Din „Enciclopedia României” vol. III Cap. 19. „Industrializarea României” pag. 801
se pot trage învățăminte importante asupra dezvoltării României din punct de vedere industrial valabile și pentru capitala București.
„Desvoltarea industrială a României a avut loc în trecut și continuă și astăzi sub impulsul a doi factori fundamentali. Un prim factor, material, determinat de forțele economice însăși ale țării: materii prime și generatori de energie de o extraordinară bogăție; apoi un al doilea factor, ideologic, ce rezidă în ideia - forță de naționalism și autarhie economică. Aceasta ,- încadrată fenomenului de linie seculară al descentralizării industriale în linia capitalistă mondială, sub forma industrializării tinerelor țări agrare, - a dat și industrializării noastre un avânt de mare putere.
Vom vedea în ce măsură ceilalți factori de producție –munca și capitalul - au contribuit de asemenea la industrializarea noastră și în sfârșit, întrucât debușeul – pe care știința economică îl alătură azi ca cel de al patrulea factor de producție – a fost la nivelul efortului producției industriale.
Dar stadiul industrializării noastre, numai sub unghiul parțial al rezultatelor contribuției cantitative la care am ajuns, datorită contribuției celor patru factori economici de mai sus, n'ar fi complet, dacă nu am privi lucrurile și din alte puncte de vedere, - covârșitor de importante pentru momentul și climatul economic, social și național actual, - și anume:
1.gradul de eficiență economică realizat de industrie, sub raportul cantitativ, calitativ și al prețurilor fabricatelor;
2. măsura în care utilajul industrial de azi satisface cerințele apărării naționale;
3. contribuția muncii și capitalurilor românești în sectorul industrialismului nostru.”
Situația industriei României (Enciclopedia României vol. III pag.813)
Se consideră o fabrică dacă avea peste 10 lucrători calificați sau să utilizeze peste 20 CP. Cele sub acești parametrii erau considerate ateliere de meserii și nu au fost înregistrate în lucrare.
Cerința de mașini și utilaje a Bucureștiului la nivelul anului 1923 constă din:
-mașini si unelte pentru prelucrarea lemnului;
-motoare, locomobile, semisatbile;
-instalații pentru fabrici de cherestea și tâmplarie mecanică;
-prese de căramizi si instalații complete pentru cărămidării;
-linii căi ferate inguste, locomotive si trucuri (vagoane);
-transmisii prin curele, roți, lagăre, cuplaje.
necesar era acoperit numai in mică măsură de producția internă.
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie şi materiale de construcţii. Bucureştiul anului 1923 se prezenta ca un oraş în plină dezvoltare cu o dinamică economică şi edilitară remarcabilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre creşterea populaţiei: de la 280.000 locuitori (1900), 450.000 locuitori (1920), la 560.000 locuitori (1930). Gheorge Potra arata că: "farmecul Bucureştilor de altădată a rezultat din felul cum s-au accentuat şi dezvoltat anumite instituţii caracteristice. Astfel pâlcurile de păduri interioare şi exterioare ale oraşului au devenit grădini publice, locuri de divertisment pentru locuitori".
La 1864 apare un atelier, cu acoperiş şi macarale de lemn, care va deveni turnătoria belgianului Louis Lematre. (astăzi Timpuri Noi)
Acesta a obţinut concesionarea turnării greutăţilor şi măsurilor, care până atunci se realizau în mod diferit de diferiţi producători.
În 1877 elvetinul Erhard Wolf a înfințat o fabrică numită "Metalurgia E. Wolf" pentru fabrcația focoaselor, care avea şi turnătorie. La început aceasta realiza piese din bronz şi alamă, iar mai târziu şi piese din fontă. Între anii 1900-1910 fabrica se dezvoltă prin fabricaţia de construcţii metalice, ferme de fier, rezervoare şi cazane cu abur.
Fabrica WolfÎn 1882 s-a infintat o turnătorie şi un atelier mecanic care s-au numit "Chiriac & fii" şi apoi "D.Voina - Maşini şi turnătorie" (astăzi "Aversa" SA)
În 1887 s-au infintat "Atelierele CFR Griviţa", reparaţii material rulant. Uzina "Vulcan" a fost fondată în 1904 ca o ramură a companiei austriece "Maschinen und Waggonbau Fabriks Aktiengesellschaft în Simmering"
Profilul iniţial a fost de producere de instalaţii complete pentru rafinării, locomotive cu abur, vagoane-cisternă, instalaţii de tăiere cu abur pentru lemn şi metal, cazane cu abur. Aceste instalaţii complexe aveau în componenţă multe piese turnate, din fontă sau din alte metale şi aliaje realizate în fabrică. În 1906 "Vulcan" a obţinut "Medalia de aur" şi "Diplomă de onoare" la Târgul Internaţional din Bucureşti.
În 1908 se constitue "Fabrica de maşini Vulcan" cu capital românesc şi străin.
Între anii 1910-1916 compania îşi dublează profitul, iar în 1911 se fac primele exporturi în Serbia, Turcia şi Bulgaria şi începe producerea de echipament termo- mecanic.
În 1912 fabrica avea 400 de muncitori, 10% funcţionari şi dispunea de 14% din capitalul investit în industria prelucrătoare de metal. După 1918 se constată o masivă venire în Bucureşti de meşteri din Transilvania şi Banat. Aceştia au creat noi cadre de muncitori calificaţi, prin forma cea mai utilizată atunci ucenicia la locul de muncă, sau şcoală
Principalele ramuri ale industriei erau constituite din: industria petrolieră, metalurgică, alimentară, lemn, textile, pielărie și materiale de construcții. Aceste fabrici cu capital privat erau în general bine organizate, cu un personal calificat şi disciplinat.
Fabricile erau în general integrate, produsele se executau în întregime în interiorul lor. Structura fabricilor era compusă din ateliere: debitare, forjă, turnătorie, cazangerie, prelucrări mecanice şi montaj.
Fiecare dintre aceste fabrici dispunea de uzină electrică proprie, care asigura necesarul pentru consumul propriu: iluminat şi mici acţionari electrice. Nu putem trece în această perioadă peste începuturile unei firme devenită mai târziu un pilon de bază a industriei bucureştene.
La 3 august 1921 s-a înfiinţat firma "Malaxa" -"Prima societate pentru construcţii de maşini" creaţie a inginerului român Nicolae Malaxa (1884-1965), pe care a condus-o direct, devenind în scurt timp de la un atelier modest de reparat material ruant, la o întreprindere europeană.
În anul 1923, Malaxa îşi extinde atelierul, construind din temelii între anii 1923-1927 o uzină lângă Halta Titan.
În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa construieşte fabrica de ţevi din oţel fără sudură (fosta Uzină Republica), care era la acea vreme cea mai modernă fabrica de tuburi laminate din Europa, aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare "Stiefel". Printre alte realizări în sectorul metalurgic se numără: oţelăria şi turnătoriile. Utilarea acestur investiţii din sectoarele calde s-a făcut cu cele mai moderne utilaje (cuptoare Siemens Martin şi electrice) şi au fost folosite cele mai moderne tehnologii ale timpului.
FABRICA MALAXA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu