Urmare din postarea precedentă
„Dacă există un merit să le străpungi, acesta aparține rivalului său Falkenhayn, care a dat trupele germane care lipseau pe Dunăre; Ja, Wenn ich nur deutsche Truppen hätte! (Da, dacă am avut doar trupe germane!) În Dobrogea au reușit ceilalți, prin trimiterea, cerută cu insistență, a unei divizii germane, însoțită de aviație. Se așteaptă oricum tunuri mari. Comandamentul pe Dunăre aparține generalului Vosch. Însă căile ferate bulgare sunt „mizerabile”. Generalii bulgari se arată „timizi”. Mackensen face o confuzie. Vede în Adamclisi, nume le turcesc pentru Tropaeum Traiani un Kirk Kelesse (locul victoriei bulgarilor asupra turcilor în primul război balcanic la data de 24 octombrie 1912). El își imaginează că germanii au construit un mare pod pe Dunăre, datorită inginerului român Saligny și companiei franceze Five –Lille. Aici se plasează trupele generalului Averescu la Flămânda – Riachovo. Un mare proiect care trebuia cu concursul forțelor din Dobrogea, și a celor care erau rămase aproape de Varna, să întoarcă bulgarii comandați de germani și să-i facă să părăsească Dobrogea. Românii fără aviație și rău ajutați de flotila lor de pe Dunăre, vor putea trece în masă Dunărea și marea ofensivă să se contureze. Ea avea toate șansele de reușită dacă trupele nu aveau să-și amintească de nenorocirea din Transilvania. După cum am spus, germanii lui Falkenhayn fără suportul lui Mackensen au decis. Spiritul clar al acestui comandant optimist se ascunde. În raportul său final el vorbește de 16 batalioane românești, - nu erau decât 12-, de un pod distrus și de resturile (Trümmer) „aventurii”. Cum vom vedea în declarațiile generalului Văitoianu, care a condus acțiunea, trupele românești, care nu au avut decât câteva angajamente cu mici detașamente bulgare, au putut reveni intacte pe același pod pe care austro-ungarii l-au distrus. Nu au fost resturi, de cucerit, a expus, atât de exact, deja fostul general Averescu însuși. (la data când Iorga comenta scrierile lui Forester despre Mackensen, Averescu era decedat din 3 octombrie 1938) În octombrie comandantul șef face afirmația precum că localitățile Turtucaia și Silistra nu au fost cucerite decât „prin surpriză”. Nu este acum nimic mai bine apărat în această Dobroge. Armele și munițiile sunt insuficiente și sosesc cu mare întârziere. „Atât de la bulgari cât și de la turci! Fericiți sunt generalii care nu au condus decât trupe germane!”
Generalul Alexandru Averescu
„În sfârșit încă o divizie germană și artilerie grea. „ Bulgarii și turcii nu fac decât să ceară Guermanskis (germani). Ei văd pretutindeni soldați germani. Dar eu nu pot să intercalez unități germane peste tot.” Mackensen va supraveghea în bătălia din 18-22 octombrie de la Topraisar - Cobadin chiar pe generalul bulgar Kantardchiev care i-a fost trimis. Un strigăt de triumf a însoțit o victorie a cărui preț nu a fost comentat. În acest delir, mareșalul crede că vede minaretele din Constanța care nu există. (Iorga face o confuzie, moscheea din Constanța exista din 1910-1912) „Această dispoziție victorioasă în seara nașterii Majestății sale Împărăteasa!” el vede deja Bucureștiul cucerit. Dacă el ar putea trece pe podul Cernavodă! Optimismul, aproape infantil, a revenit deja. Mareșalul lasă bulgarilor, care cred că văd deja Tulcea, un tutore german; însă înaintarea este definitiv oprită. Revenit la Târnovo, el este invitat de către Falkenhayn la o colaborare pe care Mackensen nu și-a dorit-o niciodată. El pregătește o nouă „surpriză”. Dunărea va fi trecută mai întâi de germani, urmând o divizie mixtă de cavalerie, artileria germană, o divizie pur bulgară și o divizie de noi elevi turci. Însă bulgarii, atacați de Sarrail (general francez comandantul corpului expediționar din orient, care cuprindea trupe: britanice, franceze, italiene, ruse sârbe și voluntari greci) în Macedonia, unde au pierdut Monastir (Bitola), nu mai au același elan ca în Dobrogea. „Optimismul” rămâne.. Cartierul General i-a adus la cunoștință că acțiunea sa este un „lucru secundar”… Dorește el însuși ca Falkenhayn, factorul decisiv, să ajute…trecerea Dunării a reușit. Mareșalul a uitat să spună că fluviul nu a fost apărat… tot așa că „Wasserscheu” (teama de apă) a bulgarilor a dispărut. El se miră să vadă expediată în câteva rânduri bătălia de la Comana, purtată pentru onoarea armatelor românești. Foerster spune numai că a avut loc „o violentă rezistență” și că raidul lui Goltz către nord s-a sfârșit printr-o retragere. Scrisorile și rapoartele lui Mackensen însuși tac. Comandantul șef avea temeri asupra rezistenței fortăreței București (linia forturilor de apărare), de mult timp abandonate, însă acest concurs al rușilor lipsea. El consideră că elementul german, în ciuda a ceea ce venea de la Falkenhayn este insuficient. Aliații săi sunt „mai ale trupe din linia a doua”. El este jenat de ordinele contradictorii ale Cartierului General. Grijile se acumulează. Acești români care îi pregătesc surprize. Povestea descrie amenințările retragerii, de noi „dificile lupte, bogate în pierderi”, de „panica” turcilor învinși. Acesta nu este deloc marșul triumfal pe care-l dorea. Divizia a 11-a bavareză, oprită de Cartierul General îi lipsește. Conflictul cu Falkenhayn este din ce în ce mai grav….Mackensen vedea deja un atac al unui inamic superior numeric și este sigur că bulgarii și turcii vor ceda. El nu trebuie să creadă în rezistența lor. Însă cu toate acestea nu era mai mult decât „Wasserscheu”…strigătelor disperate ale mareșalului, Falkenhayn cedează în sfârșit: el trimite trupele lui Schmettow și ale lui Kühne. Însă cere pentru el comanda generală! Mackensen a avut totuși șansa de a cunoaște printr-un ofițer român prizonier planul ofensivei românești. Am știut încă din timpul războiului prin relatarea unui corespondent de război olandez. „Un mare pericol” este astfel evitat. La 2 decembrie s-a văzut ce-i mai rău. De puțin bavarezii au putut restabili situația la Epurești și Ghimpați.. A trebuit salvată divizia 217-a germană. În seara de 2 decembrie s-a putut în sfârșit respira. Puternica rezistență se prelungea și în ziua următoare. Aceasta fără concursul rușilor „peste tot erau numai români.” Ar fi putut fi scutit de ridicolul capitolului ”Luarea Bucureștiului”. Nimeni nu s-a gândit să apere fortificațiile care datează din 1880… Mackensen nu uită să facă remarca referitoare la „cucerirea” sa că a fost făcută în ziua aniversării nașterii sale…. „inima sa tresare” pentru că nu a întâlnit rezistență. Acela care se temea de „Janhangel” (gloată) este încântat să vadă cum este organizată poliția stradală. Mai bine decât la Berlin…Un colonel evreu și un profesor de istorie a artei MM. Bociner și Tzingara-Samurcaș, aduc onorurile Palatului, pretinzând că aveau misiunea. Niciodată triumful militar nu a fost atât de celebru! Ce strălucitor „Husarenstreich”! (șiruri husare, patrule militare de recunoaștere). Jaful începe: el va dura doi ani. Totul va fi luat printr-o foarte precisă administrare. Gloriosul general se ocupă. Însă el face ceea ce permite Cartierul General. Operațiile următoare care nu aduc ceea ce poate fi sfârșitul campaniei: distrugerea unei armate care se poate reface în timpul unei ierni dure, sunt puțin atinse. Mackensen nu are o participare personală. Rolul bulgarilor și turcilor se diminuează cu rapiditate. De data aceasta rușii oferă de asemenea surprize. „Pomul de Crăciun”, oftează mareșalul, nu poate fi celebrat. De ajunul Anului Nou grijile îl împiedică să doarmă. Războiul va continua. Ofensiva germană era oprită. Însă o nouă distincție a împăratului survine: „Ce surpriză! Ce depeșă bogată în conținut, splendidă! Sunt copleșit… Voi încerca să găsesc cuvintele de mulțumire… Acest va fi primul lucru și apoi un ordin de zi adresat trupelor”… (este vorba de primirea distincției Marea Cruce de Fier în ianuarie 1917). Iorga continuă comentariile astfel:„Nu ne vom opri asupra capitolului „administrație”, adică la exploatarea României, nici la convorbirile cu oameni politici precum Carp, Marghiloman, Lupu Costache, a căror atitudine, contrară intereselor țării și demnității naționale, a fost de mult timp condamnată de istorie, însă cu vrednicele de dispreț flatări ale stăpânului. Dictatorul militar trebuie să domine de asemenea pretențiile venite din „lipsa de cultură” a prietenilor săi bulgari. (Un episod este foarte cunoscut : zădărnicirea de către Mackensen a furtului, de către bulgari, a moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou, făptuitorii fiind prinși de armata germană, înainte de a trece Dunărea). Ceea ce ne interesează mai mult decât negocierile „de pace” de la București este noul „optimism” determinat, în august 1917, de atacul de pe Siret la Mărășești. Mareșalul este încă odată sigur de acțiunea sa. „Totul este bine gândit și bine planificat.” Inamicul nu știe nimic. Încă o „surpriză”! Austro-ungarii înșiși sunt la înălțimea misiunii lor. Este mirat să aibă în față bune trupe românești care ar fi refăcute cu concursul englezilor (!). Trecând sub tăcere marea victorie a lui Averescu de la Mărăști, el taxează propria înfrângere de la Mărășești de progresul în km și pretinde că a câștigat, asupra trupelor unde el nu ne separă de rușii în plină delicvență și românii obligați să se apere, „15000 de prizonieri, 29 de tunuri, 118 mitraliere. El adaugă că cei ce sunt încă inamici săi din Cartierul General, mai preocupați de frontul baltic, l-au împiedicat să continue marșul său triumfal! El merge mai departe cu naivitatea, crezând că „România s-a separat de Rusia” însă că el va avea misiunea unei Neuordnung (reorganizări) în țară. Asupra a ceea ce se petrece în capitală de la retragerea românească la Iași, el nu are nicio idee precisă. El nu vede decât haosul dominat prin „clică”. Este mai aproape de adevăr în prezentarea războiului permanent între pretențiile austro-ungare, bulgare și turce și interesele germanilor și diferența așa de mare între soldații și diplomații propriei nații, că ei par să nu aparțină aceleiași rase. Pe un ton profund ofensat, Mackensen va povesti apoi de necesitatea părăsirii teatrului glorioaselor sale fapte, pentru a constata nașterea unui ridicol guvern al Antantei din Ungaria, care caută astfel să se salveze de naufragiu.
 |
| Regina Maria și Mareșalul Averescu |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu