„REVUE HISTORIQUE DU SUD-EST EUROPÉEN” condusă de N. IORGA nr.4-6/ 1924 (I)

„Pătrunderea ideilor Occidentului în sud-estul Europei în secolele XVII și XVIII.”

Acest articol constituie transcrierea unei conferințe ținută de ilustrul istoric Nicolae Iorga la Sorbona.

Capitolul IV „ Revoluția franceză și regimul napoleonian în Orient”

„Influența exercitată de Revoluția franceză în sud-estul Europei a fost foarte profundă și   interesantă. Pentru a o cunoaște mai bine lipsesc documentele. Ne trebuiesc memoriile,         
biografiile, însă din toate este foarte puțin. Ar trebui, în același timp scrisori particulare.  Ne-am dori de asemenea o serie de note de călătorie, având un alt caracter decât acestea în care au fost făcute, despre aceste ținuturi în secolul  al XVIII-lea și începutul secolului  al XIX- lea. Căci, dacă se dorește să se cunoască amănunte referitoare de cum se locuia la Constantinopol ca și la Iași și București, modul de a se prezenta a unui prinț fanariot, formula de politețe utilizată atunci când treci pragul palatului său, aspectul general al societății orientale în această epocă, cu câteva note anecdotice mai mult sau mai puțin autentice, se pot găsi în aceste narațiuni informative foarte numeroase” Erau necesare pentru a cunoaște această lume a Europei de sud-est, de alte călătorii, de informații despre lumea greacă, română și slavă. „Dacă se spune „grec și român”, în acea epocă nu este nicio diferență pentru că la Constantinopol găsim români, pentru că la Iași și București se găsesc mulți greci, iar grecii și românii se găsesc amestecați la Viena.” Influența revoluției și a epocii napoleoniene asupra țărilor din sud-estul european, cu excepția  Rusiei, a fost împiedicată de anumite cauze.  
Tendințele revoluției franceze, care sunt  o sinteză a continuării naturale și a punerii în practică a ideilor „filozofiei” secolului al XVIII- lea, au avut un ecou puternic și continuu în orientul european, ar fi trebuit  să existe în țările  unde compoziția unor anumite clase, anumitor categorii care nu existau, sau care existau într-o formă primitivă, era incapabilă de o dezvoltare spontană și rapidă. Ar fi trebuit să fie mai întâi cercuri intelectuale. „La București și Iași, mult mai puțin la Constantinopol și Smirna, intelectualitatea era compusă în primul rând dintr-o latură didactică. Didactica, cu bătrâna sa gramatică , cu noile sale manuale științifice: de aritmetică, algebră, practicând o anumită filozofie, a existat în București după revoluția franceză.” Filozofia școlii nu era propice pentru a prelua idei politice și a provoca fenomene în legătură cu aceste idei. Exista  totuși o intelectualitate influențată de gândirea occidentală. La București și Iași erau mulți boieri care cunoșteau Austria, Germania, Franța din scrieri, ziare,  dar și prin propriile călătorii.
Barbu Știrbei a locuit  la Carlsbad (Karolvy Vary de astăzi - republica Cehă) peste un an, boierul Dudescu aparținând uneia dintre cele mai vechi familii, a irosit o mare avere prin peregrinările sale. „Pentru a avea o aristocrație capabilă de a se asocia unei mișcări revoluționare, de a crea apoi un partid liberal fără a schimba total instituțiile, ar trebui altceva: o anumită educație, anumite tendințe capabile de a forma asociații politice.”

Asediul orașului Ochaikiv (Ucraina), Războiul Ruso-Turc (1787-1792)

Se poate spune că în toiul revoluției franceze, un grup de boieri valahi, în frunte cu Ion Cantacuzino, revenit din Rusia, unde s-a stabilit o parte din familia cărei îi aparține,cereau negociatorilor păcii între Rusia și Austria pe de-o parte și Turcia pe de altă parte (Războiul ruso-austro-turc 1787-1792, încheiat cu înfrângerea turcilor și pacea de la Iași din 9 ianuarie 1792), de a considera drepturile a ceea ce se numea deja „națiune valahă”, de a da posibilitatea acesteia a unei dezvoltări libere.” Ar trebui o lume comercială, o clasă burgheză. „Această clasă ar fi fost nu zic: la Constantinopol, dar și în capitalele românești. Ea va putea susține mai târziu, în 1848, mișcarea revoluționară valahă, ceea ce nu a fost în stare în 1821, ea era compusă din greci, sârbi, bulgari, români intercalați prin aceștia. Ei fraternizau în biserica ortodoxă, căsătoria între rude fiind tot ce puteau mai mult.  Nu se poate spune că această burghezie din București era întotdeauna comodă; ea a dat în secolul XVIII- lea revolte dirijate, nu către persoana domnitorului, însă contra consilierilor săi,  mai ales contra unui anumit regim, mai precis asupra unui regim fiscal. Un impozit nou provoca nemulțumirile populației din București și Iași, o revoltă. Ei mergeau la Mitropolie, la biserica arhiepiscopală, se trăgeau clopotele: era ca în orașele occidentale din evul mediu. Curând după manifestații prințul cedează, garda sa nu era organizată să reziste. Boierii care provocaseră nemulțumirile puteau plăti cu capul, însă pentru motive similare prinții puteau fi asasinați, adică executați după o formulă oficială, de un delegat al sultanului în mijlocul capitalei.” „Marea burghezie nu exista nici la Constantinopol, nici la București, nici la Iași; ea exista la Viena, la Pesta, la Trieste sau altundeva în occident.”Este astfel de înțeles că veștile legate de revoluția franceză nu au provocat mari emoții în principate. În principate lectura ziarelor era făcută fără nicio restricție. Se citea „le Journal de Francfort”, „Notizie del Mondo” și „Il redattore italiano”, care veneau din Italia, „le Spectateur du Nord”, produs de cenzura rusă, „le Journal littéraire”, „l'Almanach des Dames”, care veneau de la Paris, „le Mercure de France” și o gazetă mai ortodoxă „Die vereingte Pest und Ofener Zeitung”  („Ziarul din Buda și Pesta unite) și „Gazette de Vienne”. Un mare număr de boieri au făcut studiile în străinătate, sau utilizau în serviciul lor tineri care au studiat în occident. Iorga ne semnalează că: „în 1807 Constantin Nicolopoulo din Smirna, profesor al copiilor lui Dimitrie Ghica, a devenit student în medicină la Paris, în 1802 doi adolescenți care se găseau la Paris pentru „afaceri”, în 1804 Iancu Văcărescu fiul poetului, viitor poet el însuși, a făcut o astfel de călătorie în compania unui alt nobil C. Fălcoianu și învățătorul Zacharie. Acest tineret putea vorbi despre lucruri compromițătoare. Un anumit Nicolae Maroutzi, grec din Valahia, putea fi tratat ca „republican”, fredona discret cântece care erau cântate pe străzile Parisului și în taberele sale, și dacă nu se vorbește despre „Marseillaise” este subliniată „Carmagnole”(cântec revoluționar), refrenul „Trăiască sunetul tunului!”, devenind în românește porecla unui tânăr cu o alură neserioasă, un filfizon. Acești amatori de ziare și cântece franțuzești, partizanii ideilor franțuzești aparțineau uneori marilor familii. Iată de ce domnitorul Valahiei adresa cu severitate unora cărora nu le dădea numele, semnalând pericolul pe care  anumite idei îl reprezintă pentru țară, mai ales persoane care aparțin lumii boierilor se lasă influențați de schimbările politice din occident. Nu era numai un public de cafenea, ci acești boieri care, prin lecturile lor, prin călătorii, erau dispuși să răspândească ideile revoluției. Mai era și un alt lucru: francezii stabiliți în principate ca secretari, ca profesori de limba franceză, ca industriași. Mai erau miniștrii francezi de pe lângă domnitorii fanarioți.” „În epoca napoleoniană călătoriilor boierilor danubieni la Paris au deveni frecvente. Ele aveau uneori țeluri politice. Nu sunt detalii despre o misiune a câtorva boieri din București, care s-a prezentat în fața lui Napoleon, care era gata să sacrifice principatele noilor aranjamente europene. Prezența în stradă a peste 500.000 de oameni, în timpul primelor zile ale revoluției de la 1789 a provocat desigur emoție în principate . Pentru execuția lui Ludovic al XVI-lea, și a soției sale s-a manifestat milă. Printre reprezentanții națiunilor lumii prezenți la Paris în timpul revoluției de la 1789 se găsea și un tânăr român originar din Banat Paul Iorgovici. El a fost persecutat de autoritățile austriece  mai târziu la întoarcerea sa. Un tânăr Gheorghe Lazăr, fiul unui țăran din Transilvania, care făcea studii la Viena, cuprins de idei revoluționare, a strigat în plină Austrie învinsă: „Vive Napoleon!” Trecând Carpații, el a fost unul dintre cei care au modelat spiritul public al românilor, unul dintre cei care au introdus ideile naționale și educația într-un spirit nou al generației care s-a format către 1810.” În Transilvania tinerii români cuprinși de avânt revoluționar cereau în numele libertății și egalității proclamate la Paris, egalitatea națiunii române cu națiunile dominante, transformarea administrației interne a provinciei în sensul departamentelor create de revoluția franceză. Ei dădeau un fundament istoric acestei pretenții, faptului că erau descendenții coloniștilor romani, că formau majoritatea populației.„Conștiința politică românească era  destul de avansată în această provincie, pentru a putea prezenta anumite revendicări. Însă o reacție venită din  același occident se pronunța contra ideilor occidentale.”