuturor fiinţelor, sufletul tuturor metalelor, pe care el le-a chinuit pentru că ei credeau că poate stăpâni acest suflet. Acestea sunt circumstanţele pe care trebuie să le avem despre acest preţios metal. El pare că a primit numele său de la planeta cu care anticii perşi îl compară, din cauza naturii sale atât de apropiată de aceia a aurului al cărui astru este soarele. Asimilând proprietăţile sale cu cele ale argintului de care îl desparte strălucirea din cauza fluidităţii sale, el a fost numit hydrargyrum,argint viu. În emblemele  care odinioară erau utilizate pentru reprezentarea corpurilor, s-au reunit pentru  simbolul mercurului semnele soarelui şi lunii, aurul şi argintul unite între ele şi susţinute printr-o cruce. Semnul aurului era plasat în mijloc, deasupra cel al argintului care părea să coloreze pe primul cu reflexele sale, ca o indicaţie a unei aceiaşi origini superioare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu